Cherry Kiss

amar

2011-12-08T12:25:00.001-08:00

71. Mi-am inecat amarul in
Atatea sticle goale ce zaceau
ca trupuri fara (de) suflet pe
masa neagra din fata mea..
Toate tipetele ce imi rasunau
puternic in mintea-mi bolnava
de dor si de intrebare..acum
Incerc sa le indepartez si sa le
mentin undeva
departe de urma de speranta ce
Mi-a mai ramas
alaturi de un zambet subtil
pe chipu-mi abia purtat in timp

din nou

2011-10-31T07:22:00.000-07:00

La locul faptei:
E totul invelit intr-un verde albastrui murdar, inlocuit pe ico si colo de fel si fel de obiecte ruginite sau ingalbenite de vreme. Uitasem cum e sa astept la infinit printre gandaci si mirosuri puternice, printre alti zeci de oameni ce asteapta, la fel ca si mine, dar probabil avand un alt scop. Astept sa soseasca un om in halat turquoise care sa se ocupe de mine, sa alunec intr-un vis profund pentru cateva ore, iar cand ma va trezi, viata mea sa se schimbe, sa fie mai buna.

Dupa vreo luna:
Si n-am cazut in visare, dar mintea mea a zburdat mai mult decat de obicei, in mod artificial. Totusi, inca nu s-a schimbat nimic. Inca.

Cuvinte (completata)

2011-10-27T04:09:00.000-07:00

Cuvinte

Nu stiu, de fapt, sa scriu. Insirui doar cuvinte goale: pe o coala alba de hartie, cu cerneala albastra, cu litere rotunde si spre stanga inclinate, cu spatii de dimensiuni neglijabile intre ele; alteori apas fara sfiala,cu o aparenta lipsa de afectiune, pe tastele goale de insemnari ale unei tastaturi uzate, invechite de vreme. Sunt doar un truditor in arta scrisului, incercand sa redau lumea prin cuvinte, in timp ce degetele mele par a avea propria lor minte. Insir cuvinte fara sens pentru cei ce au poate nenorocul de a le citi: simple si comune, mult prea folosite de cei pe langa care trec in fiecare zi. Simple cuvinte, ca si "casa", "incapere", "prieten", "suflet", "cana", "caiet" si asa mai departe. Cuvinte ca "dor" si "putere", dar si ca "frica" si "slabiciune". Uneori doar cuvinte de care sunt oarecum legata spiritual. Alaturate doua cate doua, apoi grupate chiar si mai multe, ajung sa formeze ceva, un anume ceva al meu, aflat in stransa legatura cu mine si universul alb ce incerc sa il umplu, permitandu-mi astfel sa ma eliberez din inchisoarea trupului.
Mi-as dori sa fie diferit. Sa smulg un zambet de pe fetele cititorilor si auditoriului. Sa fac mintile sa planga. Sa imi explorez propriu-mi univers in timp ce timpul isi pierde existenta si devine egal cu sine insusi, relevand astfel lucrurile ce merita cu adevarat stiute.
Si poate ca atunci cand albastrul va predomina, iar greseli nu vor mai fi, nici taieturi, nici hartii ghemotocite pe podea, poate ca atunci voi incepe sa invat, exprimandu-mi cu adevarat trairile. Pana atunci - doar copilarii ce imi calauzesc drumul spre reusita.

,

2011-10-05T13:09:00.000-07:00

Si iar m-am pierdut prin pasii unui dans infinit al unei amintiri inexistente.

Mld.

2011-09-27T15:36:00.001-07:00

Totul se termina mereu cu o melodie.

Sa te urasc.

2011-08-26T09:05:00.000-07:00

Nu stiu daca sa scriu cu lacrimi sau cu zambete pierdute in asfalt. Nu stiu daca sa ma gandesc la tot ca la un intreg, ca la o poveste, sau ca la o ultima felie ramasa din mult prea doritul tau intreg. Nu stiu daca ar trebui sa dau uitarii clipe petrecute intr-un locsor uitat de lume, printre iarba si pamant, sau sa retraiesc la nesfarsit aceeasi poveste fara continut.
Nu stiu nici macar ce reprezinti. Iti urasc felul de a vorbi, de a-ti aluneca printre buze zeci de cuvinte aparent calde, menite sa mangaie orice auditoriu. Iti urasc comportamentul arogant si atitudinea de superioritate.Iti urasc ochii ce par a fi recuperati de pe fundul oceanului, petele alea doua colorate puternic ce ma strapung cu fiecare secunda in plus petrecuta in fata ta sau in mintea ta. Iti urasc buclele de nisip ce le invarteam cu degetele si fata pana ce noaptea ne cuprindea cu totul si adormeam. Urasc atingerea pielii tale pe mana mea, la fel ca si sarutarile si lacrimile pierdute in urma acestora.
Vreau sa te urasc si pe tine. Sa te urasc atat de tare incat sa dispari in abisul intunecat al uitarii mele. Sa fii pedepsit pentru ca ai furat din mine rauri de placere si le-ai lasat sa alunece aiurea printre asternuturi, pierzandu-le pe vecie. Sa simti si tu durerea ce mi-ai sarutat-o si alungat-o, dar pe care ai reusit sa o aduci inapoi cu o singura privire. Caci tu m-ai deschis, largindu-mi orizonturile si facandu-ma sa imi doresc mai mult, dar te-ai pierdut in mine, intr-un intuneric pustiu, la fel ca o rafala de vant in aerul infinit.
Si am putut zari, cand ai plecat, doar cateva suvite din parul tau incurcat si doar cateva fragmente din pielea ta dezgolita de miscare de hainele ce o acopereau. Am ramas in mijlocul drumului, privindu-te cum te indepartezi prin praf, asteptand sa mai treaca un an, si inca un an in speranta de a reusi intr-un final sa te urasc iar tu, pur si simplu, sa dispari.

iar

2011-08-22T07:15:00.000-07:00

O sa incerc sa revin cu o ploaie de cuvinte uitate, in speranta de a restabili dezordonata ordine specifica interiorului meu.

Cuvinte

2011-05-12T07:38:00.000-07:00

Nu stiu,de fapt, sa scriu. Insirui doar cuvinte goale: pe o coala alba de hartie, cu cerneala albastra, cu litere rotunde si spre stanga inclinate, cu spatii de dimensiuni neglijabile intre ele; alteori apas fara sfiala,cu o aparenta lipsa de afectiune, pe tastele goale de insemnari ale unei tastaturi uzate, invechite de vreme. Insir cuvinte fara sens pentru cei ce au poate nenorocul de a le citi: simple si comune, mult prea folosite de cei pe langa care trec in fiecare zi. Simple cuvinte, ca si "casa", "incapere", "prieten", "suflet", "cana", "caiet" si asa mai departe. Cuvinte ca "dor" si "putere", dar si ca "frica" si "slabiciune". Uneori doar cuvinte de care sunt oarecum legata spiritual. Alaturate doua cate doua, apoi grupate chiar si mai multe, ajung sa formeze ceva, un anume ceva al meu, aflat in stransa legatura cu mine si universul alb ce incerc sa il umplu. Si poate ca atunci cand albastrul va predomina, iar greseli nu vor mai fi, nici taieturi, nici hartii ghemotocite pe podea, poate ca atunci voi incepe sa invat, exprimandu-mi cu adevarat trairile. Pana atunci - doar copilarii.

normal

2011-05-08T12:05:00.000-07:00

Dorinta de a schimba ceva crestea in ea cu fiecare secunda ce se scurgea. Privi spre mana, curioasa sa afle cat timp mai avea la dispozitie dar constata cu stupoare ca nu avea ceas. Nu intelegea de ce este atat de mirata - niciodata nu purta unul. Incerca sa isi gaseasca telefonul insa se lasa pagubasa, pierduta cu privirea in masa de oameni din jurul ei. Ii cauta privirea insa a lui era indreptata spre altcineva. Stia ca ar fi trebuit sa il sune. Daca nu ar fi avut un orgoliu atat de puternic, daca nu i-ar fi fost rusine, daca el i-ar fi multumit, ar fi putut inca alerga impreuna printre luminile din noapte ale orasului acesta aparent animat, dar in esenta lipsit de viata. Pentru un moment crezu ca si el se gandeste la acelasi lucru si incerca sa ii vorbeasca. Dar cuvintele i se transformara intr-un amalgam de sunete imperceptibile in jungla zgomotelor urbane. El o remarca, si pentru o secunda totul paru ca revine la normal, la normalul ei mult prea asteptat. Insa melodia se schimba si un alt ritm ii facu inima sa pulseze intr-un mod diferit, facand-o sa isi dea aseama ca asta este normalul lui pe care nu il mai poate schimba, normalul unei lumi din care ea nu mai apartinea de mult timp. Iesi astfel afara inspirand aerul rece ce ii sageta intr-un mod placut plamanii si traversa, cu increderea la pamant dar cu dorinta inca existenta, spre un nou inceput numai al ei. :)

Din cuvant in cuvant, spre amintire

2011-04-15T04:08:00.000-07:00

Capitolul mi-a fost invadat de ploaie. Nedoritele cuvinte, alaturi de clipe si amintiri, picau din cer aterizand pe pamant cu un pleoscait silentios ce in mintea mea parea a avea proportii gigantice. Sunetul asurzitor imi perturba linistea, transformandu-se intr-o muzica zgomotoasa dar placut linistitoare. O liniste interioara ce n-am mai simtit-o de mult, ce n-am mai simtit-o de cand lucrurile s-au intors pe dos. Caci le-am daramat, fara sa vreau, in goana mea spre a gasi un raspuns la o idee ce nici macar nu reprezinta o intrebare. Un raspuns ce se ascunde atat de bine incat pare a nu exista. Si pornesc in nestire pe drumul nesfarsit al existentei, daramand atat propriile-mi vise si sperante, cat si pe cele ale celorlalti, fiind prea grabita sau poate prea neatenta ca sa le asez la loc. Atat de neatenta incat nu-mi dau seama cand trec pe langa ceea ce caut, uitand totodata motivul expeditiei mele prin necunoscuta-mi lume. Si, dand pe parcurs totul uitarii, ajung intr-un final sa uit de mine. Si atunci ce mai ramane de facut urmarind infinitul ce continua sa cada asupra-mi?

Lacrimi pentru natura

2011-03-25T04:23:00.000-07:00

Nu credeam vreodata ca voi ajunge sa imi doresc mai mult decat orice sa fiu afara. Sa simt senzatia aceea de exterior, de libertate, si ca ochii sa imi fie orbiti de o lumina puternica, solara. Dorinta de a avea plamanii invadati de un aer nou, chiar si imbacsit de sute si mii de poluanti. Dorinta de a fii afara, printre monstrii de metal plimbatori pe cauciuc, printre uriasi ce se hranesc cu oameni si lucrurile lor apropiate, printre fieratanii lungi a caror extremitate superioara presupune ca lumineaza in planul nocturn. Dorinta de a ma pierde intr-o masa de oameni grabiti, cu privirile indreptate spre pamant, avand ca scop sa ajunga intr-un loc atat de cunoscut dar totodata atat de strain lor. Dorinta de a auzi, pe langa sunetul metalizat al orasului, suspinele unui mal ce este lovit la nesfarsit de catre un val infuriat ce isi doreste sa iasa din cotidian.
Insa deocamdata raman izolata intre patru pereti de culoarea piersicii ai unui apartament situat exact in mijlocul acestei jungle artificiale in care cine stie cand voi iesi din nou..

Clipa

2011-03-14T09:00:00.000-07:00

Ai din cand in cand cate un moment in care se naste ceva inauntrul tau. Clipa aceea infima iti pare ca dureaza vesnic, si simti cum acel ceva din tine creste cu fiecare secunda in parte. Si pulseaza, pulseaza, pulseaza. O simti ca o inima secunda inauntrul tau, o inima straina, dar totusi a ta, ce vrea sa ti-o inlocuiasca pe cea actuala. Si totul depinde de tine si de vointa ta. Numai tu stii ce preferi cu adevarat. Uneori simti ca ai putere si reusesti sa inlaturi aceasta forma de viata, departe de interiorul tau. Dar alteori simti ca nu mai ai pic de forta, ca puterile ti-au secatuit complet, iar aceasta inima falsa creste suficient de mult incat ti-o inlocuieste pe cea reala, inlocuindu-ti totodata si adevaratele sentimente si trairi sufletesti, asemenea unui demon ce iti acapareaza pe nesimtite intreaga fiinta.
Si atunci ce faci? Iti lasi sufletul ascuns in umbra pentru eternitate, amintindu-ti din cand in cand cateva fragmente din trecutul ce iti pare acum atat de departe, uitand intr-un final de cum erai odata cu adevarat? Sau iti pastrezi intr-un coltisor ultimile forte si le pregatesti in secret hranindu-le cu speranta ca intr-o zi vei avea nevoie de ele pentru a porni la un atac interior, si vei reusi sa iti recuperezi adevarata identitate, odata pentru totdeauna? Sau, cel putin pana la urmatoarea clipa de ezitare..

deja e iarna.

2010-12-17T12:49:00.000-08:00

Ma sperii cand vad pe geam atata zapada, atata alb. Inca mai am impresia ca e cald, inca visez la vara. Inca visez la nopti sub cer instelat, in mare, la nisip si scoici, la vacanta, sau cel putin la un inceput de toamna ruginie.
Prea tarziu.

In oglinda.

2010-11-08T11:33:00.000-08:00

„Tu esti eu, nu? Adica eu sunt tu. Adica suntem una si aceeasi?” se intreba privindu-si reflexia in oglinda. „Dar nu are cum. Tu nu simti ce simt eu. Sau simti? Eu sunt aici, tu esti acolo. Cum e dincolo? Te simti la fel de rece si lipsita de viata? Te simti sau ma simt. Adica ne simtitm la fel? Tu aici te simti singura, nu te simti tu. Poate din cauza asta nu te simti tu, ci te simti eu. „
Si din nou niciun raspuns. O pereche de ochi cenusii o privea speriata de dupa o perdea de suvite negre de par, ce ii acopereau in acelasi timp trupu-i gol, slab, alb.
„Iti misti buzele, dar fara niciun rezultat. Eu ma aud pe mine. Tu ar trebui sa ai un timbru diferit, nu? Eu sunt unica. Asa mi-a zis cand ma tinea de mana si ne plimbam sub stele. Dar daca nu ma mai tine de mana de ceva vreme incoace, poate ca nu mai sunt unica. Poate ca sunt obisnuita, uratita de atatea lacrimi, uscata de vreme si rece de ploaie..asa ca si tine. Nu. Nu pot fi asa. Eu nu te inteleg. Tu nu ma intelegi. Suntem diferite, asta sa fie clar. Tu esti doar..o copie de-a mea. Tu doar vrei sa fi ca mine, insa nu reusesti. Tu vrei sa ai o viata, ca si mine, dar esti de fapt un suflet aruncat in umbra. Esti eu care am murit cand el a plecat, atunci ne-am distantat. Da da, asa a fost, asa e. Am fost candva un intreg, dar acum esti ceea ce eu vreau sa uit. Nu ne mai asemanam de loc. Te rog sa pleci, imi aduci aminte de..”
Si inchise ochii. Nu putea continua. Trebuia doar sa uite, simtea ca trebuie sa uite, sa se refaca, sa devina cineva mai puternic. Avea forta in ea, stia asta. Trebuia doar sa paseasca inainte pe un drum nou, si sa dea uitarii tot, absolut tot. Insa, daca o priveai mai atent, inauntrul ei, parea de fapt a fi licarirea de speranta a umbrei sterse a timpului . Parea a fi o lumina ce abia palpaia, incercand sa evadeze prin crapaturile pietrelor din suflet. Era insa capturata in interior, privata de libertata si de orice zambet.

Te las. (din tren)

2010-11-02T09:37:00.000-07:00

Avea drumul indreptat spre o serie infinita de intrebari.
Avea gandul fragmentat si ascuns in cateva sticle goale, aruncate pe undeva pe jos pe langa el.
Mintea ii era pierduta in umbre cenusii, fugitive, pe peretii darapanati ai unei case indepartate.
Sunetul infundat al fiintei lui se furisa printre corzile unei chitari dezacordate si aluneca spre randurile scrise cu litere mici ale unei povesti total diferite.
Ciudat era ca, desi presati de timp si prieteni, prin comunicarea noastra nonverbala ne puteam intelege.
Eu aveam raspunsurile, doar ca nu le intelegeam, nu stiam ale cui apartineau si ce era cu ele. Intrebarile erau ale tale.
In sticlele mele erau indesate amintiri, iar fara tine nu m-as fi putut gandi la ele. Eu schimbam directia umbrelor cu multa lumina, iar sunetele mele erau pierdute de tot.
Aveai..
Eram..
Urat e ca astazi nu esti al meu. Te las in infinitul tau cu incertitudinile tale.
Te las.

Aberatii.

2010-10-22T11:29:00.000-07:00

Am crezut ca voi intelege sensul aberatiilor mele, ca le voi pricepe rostul. Dar ele nu au rost, sunt create fara motiv. Desi poate ca sunt increate, dezvaluindu-si adevarata natura in timp, pacalindu-ma pe mine si facandu-ma sa cred ca aceasta aparitie iluzorie este de fapt reala, ca are o identitate ce ar trebui cautata si gasita.
Credibilitatea existentei lor este aparent plauzibila si ma determina sa ii caut acest sens imposibil de inteles, sleindu-mi toate puterile mentale, secatuindu-ma usor, usor pe dinauntru de viata si de orice urma de ratiune.

Zece mii

2010-08-18T14:47:00.001-07:00

Zece mii de stele se uita la mine. Una e mov, alta e turquoise. Una e verde iar alta portocalie. Una e alba iar alta e grena. Alta nu e aici.
Zece mii de culori fuzioneaza involuntar in fata ochilor mei. Unele formeaza niste pete mari, urate, inchise, cu un aer sinistru. Altele formeaza niste pete mici, niste buline vii si vesele. Altele par a nu forma nimic.
Zece mii de sunete se aud simultan. Unele,impreuna, imi zdruncina creierul, sunt urat zgomotoase. Altele imi zdruncina lumea facandu-ma sa ma simt eu. Cateva sunt insa asezate aiurea, nu vor sa formeze nimic.
Zece de mii de oameni trec pe langa mine. Unii formeaza grupuri zgomotoase, stranii. Altii sunt vii si veseli. Cativa sunt incolori, incercand sa treaca neobservati..

Trebuie..

2010-06-28T15:09:00.000-07:00

Mi-am pus casca pe cap. Cateva fire imi atarna pe fata, altele se incurca printre suvitele mele de par. Mi-e frica. Simt o vibratie ciudata in cap. Instinctiv ma sprijin de perete.
-Stai nemiscata, Amelia, altfel vei strica totul!
Incerc sa ma concentrez si sa imi controlez reactiile. Trebuie sa am incredere in el. De obicei fratii mai mari obisnuiesc sa isi tachineze surorile, mai ales cand acestea au numai doisprezece ani; dar el mereu a fost atent cu mine si a stiut sa imi ofere ceea ce era mi bun incat stiu ca nimic nu poate fi periculos.
-Odata ce incepi, timpul se va opri aici. Nu conteaza daca dupa Bariera vor trece ore, zile sau saptamani - noi, restul, nu vom simti nimic. Esti cea mai tanara jucatoare care vrea sa treaca Dincolo. Esti pregatita?
-Sunt gata! am raspuns cu o voce sigura si am inchis ochii.
Deodata simt cum ma ridic. Simt cum ma indepartez, mai usoara, parasindu-mi corpul. O ceata densa, intuneric bezna si apoi un frig cumplit. Nicio stea, nicio licarire. Se aude slab sususrul unei ape. Il urmez. Pe masura ce inaintez, sunetul se intensifica si o umezeala se simte in aer. Cred ca hoinaresc prin intuneric de cateva ore, cand simt ceva ud la picioarele mele. In orice directie m-as indrepta este la un moment dat apa.
Inaintez. Volumul apei creste cu fiecare pas pe care il fac, pana cand intreg corpul imi este scufundat. Sunt nevoita sa inot, insa imi este greu sa imi misc mainile in apa rece ca gheata. Incerc sa prind avant din picioare: cine stie cat voi rezista fara sa respir?
Nu mai am forta. Inot de minute bune. Spre surprinderea mea, corpul nu cere oxigen. Doar ca nu mai am putere. Inot din ce in ce mai incet, iar la suprafata nu ma pot ridica. E ceva tare, metalic, care ma impiedica sa ies de aici. Ma simt ametita si incep sa cred ca nu mai pot continua. Inchid ochii si ma las invaluita de o senzatie placuta, de caldura, in timp ce o voce groasa, joasa, se aude ca dintr-un fundal indepartat: "Sfarsitul primei vieti!"
Deschid ochii ca dupa un somn adanc. Ma aflu intr-un fel de padure ciudata cu stejari si fagi batrani, cu tulpini groase si zgrunturoase. E seara. Am senzatia aceea ciudata cum ca as fi urmarita de cineva. Nu mi s-au dat instructiuni. Nu stiu ce trebuie sa fac, incotro sa ma indrept. Doar simt, atat. Simt ca tot ceea ce trebuie sa fac este sa supravietuiesc.
Ma avant in desisul padurii. Odata cu trecerea timpului, cerul se intuneca din ce in ce mai mult iar senzatia ca cineva este in spatele meu se intensifica. De pe o creanga din dreapta mea, o bufnita ma priveste fix. Se aude un fosnet de undeva din spate iar aceasta zboara scotand un sunet ciudat. Creanga pe care a stat asezata cade cu putere la doar cativa centimentri de piciorul meu. Ma intorc si sunt ingrozita: o femeie goala, fara chip si cu un trup atletic ma strange puternic de brat. Tip, dar nu ma aude nimeni. Isi apropie mana de fata mea insa stiu ca trebuie sa opun rezistenta. Ripostez, dandu-i mana la o parte.Ii simt energia, dar simultan o simt si pe a mea. Cand o ating, mainile imi frig si o ard. Nu stiu de ce, dar simt ca daca ma concentrez o pot face din nou. Mi-am ridicat mainile in aer. Scantei de foc tasnesc din ele. Le indrept inspre ea si intregul corp i se lumineaza. Se fereste. Se pare ca nu ii place lumina si aldura. Ma apropii de ea. O vad cum se pregateste sa ma atace, sa ma transforme intr-un cub de gheata. Dar eu sunt opusul ei. Am sansa sa o inving, stiu asta. O strang in brate in timp ce ea tipa: "Vroiam doar un chip nou, elibereaza-ma!" insa o las sa sufere in continuare. Suntem amandoua cuprinse de flacari. Flacara creata este atat de puternica incat totul se lumineaza. Dupa cateva clipe, intre bratele mele nu se mai afla nimic. Pe jos - doar cenusa. S-a terminat.
Vocea cea groasa se aude din nou: "A doua viata este salvata!".
In dreptul meu apar doua carari. Pe un panou virtual, aparut din neant, este scris un mesaj cu niste litere ciudate pe care, spre surprinderea mea, le inteleg: "Alege stanga pentru infruntarea Dragonului fara inima sau dreapta pentru intalnirea cu Oracolul." Mai jos, cu litere minuscule, scrie: "Decizia este rezultatul jocului".
Nu mai vreau o alta lupta. Nu sunt in stare, nu este de mine. Aleg cararea din dreapta. Din nou totul se intuneca in timp ce vocea misterioasa raspuna din nou, mai puternic decat pana acum: "Ai pierdut. GAME OVER"
Deschid ochii in camera cu cei patru pereti albastri ai fratelui meu. Cad in genunchi. Nu pot sa cred cele auzite. Imi dau casca jos cu miscari lente,in timp ce cateva lacrimi imi curg pe obraz. Emi se aseaza langa mine.
-Nu esti pregatita. Mai este nevoie de timp si de exercitiu pentru a reusi, pentru a castiga, pentru a trece testul. Nu este doar un joc, Amelia, este o lectie de viata.
Iese din camera cu pasi marunti. Privesc casca cu atentie si mi-o asez din nou pe cap. Apas butonul calculatorului si inchid ochii. "De data asta voi reusi. Trebuie, pentru a fi ca ei. Trebuie.."

Cuvinte

2010-05-31T12:43:00.000-07:00

Nu mi-as fi imaginat ca pot inlocui "eu" si "tu" cu "noi". Nu mi-as fi imaginat ca doua cuvinte se pot contopi cu atata placere, dorinta, iubire, ca apoi sa se desparta brutal, intr-un mod barbar, in aceleasi doua cuvinte fara niciun camp de legatura. Insa despartirea a fost imperfecta din cauza bruscarii, cauzand dislocari ale semnificatiilor acestora. "E"-ul este retezat iar "t"-ului i-au cazut aripile. Daca s-ar contopi din nou nu ar mai putea forma aceeasi senzatie ca cea initiala. Vor astepta, deci, sa isi gaseasca componentele sau cel putin sa le creasca altele noi pentru a putea forma impresii noi alaturi de alte cuvinte. De nu, isi vor cauta partile retezate pe veci.

Music. Soul.

2010-05-19T11:49:00.000-07:00

Stai si te gandesti si iti dai seama intr-un final ca totul in jurul tau e muzica. De la fiecare pas la fiecare lovitura, la fiecare picatura de apa. De la un simplu ton la o linie melodica.
Nu putem trai fara muzica, asa cum nu putem trai fara aer. E in mine, in tine, in fiecare dintre noi.

Postul asta e pentru Alex. Care lucreaza din greu si si-a facut recent cont pe myspace.
DATI CLICK!!!! :">

Baby

2010-04-08T12:14:00.000-07:00

Baby, imi pare rau ca am fugit, dar stii bine ca nu reusesc sa infrunt astfel de situatii. Stii bine ca incerc sa evit durerea, desi niciodata nu reusesc. Si stii la fel de bine ca nu am intentionat sa te fac sa te simti asa..
Tare mult as vrea sa nu mai fug. Sa nu te mai las singur pe banca in timp ce eu ma indrept spre nicaieri fara sa privesc inapoi inspre tine. La fel de mult as vrea sa te vad zambind, sa te vad fericit.
Nu stiu sa provoc fericirea aia absoluta pe care o cauta toata lumea. Ai incercat sa ma inveti, insa nu ai reusit. Mai bine ai lasa-o balta, e spre binele tau.
Serios. Nu vreau sa dramatizez si nici sa joc teatru cu tine. Stii ca nu pot iubi. Stii ca nu pot fi romantica si ca nu pot fi ca celelalte fete. Iar tu cauti acel ceva pe care eu nu il voi putea avea vreodata.
Eu plec in lume. Am sa fug departe si nu planuiesc sa ma intorc prea curand. Vreau ca tu sa ma uiti. De tot. Sa-mi uiti numele, chipul, vocea. Eu nu te merit, iar tu nu meriti sa te tratez ca inainte. Incearca sa crezi ca a fost doar un vis urat.
Eu nu te voi uita.
A ta, Amelia.

Tablou (Iuliana)

2010-03-26T16:25:00.000-07:00

- Cum te simti acum?
- E ca atunci cand alergi pe nisipul ud, cu vantul in par si haine, cu mirosul marii umplandu-ti plamanii, pana cand realizezi ca alergi singura..
- Atunci imagineaza-ti un tablou si descrie elementele pe care ti le dau. O sa te cunosti mai bine dupaia..
- Ok..
- Cum e nisipul tau?
- Nisipul e ud si inchis la culoare. E rece,si parca se joaca sub talpile mele..
- Iti ofera vreun sentiment?
- De melancolie. Nu-mi dau seama daca e vesel sau trist. Ma face sa ma gandesc, ma face sa sper. Cu fiecare pas ma cufund in el, si totodata in visare.. Nu-mi dau seama..
- Vezi vreo piramida?
- Nu..e mai degraba o imagine cu plaja, cu nisip, cu mare..
- Dar vreo scara ai?
- Da, dar nu e din lemn. E din noduri de pescari, din franghie. E de un alb murdar si are cateva alge pe ea.
- Si e rezistenta?
- Era candva, dar s-a cam degradat in tip. Totusi, e inca functionabila..
- Apare vreun cal?
- Cred.. desenat pe o piatra, pe un stabilobod. Ca si cum ar alerga..
- Frumos..Pacat ca nu ai stabilopod.
- Atunci alearga inspre mare, cu un puternic sentiment de libertate. E maroniu,cu o coama superba..
- Ultimul element este o floare.
- Sunt mai multe, undeva intr-un colt jos, crescute salbatic prin nisip. Sunt mici de tot si albe.
- Imagineaza-ti acum ca vine o furtuna. Ce au suferit elementele tale?
- Nisipul s-a udat mai rau,racindu-mi picioarele. Scara este acum pe sfert in apa, iar calul a incercat sa opuna rezistenta incercand sa se adaposteasca.
- Si a fugit?
- De-a lungul malului, urmand sa isi continuie drumul la oprirea furtunii.
- Cu floricelele ce s-a intamplat?
- Ele au ramas,sunt prea micute ca sa se rupa. S-au cam..sifonat. Dar imi zambesc in continuare.
- Stii..nisipul reprezinta copilaria ta. Piramida este cunoasterea propiei personalitati. Scara este tendinta de cariera iar calul un viitor partener. Florile reprezinta dorinta de a avea copii.
- Dar furtuna?
- Un necaz, o problema..

vina.

2010-03-09T00:14:00.000-08:00

E atunci cand vrei sa scri ceva, dar nu ai nici cea mai vaga idee despre ce.
Cand e martie iar afara ninge cu fulgi mari, mari, de inalbesc orizontul.
Si in loc sa dai vina pe tine, ca nu te concentrezi indeajuns, ca nu depui efort suficient, spui ca fulgii ti-au acoperit ochii, ca din cauza lor nu mai poti scrie niciun rand, nicio fraza.
Dai vina pe altceva. Pe altcineva. Nu conteaza cat de neinsemnat este. Cert e ca nu iei niciodata atitudine, nu vrei sa recunosti ce ai facut. Pentru ca iti e greu.
Spui ca a plecat pentru ca e prost si nu a tinut la tine, nu pentru ca l-ai izgonit tu.
Spui ca si-a pierdut increderea in tine pentru ca a crezut in altcineva, nu pentru ca tu ai mintit.
Spui ca totul merge prost pentru ca destinul nu vrea sa tina cu tine, nu pentru ca ai gresit.
De ce? Pentru ca asa esti tu.
Adica eu.

alt capitol terminat.

2010-02-26T10:46:00.000-08:00

-De ce pleci?
-Pentru ca te urasc.

Si inchise usa. Facu cativa pasi si se opri la intrarea din bloc. Statu sprijinita de perete cateva minute ce parura ore. El nu veni dupa ea. Dezamagita, isi aprinse o tigara si se indrepta spre faleza. Marea o privea, o chema, o calma. Inchise ochii si isi lasa capul usor pe spate. Vantul inota in parul ei.

"Te urasc pentru ca din cauza ta am uitat ce era mai important pentru mine. Am vrut sa trec peste amintiri,intamplari, am vrut sa il uit pe el, cel care m-a dezamagit, am vrut sa uit de un alt el care chiar a tinut la mine, dar l-am respins pentru binele lui, pentru a nu il rani. Si am reusit. Cu ajutorul tau. Si da, e bine ca am reusit, dar am crezut ca imi vei fi alaturi in continuare. Am crezut ca iti pasa, ca tii la mine, ca se va intampla ceva.
Dar nu.
Mereu imi fac iluzii, mereu am impresia ca lucrurile merg in alta directie decat merg de fapt. Si imi fac sperante si incep sa cred in mine, dar de fapt cad plasa propriilor mele iluzii.
Asa e si in cazul tau. Am crezut ca daca faci toata astea..inseamna ceva. Am crezut ca esti altfel. Dar esti doar prost.
Te urasc si nu vreau sa te mai vad.. niciodata.."

Isi stinse tigarea de piatra pe care statea. Se ridica in picioare, si se indrepta spre casa. Simtea, regreta, ura.
E doar inca un capitol inchis.

boys' feelings.

2010-02-13T16:27:00.000-08:00

Imi pun perna peste fata la primele raze ale diminetii. Mai vreau un minut, o ora, inca putin somn. Telefonul suna iar. Ii inchid. Nu vreau sa ii raspund, sa vorbesc cu ea, sa o aud din nou cum imi spune ca ii e dor de mine si ca ar vrea sa fim ca inainte.
"Silent Mode".
Hotarasc intr-un final sa ma ridic din pat, sa iau o gura din cafeaua fierbinte a mamei,sa imi prajesc o felie de paine si sa fug la scoala. Sa ma intalnesc cu baietii la colt, sa fumam o tigara si sa fluieram fetele de pe strada.
Ai mei probabil inca dorm. Drept urmare, cafeaua nu e facuta. Ma enerveaza trezitul asta de dimineata. Torn laptele peste cereale, infulec in graba,dupa care iau banii de pe masa si plec.
Baietii ma asteapta peste drum. Ii aud foarte bine cum rad si vorbesc intre ei. Dam noroc si ne continuam drumul cu pasi adormiti spre liceu.
Ea e acolo, in curte, cu parul drept dat dupa ureche, cu cararea intr-o parte. Cu fusta-i ridicata de vant si capul aplecat se aproapie de mine. Ridica privirea si se uita la mine cu o privire fixa. Ochii ei profunzi, inlacrimati,parca imi vorbesc. E frumoasa. Si tenul ei fin si alb parca cere a fi mangaiat..
Ii cuprind fata in palmele mele si o sarut. Ea se lasa,si imi spune ca i-am lipsit. Ca ma iubeste. O sarut din nou.
"Trebuie sa ne despartim" ii spun dintr-o data.
Imi strange mainile si tremura. Se uita la mine fix. Clopotelul suna de intrare.
"De ce?"
"Am nevoie..de o pauza".
Vechea poveste cu pauza. Nu stiu ce sa ii spun. Cum sa ii explic ca nu o mai vreau, ca m-am plictisit de ea, ca nu duc lipsa de companie feminina?
Ii las rece manilie in jos. Ma intorc fara sa ma mai uit in ochii ei,pentru a nu ceda din nou.
O alta fata ma striga pe nume. Ma indrept inspre ea, o apuc de mijloc, ii simt pielea dezgolita de sub camasa descheiata provocator in zona buricului.
Si stiu ca ea se uita acum la noi cum ne indreptam spre clasa,si stiu ca o doare.
Si asta ma face sa ma simt bine.

acum.

2010-02-06T17:01:00.000-08:00

Pastrez in cateva pagini ingalbenite de vreme,de ani, gandurile si amintirile tale.
Pastrez intr-o sticluta parfumul parului tau,iar in alta respiratia ta calda.
Pastrez intr-un sertar cateva obiecte ce imi amintesc de ce obisnuiam noi sa fim.
Ai fost gandul ce m-a intarit cand eram coplesita de probleme. Ai fost memoria ce mi-ai dat speranta si forta sa imi continui drumul. Ai fost glasul ce m-a indrumat in intuneric, in labirintul orasului asta parca pustiu,lipsit de viata,de cand ai plecat. Ai fost tu, prezent mental, spiritual, desi nu erai decat o imagine proiectata de subconstientul meu. Pentru ca de fapt tu nu te-ai intors. Esti tot departe, nu stiu unde. Poate intr-o alta lume,sau intr-o alta galaxie. Poate intr-o alta tara sau intr-un alt continent. Intr-un alt oras sau alt judet. Poate pe o alta strada, intr-un alt loc. Nu stiu unde. Important e ca nu mai esti aici.
Nu mai stai intins langa mine, cu fata cufundata in perna alba si cu mana prinsa in a mea. Nu mai sunt cald incatusata in bratele tale, incercand sa imi odihnesc ochii de la cat te-am privit. Nu iti mai aluneca degetele prin parul meu si nici umerii mei nu mai simt imbratisarea ta fierbinte. Nu mai e nimic.
Regret ca te-am gonit. Am crezut ca te vei intoarce,asa cum pasarile calatoare o fac in fiecare primavara. Am crezut ca vei adia din nou ca un vant cald si placut. M-am gandit intr-un mod necioplit numai la mine. Nici nu stiu ce ti-ai dorit tu de fapt. Dar daca te-ai intoarce,ai mai imparti cu mine aceeasi patura, m-ai mai lasa sa iti mananc jumatate din cerealele ce plutesc ca niste mici barci in laptele tau de dimineata?
Daca da,atunci afla ca nu te merit. Pentru ca eu sunt cea care ti-a intors spatele. Eu sunt cea care a confundat un simplu intuneric cu abisul. Am ignorat semnalele de urgenta si nu ti-am apreciat adevaratele valori decat atunci cand te-am pierdut. Si de fiecare data cand mi-am cerut scuze,tu m-ai iertat,insa in timp ti-am interpretat din nou gresit toate actiunile si ti-am intors din nou spatele, pana cand ai disparut,fara urma,intr-un abis ce nu l-am mai confundat de data asta cu nimic.
Dar m-am cufundat apoi seara de seara in amintiri,in ganduri si lacrimi, pedepsindu-ma mental pentru tot,in speranta de a te regasi, de a te intoarce,si de a iti pregati,ca de obicei ceaiul tau preferat. Vreau sa fiu eu apa iar tu zaharul si pliculetul de ceai. Sa imi indulcesti viata si sa imi dai,din nou,culoare.

la fel.

2010-02-01T04:37:00.000-08:00

Avea ochii inrositi si inlacrimati. Privea in gol de parca nu avea ceva anume la care sa priveasca. O strafulgerare in cer si cazu pe podeaua rece si tare. Genunchii ei sarutau acum parchetul, in timp ce mainile ei se imbratisau. Voia sa planga sau sa tipe, insa puterea de a se exprima era inexistenta. Lua din nou scrisoarea de pe noptiera si o reciti mut, fara nicio expresie pe chip. Apoi imaginile ii fuzionare in minte. Timpul se dilata, camera in care se afla se invarti ametitor de cateva ori pana se transforma intr-un salon imens. Si acolo erau toate buchetele de flori, primul cadou, canapeaua, amintirile. Acolo erau toate pozele si fragmentele din viata ei. Si simtea in aer mult prea cunoscutul sau parfum si se lasa cuprinsa in mrejele amintirilor, dar fumul din jurul ei era atat de dens incat ii incetosa privirea. Si se intuneca totul si se trezi intinsa pe jos, pe aceeasi podea rece, imbracata in aceeasi rochie alba. Scrisoarea ii cazuse din mana, cu motivul scris pe o simpla bucata de hartie, cu literele albastre lungi si aplecate privind tavanul. Si el o gasi a doua zi acolo, tot intinsa, tot fara expresivitate pe chip. Ii zambi,si pleca. Inchise usa pentru ultima data, plecand pentru totdeauna.

secretul vietii.

2010-01-30T16:09:00.000-08:00

Poate din cand in cand e bine sa renunti la lupta. Sa lasi armele jos si sa dai totu dracu. Sa uiti de razboi,dar si de persoana cu care te-ai luptat. Pentru ca sunt momente cand nu se merita. Degeaba ai impresia ca e vorba de destin, de soarta, de stele. Cand nu ai timp de gandire, actioneaza pe moment. Chiar daca o sa regreti dupa. Uita,iarta,fugi, asteapta. Fa ceva. Si daca faci si e in zadar,las-o balta. Sa se mai sacrifice si altii,nu numai tu.

(nu stiu daca cred in postul asta)

psiholog

2010-01-20T09:56:00.001-08:00

De ce in Romania sunt atat de putini oameni care se duc la psiholog?
In alte tari,ajoritatea oamenilor se duc. Considera ca este un lucru normal, ca orcine are nevoie de consiliere, de indrumare. La noi, cine se duce e nebun sau ratat. De ce? Difera in vreun anumit fel? Poate doar felul de a gandi al nostru..sau de a nu gandi.
Traim intr-o societate in care nu vrem sa admitem faptul ca din cand in cand trebuie sa ne exteriorizam sau sa cerem ajutor din exterior. Ar fi fost un lucru bun asta daca ne-am fi ambitionat sa reusim si singuri, dar noi nu numai ca respingem ajutorul,dar ne este lene sa facem ceva individual,si bine. Ce putem de fapt?

esuat.

2010-01-11T10:42:00.000-08:00

Cum sa te uit,daca tu nu ma lasi?
Mi-am propus sa nu imi mai pese. Sa las in trecut toate amintirile,toate zambetele si lacrimile noastre. Sa nu imi mai peste de tine,de mine,de noi. Chiar daca tin la tine cum n-am mai tinut la nimeni. Chiar daca tu m-ai invatat sa simt, sa rad si sa risc, chiar daca tu mi-a largit orizonturile.
Vreau sa te urasc. Ca apoi sa te uit. Pentru ca nu mai suntem asa cum obisnuiam sa fim, pentru ca devine din ce in ce mai greu. Pentru ca simt ca nu mai putem continua asa.
Si ma supar, fara sa vreau,din nimicuri, iar tu ma lasi sa cred ce vreau,fara sa dai absolut niciun semn. Iar eu ma decid sa nu iti mai raspund niciodata la salut,sa nu te mai vad vreodata,sa nu mai imi pese de tine. Si cand sunt ferm convinsa ca am reusit, ca am trecut peste,vi inspre mine, ma iei in brate si imi spui ca a trecut prea mult timp de cand nu ai mai facut asta. Iar eu cedez,pentru ca sunt o fraiera,pentru ca de fapt mi-a fost dor,dar nu am vrut sa recunosc.
In scurt timp o luam de la inceput. Ne certam,ne indepartam,dupa care imi spui tot ce vreau sa aud ca sa ne impacam, iar eu cedez si te cred de fiecare data.
Cum sa te uit,daca tu nu ma lasi?

daughtry-used to
Asculta mai multe audio Muzica

iar dor?

2010-01-07T12:54:00.000-08:00

Si poate ca imi lipsesc imbratisarile tale si cuvintele tale cu ajutorul carora ma inveseleai.
Poate ca imi e dor sa ma tachinezi,sa ma gadili, sa ai grija de mine.
Poate ca imi e dor sa radem, sa ne certam,sa ne impacam si sa fugim de nebuni tinandu-ne de mana.
Poate imi e dor de tine.
Iar ma? Parca tocmai ce imi trecuse..

2009.

2010-01-04T13:09:00.000-08:00

-am luat-o de la inceput, am incercat sa las trecutul in urma.
-am gresit,lasand in urma ce era de fapt mai important.
-am cunoscut persoane ce mi-au schimbat cu adevarat viata.
-mi-am facut prieteni noi.
-am ras in cele mai dificile momente.
-am fost mut prea..euforica..atunci cand trebuia sa fiu cu picioarele pe pamant.
-n-am facut nimic din tot ce mi-am propus.
-am ras cu fiecare ocazie.
-am profitat din plin de orice.
-mi-am pierdut cele mai importante persoane.
-am incercat sa le recuperez.
-am reusit partial,in rest am renuntat definitiv.
-am invatat ce inseamna sa traiesti.
-am privit lucrurile dintr-o alta perspectiva.
-am cunoscut din nou persoane noi.
-am inceput diverse activitati noi.
-am lasat in urma tot ce nu mi-a convenit.
-pe scurt: am ras,am plans,am incercat sa nu mai dau inapoi. am pierdut,nu am recuperat,am incercat sa uit,am plecat, am inchis ochii si am luat-o de la inceput.

Must do pentru 2010? Nu. Anul asta va fi mai spontan decat oricare altul. Anul asta este anul meu!

niciodata

2010-01-03T04:27:00.000-08:00

Avea ochii inlacrimati si privea pe fereastra,in gol. Afara nu era nici ploaie,nici soare. Nu parea sa fie nici frig,nici cald. Cateva cupluri se indreaptau spre faleza, tinandu-se de mana. Cu fiecare pereche ce inainta, cu fiecare suras ce il prindea parca din zbor, inchidea ochii si se lasa purtata intr-o lume a ei, necunoscuta de nimeni altcineva.
Voia sa stie cum e. Voia sa tina si ea pe cineva de mana, sa fie stransa in brate si sa ii fie soptite cuvinte dulci la ureche. Dar sa fie adevarate. Sa le simta,asa cum nu reusise sa simta nimic pana atunci.
Pentru ca stelele cazatoare sunt sirete. La fel ca pestisorul de aur,iti indeplinesc dorinta, intorcand-o apoi impotriva ta.
Tot ce si-a dorit s-a indeplinit insa,pe urma, a avut de suferit. A avut parte de primul tinut de mana special cu cel cu care isi dorea asta,insa intr-un joc stupid. Primul sarut,desi mult asteptat, s-a dovedit a fi o gluma. Pana si primul prieten,atat de mult visat,s-a dovedit a fi doar cineva care cauta doar amuzament. Apoi unul dupa altul,an dupa an. Povestea s-a repetat de nenumarate ori: el - spunandu-i usor un "te iubesc",avand doar placeri trupesti in minte, ea - credula,acceptand. Apoi un iute "imi pare rau,sper sa ramanem prieteni".
A incercat,deci,sa nu ii mai pese. Si-a gasit prieteni in sticle de whiskey si tequila,ce incepeau sa se goleasca odata cu venirea serii. Inchidea ochii si se lasa purtata de val, stiind ca nu mai avea pentru ce sa spere.
La inceput inca il astepta pe el,baiatul cu ochii patrunzatori ce aveau sa ii spuna dintr-o simpla privire ce gandea el de fapt. Dar in timp a renuntat la orice vis si si-a incatusat orice speranta.

Habar n-are ca el acum o cauta.Nu a lasat niciun semn pentru a fi gasita, in afara de sticlele goale si lacrimile de pe pervaz. Pentru ca ocazional,desi nu vrea sa admita asta,inca il cauta si ea. Dar, de frica, se va ascunde mereu iar el nu o va gasi..niciodata.

Holding hands.

2009-12-19T11:18:00.000-08:00

Si atunci a apucat-o de mana si i-a spus privind-o fix ca orice ar fi, nu ii va da drumul niciodata. Si au trecut saptamani, luni, ani, si exact cand ea se simtea cu adevarat fericita si in siguranta, cand credea ca dupa atata timp nimic nu i-ar mai putea desparti, mana lui se desprinse usor dintr-a ei, izbindu-se cu putere de corp. Niciunul nu ar fi crezut ca unul dintre ei ar obosi din acel dans numai de ei stiut, ca unul dintre ei avea sa abandoneze drumul lor impreuna spre eternitate. Cand i-a dat drumul i-a parut rau, dar nu a spus nimic. A lasat-o sa creada ca nu o mai vrea, ca nu inseamna nimic pentru el. A lasat-o sa creada ce a vrut ea, parand extrem de nepasator si arogant.
Ea a incercat sa lupte. A vrut sa inainteze spre eternitate, dar fara el de mana ca sa o ghideze, drumul ii parea necunoscut. S-a invartit ca in cerc prin cararile necunoscutului, nestiind ce era mai bine sa aleaga. Si a ales, cu parere de rau, sa renunte la el, pentru ca si el renuntase la ea. Si a incercat sa arda pozele, sa amuteasca vorbele si melodiile, inundand amintirile. Credea ca are parte de un inceput mai bun de fiecare data cand isi orietna privirea spre ceva nou, dar nu isi dadea seama ca defapt acel nou era o copie de-a lui. Incerca, in mod inconstient, sa il inlocuiasca, desi nu vroia sa admita ca ii lipsea si ca orice lucru marunt ii amintea de el.
Intre timp, el s-a indepartat usor, usor si a apucat-o pe o alta carare, nestiind unde ducea defapt. Si a cautat pretutindeni ceva ce ii lipsea,dar nu isi dadea seama ca de fapt ea era ceea ce cauta. I-a trebuit mult timp sa isi dea seama de asta, si atunci a pornit in cautarea ei. De gasit a fost usor sa o gaseasca pentru ca ea simtise ca el avea nevoie de cineva sa ii fie alaturi, de cineva ca ea. Dar le era frica amandurora si se temeau de faptul ca se apropia clipa in care trebuiau sa infrunte adevarul si sa vorbeasca despre ce se intamplase atunci. Fiindu-le frica, au avut o oarecare retinere prosteasca si puerila, fapt care le-a ingreunat situatia si mai mult. Nu mai mergeau tinandu-se de mana, dar macar isi continuau drumul, desi intr-un mod tacut, umar langa umar. Insa frica asta i-a determinat sa largeasca spatiul dintre ei doi.
Ea ii mai adresa din cand in cand cate o intrebare. El raspundea mai mereu evaziv.
Cand reuseau sa se reapropie pentru cateva momente, vorbeau despre el. Ea nu avea nicio problema cu asta. Ii placea sa stie ce il framanta si incerca sa il ajute.Dar faptul ca era inchis capitolul destinat ei, faptul ca ea se temea sa i se confeseze, ii indeparta din nou. La prima rascruce de drumuri au luat-o in directii opuse. El nu parea sa observe asta, ea insa privea in urma cu lacrimi in ochi. In timp, a incercat sa danseze dansul lor, dar pasii nu se mai potriveau ritmului noii melodii, cea ca a unei pasari pehonix ce isi ia adio de la cineva drag.
El, insa, continua sa mearga drept inainte si apasat, cu privirea in jos si cu mainile in buzunare, fara sa se mai gandeasca la nimic. La absolut nimic. Dar intre timp ei i se facu dor, si vazand ca el nu se mai intoarce, decise sa il caute ea. Nu ii mai pasa de nimic, tot ce stia era ca avea nevoie de el aoclo. Dar nu l-a gasit, oricat l-a cautat. S-a intors din drum, a urmat cararea lui, insa nu ii putea da de urma.
Si inca il cauta, dupa atata timp, pentru ca stie ca el e singurul lucru bun ce i s-a intamplat vreodata. Stie ca s-a putea sa nu il mai gaseasca deloc, sau sa il gaseasca complet schimbat. Dar vrea sa incerce, sa stie ca a facut tot ce i-a stat in puteri. Pentru ca inca mai are speranta. Deocamdata..

sarbatori.dulciurile copilariei.

2009-12-17T06:46:00.001-08:00

E timpul povestilor.
E timpul povestilor si al mirosului de brad.
E timpul povestilor,al mirosului de brad si al colindelor.
Nu va fi un post despre importanta sarbatorilor de iarna.Nici despre cadouri, zapada sau vacanta. Va fi despre ce eram noi acum un deceniu.
Toate pregatirile astea m-au facut sa ma gandesc la prima faza a copilariei,pentru ca da,inca mai suntem copii,doar ca am mai crescut putin. M-au facut sa ma gandesc la aceasta prima etapa,si la toate emotiile care ma cuprindeau atunci. Am incercat sa imi comprim cat mai multe amintiri,pentru ca apoi sa le povestesc intr-o forma noua. Dar nu am reusit.
Pentru mine,fiecarei perioade din viata ii corespunde o melodie,sau un miros. Si zilele trecute am simtit acest miros din ce in ce mai des, ceea ce e placut,dand o senzatie euforica de nedescris.
Si mi-am adus aminte de cutiutele mici asemanatoare celor de lapte pentru cafea,umplute cu gelatina colorata si aromata. Cat imi placeau cele cu aroma de struguri sau de fructe de padure! Si cand colindam,mereu primeam astfel de "recipiente", alaturi de o portocala sau o mandarina.
Nu stiu ce parfum sau spray de camera foloseste vecinul meu,insa de fiecare data cand trec pe langa apartamentul sau parca are mirosul acela specific.Sau o fi doar impresia mea. Mi-o fi mie dor de gelatinele parfumate,aromate si gustoase care imi colorau copilaria? DA! Si unde au disparut? Nicaieri nu le mai gasesti. Si erau bune. La fel si serbetul. Cu aroma de trandafiri, lamaine, piersica sau ciocolata. Si il puneam in apa minerala si il mancam cu lingurita. Si ma chinuiam chiar si cate o ora sa il mananc,dar era delicios. Poate ca nu mai sunt pentru ca nimeni nu le-ar mai cumpara. Pentru ca acum copiii colinda nu de dragul de a colinda si de a primi mici astfel de atentii, ci pentru a primi bani,cat mai multi bani, iar sub brad, in locul unei papusi din carpe sau al dulciurilor,prefera jucarii cat mai multe,cat mai avansate tehnologic,si cat mai scumpe.
Ce vreau eu de sarbatori?Macar odata de acum pana la batranete sa mai gasesc si sa mananc gelatina colorata cu aroma de struguri sau de fructe de padure.Si serbet. Doar atat,si prima etapa a copilariei mele ar reinvia.
Pentru totdeauna.

ps: tocmai ce am mancat serbet. si nu mai este deloc, absolut deloc la fel.

Imi pare rau.

2009-11-26T11:11:00.000-08:00

Da, chiar pentru tine e scrisa asta. Poate ca te intrebi de ce. Sau poate nu. Poate nici macar nu citesti. Nu-mi pasa. Sau cel putin, asa vreau sa para.
Am gresit si eu,si tu. Dar eu macar imi recunosc vina. Tu ce faci?
Uite, imi pare rau pentru tot ce am facut. Imi pare rau ca nu am fost alaturi de tine asa cum te-ai asteptat sa fiu, dar crede-ma ca am facut tot posibilul.Imi pare rau ca nu am stiut cum sa ma impart si cum sa gasesc un echilibru intre voi. Imi pare rau ca nu am reusit sa te fac sa intelegi adevarul, ca nu ti-am explicat indeajuns de mult pana sa intelegi care era de fapt situatia. Imi pare rau ca tu ai fost cea care a suferit pana la urma, dar daca ai fi avut incredere in mine,tu ai fi fost cea care ar fi castigat razboiul. Imi pare rau ca te-am judecat dupaia si ca nu am fost alaturi de tine cum trebuia. Nu mi-am dat seama,nu am vrut, a fost peste puterile mele..nu stiu. Imi pare rau ca acum tu ai o parere despre mine si nu imi oferi nicio posibilitate pentru a te face sa ti-o schimbi, ca nu imi oferi nicio portite de evadare in speranta de a te gasi si de a incerca sa incerc sa iti explic ceva. Imi pare rau ca nu ma lasi acum sa fiu alaturi de tine, ca incerci sa te reculegi in alte lucruri si ca nu mai sunt eu cea pe care sa o suni cand ai vreo problema. Imi pare rau ca m-ai uitat, ca ne-ai uitat, ca nu mai existam noi si ca probabil nu vom mai exista niciodata.
Am vrut sa stii asta. Promite-mi doar, te rog, ca peste ani nu vei uita tot ce a fost. Asta daca a contat macar putin. Sa stii doar ca eu sunt aici,oricand ai avea nevoie de mine. Chiar daca tu ma urasti, chiar daca te urasc.

Hai sa..

2009-11-17T14:49:00.000-08:00

Hai sa reducem totul la o soapta, la un cuvant,la o litera, la un sunet.
Hai sa reducem totul la un suras, la un zambet din priviri, la un tinut din mana, la o atingere.
Hai sa reducem totul la o dorinta,la un impuls,la un indemn.
Hai sa reducem totul doar la doi ochi verzi sau caprui.
Hai sa reducem totul. Viata,gandurile, sentimentele. Orice ne face sa nu mai gandim coerent, orice ne indreapta spre o carare noua. Sa reducem totul pana devine o particula din fiinta noastra,sa facem asta doar pentru a incapea mai multe.
Pentru ca vrem mai multe. Pentru ca vreau mai mult.
Mai mult decat o simpla soapta,mai mult de un suras, mai mult de o dorinta. Mai mult de o litera,mai mult de o privire,mai mult de un simplu gand.
Vreau ceva, dar nu stiu ce.
Caut acel ceva care imi lipseste,dar pe care l-as putea gasi oricand fara sa constientizez asta. Si probabil trec peste,intrebadu-ma de ce nu gasesc ceea ce caut.
Ajuta-ma sa caut! Hai sa cautam impreuna! Si putem sa luam totul de la capat. Pe mine nu m-ar deranja. Pe tine?
Hai sa facem ceva in legatura cu mine,cu tine,cu noi. Poate ca eu caut ceva legat de asta. Poate ca inainte de un raspuns, caut o intrebare. Pentru ca raspunsul cred ca l-am gasit. Cred ca il tii tu ascuns,undeva in buzuunarul blugilor tai si astepti sa mi-l dai atunci cand voi gasi intrebarea. Si atunci ma vei completa din nou. Ca intotdeauna. Pentru ca stii bine ca fara tine nu as reusi.
Vrei sa ma ajuti?
Vei raspunde indemnurilor mele?
Ma vei lua de mana si vei alerga din nou cu mine in necunoscut si ma vei invata ce trebuie sa fac si ce nu? Ma vei invata sa traiesc,sa simt?
Stii, fara tine m-as pierde. Cred ca am nevoie de ajutorul tau acum mai mult ca orice. Altfel risc sa ma pierd si sa nu gasesc niciodata drumul de intoarcere.
M-ai mai ajutat si in trecut. Si ai fost langa mine mereu. Poti sa o faci in continuare?
Sau ar fi mai bine sa reducem totul la o amintire?
Nu. Hai sa reducem la prezent.

DA sau NU?

2009-10-24T10:18:00.000-07:00

Desi nu vrem sa admitem asta, intotdeauna deciziile pe care le luam pot influenta nu numai viitorul nostru, ci si pe al celor din jur. Dar de unde stim cand facem alegerea corecta? Ne dam noi seama asa cum trebuie cand ar trebui sa spunem DA si cand NU?
Pentru ca totul tine de decizii, pentru ca viata e o decizie, si pentru ca deciziile noastre se invart in jurul unor 2 posibilitati monosilabice.
Adeseori spunem DA unei vieti fericite. Spunem DA lucrurilor benefice noua, persoanelor ce reprezinta ceva important pentru noi, care se apropie de noi si ajung sa ne cunoasca atat de bine si la care apelam mereu cand avem nevoie, numindu-i prieteni; spunem DA in majoritatea cazurilor adevarului, banilor, activitatilor placute pentru recreare.
Desi nu ar trebui, spunem deasemenea DA destul de des alcoolului, drogurilor, violentei. Spunem DA inselaciunilor cand nu avem altceva de ales, mintitului sau furtului; spunem DA uitarii sau lasarii balta, atunci cand de fapt ar trebui sa spunem NU.
Toate astea ne pot afecta. Alegem ce e mai bine pe moment pentru noi, fara sa ne gandim la viitor, fara sa ne gandim la altii, fara sa gandim deloc defapt.
Ce este de facut atunci?

Vis

2009-09-28T14:46:00.000-07:00

Ma vezi pentru prima data. Multi ar spune ca nu ma cunosti, dar tu ma stii de mult. Desi indirect, stii totul despre mine, iar eu simt ca ne cunoastem de o viata intreaga. Daca nu mi-ar tremura glasul cand as incerca sa iti spun ceva uitandu-ma in ochii tai,nu mi-ar fi greu sa iti vorbesc. Dar ai tu felul tau de a fi in care ma faci sa uit tot. Imi cuprinzi mana in a ta si ma indrepti cu pasi usori spre gradina. Nu canta nicio pasare,nu se aude niciun greiere. Din cand in cand,sunetul unei maisni pe sosea strabate linistea. Iar noi doi stam sub mar,pe banca aramie. Nu ne uitam la nimic,si totusi vedem totul. Vedem mai mult decat e posibil, depasim barierele realului. Iar eu nu am mai facut asta niciodara; doar acum, cu tine.
Si in timp ce ma cuprinzi de mijloc si imi sprijini corpul de al tau, o lacrima incepe sa-mi alunece pe obraz. Ne-am dorit atat de mult sa ne intalnim, si iata-ne acum unul langa altul, plutind prin vise.
Si trec zile, trec nopti. Si parca universul se aseaza dupa noi. Timpul se dilata si toti cei din jur dispar. Cu tine pot sa rad, cu tine pot sa discut despre orice. Pentru ca in mine sta ascunsa cealalta latura a ta,si viceversa. Pentru ca amandoi ne-am aseza in acelasi mod cartile in biblioteca,pentru ca amandoi am ascunde acelasi lucruri in acelasi dulap. Pentru ca ne gandim la aceeasi melodie in acelasi timp, pentru ca am putea trai in stilul asta mereu.
Numai tu imi fredonezi in cel mai romantic mod de pe pamant. Numai tu imi canti seara inainte de culcare. Tu esti singurul care ma tine in brate pana sa adorm, si doar tu imi mangai parul in timp ce ma privesti in ochi.
Si ochii tai lucesc si se inrosesc de lacrimi oprite in timp ce imi mirosi parfumul si imi spui ca nu vrei sa plec. Iar eu iti spun ca poate iti vei gasi pe alta daca nu o sa ma mai vezi, si tu te superi zicand ca nu am incredere in tine si ca poate de fapt eu sunt cea care ar vrea sa incheie totul. Si acum eu ma supar, si urc in camera mea si ma trantesc in pat. Inchid ochii si adorm, dar ma trezeste un scartait de usa, urmat apoi de niste pasi usori pe podea. Te asezi langa mine si imi spui cat de rau iti pare pentru tot. Eu inchid ochii incercand sa opresc lacrimile in timp ce ma las cuprinsa in bratele tale. Si ma saruti, in timp ce mana ta calda imi mangaie fata. Imi spui ca nu vrei sa ma pierzi. Iar eu tac si te privesc fix in ochi si as vrea sa ramanem asa o eternitate.
Niciun "te iubesc".Asta ma face sa te plac si mai mult. Nu vreau sa o aud, vreau sa o simt. Vreau ca tu sa imi spui asta fara cuvinte.Si chiar asta faci, de fiecare data cand imi vorbesti, cand ma privesti,cand imi zambesti.
Nu ne expunem in public, nu trebuie sa ne vada toata lumea, desi toti stiu ca e ceva intre noi.
Timpul trece, iar fiecare zi petrecuta cu tine mi se pare mai frumoasa ca cea de ieri.
Imi place la tine ca ma iei in brate si nu vrei sa mai imi dai drumul, imi place ca imi vorbesti despre orice. Imi place ca ma gadili in felul tau incat nu ma pot opri din ras nici dupa o ora. Imi place cum ma tachinezi,cum ne ciondanim si cum alergam unul dupa altul ca sa ne cerem scuze. Imi place cum imi zambesti, cum imi canti, cum stai langa mine si ma incurci cand iti fac de mancare.
Imi plac toate defectele tale. Tie ce iti place la mine?
Imi place sa stau in camera ta,sa iti asez lucrurile. Ma joc cu chitara ta iar tu, cu o rabdare uimitoare imi arati cateva acorduri.Nu reusesc sa le invat, ma oftic si vreau sa ies din camera.Dar tu arunci cu perna dupa mine si apoi incepi sa ma fugaresti. Iar eu alerg prin casa,iar tu dupa mine. Si mama ta rade si ne priveste cum ne prostim, dar eu continui sa fug. Si tu ma prinzi intr-o patura si ma infasori ca pe un copil mic. Si urci scarile cu mine in brate infasurata asa pana la tine in camera, in timp ce eu dau din picioare si rad si strig ca vreau jos. Ma asezi pe pat, incepi sa ma gadili si ne prostim asa ore intregi, fara oprire.
Nu ma fortezi. Ai inteles prea bine ca nu sunt pregatita acum si imi respecti alegerea. Cel putin asa pare. Si ma tachinezi si ma gadili in continuare, iar eu rad pana la lacrimi. Nu vreau sa se termine, vreau sa ramanem asa. Hai sa oprim timpul! Vrei?
Si iar trec zile, trec nopti. Eu trebuie sa plec,iar tu vrei sa ma inchizi in dulap si sa nu ma lasi sa ies de acolo, sa nu fiu departe de tine.Si ma duci la aeroport, cu speranta ca zborul sa fie anulat, sau sa aibe macar o intarziere. Dar totul merge bine, iar minutele trec, trec. Zborul meu e anuntat; tot ce trebuie sa fac e sa ma desprind din bratele tale si sa ma indrept in directia opusa. Dar nu pot, nu vreau. Reusesc totusi sa fac asta. Ma indrept spre domnul acela imbracat la costum care imi cere biletele, dar te vad intorcandu-te din drum alergand inspre mine, strigandu-mi numele. Si atunci las bagajele jos si fug si eu inspre tine. Ma las stransa in brate si te sarut ca pentru ultima data.Imi promiti ca ne vom vedea curand, ca vei veni dupa mine, ca nu am cum sa scap de tine. Nici nu vreau sa scap. Apoi zborul este anuntat din nou si ma indrept cu pasi tremurati in incaperea aceea mare, plina cu oameni obositi, asteptand avionul.
Si totusi e ireal. A fost ireal. Deschid ochii si sunt in patul meu, cu lacrimi pe fata.E doar un vis ce se repeta iar si iar de cateva nopti incoace, de parca ar vrea sa imi spuna ceva. Dar nu are ce,pentru ca tu nu esti.

Fotografie.Ramas bun.

2009-09-14T10:23:00.000-07:00

Se ascunde in spatele obiectivului, cu mainile mangaind usor marginile aparatului. Focalizeaza elementul principal,incercand sa evite micile neclaritati ce i-ar putea distruge reusita.
La fel cum Ansel Adams imbina fotografia cu muzica, asa ea pluteste pe o linie melodica numai de ea cunoscuta in timp ce surprinde in simple imagini cele mai frumoase momente din viata ei.
Determinand expunerea corecta, masoara partea intunecoasa si luminoasa din cadru dupa care numara numarul de trepte din diafragma intre cele doua parti. Se distreaza exersand. Imbina utilul cu placutul.
Totul a inceput cand si-a dat seama ca tot ce are mai de pret dispare; ca toate intamplarile importante raman doar amintiri.Avand nevoie de o dovada pentru ea insasi, dorind sa isi demonstreze ca totul s-a intamplat, ca nu e doar imaginatia ei,s-a hotarat sa surprinda aspectele vietii in mici bucati dreptunghiulare de hartie lucioasa,pastrate in cateva albume intr-un sertar. Numai asa isi da seama ca nu a fost o iluzie, numai asa poate face diferenta intre real si vis. Pentru ca ea viseaza mereu, iar visele ii par atat de reale incat ajunge sa nu isi mai recunoasca viata.
Si sunt momente cand isi aduce aminte si din playlistul calculatorului ei isi alege melodia specifica. Si incepe sa cante incet in timp ce se lasa usor in genunchi. Si atunci deschide sertarul si rasfoieste albumele. Si vede pozele cu ei, cu el, cu ele,cu ea. Da incet,incet pagina cu pagina, in timp ce lacrimile i se preling pe obraz ca niste picaturi de roua. Nu e nevoie decat de cateva poze pentru ca filmul sa i se deruleze in minte. Nu are in album emotia de a nu fi prinsa, nu are sentimentul de vinovatie, nu are rasetele din parc, nici mirosul sau sunetul valurilor marii spargandu-se in stabilopozi. Nu are acolo nici emotia primului sarut, nici fiecare intalnire cu persoanele importante pentru ea, nici dansul ce a facut-o sa pluteasca, nici emotia acelui tinut de mana ascuns pentru a nu fi observati, nici macar lacrimile amare de cand si-au luat ramas bun in gara. Dar in album are dovada ca totul s-a intamplat. Gaseste acolo imaginea parcului unde s-au intamplat atatea..
Gaseste poze cu ei doi razand fara grija, gaseste marea impreuna cu chipurile lor, il vede pe el in costum zambind larg, vede coridorul in care s-a petrecut una din povestile sale, vede camera ce tine ascunsa in ea atatea secrete; are o poza cu el privind-o profund, are fotografii din locul in care "dragostea se naste din romane".
Si atunci nu mai are nevoie de nimic. In cateva clipe filmul se deruleaza, in cateva momente isi retraieste toata viata. Sta intinsa pe covor privind paginile ori uitandu-se in gol si in timp ce incepe sa planga retraieste emotia descoperirii, teama de nou. Ii simte mana calda si buzele moi,briza marii ii atinge pielea si le aude tipetele de bucurie, de extaz. Se simte gadilata si pusa la pamant,ii simte mana pe sold invaluiti de muzica.Il aude strigand-o si fuge cu el de mana fara nicio problema, ii simte focul din priviri si parca o arde. Se si vede plimbandu-se noaptea cu ei pe strazi, povestind si razand,apoi o mana cuprinzand-o de umeri si strangand-o in cele din urma puternic la piept.
Apoi inca o strangere in brate, un sarut inofensiv, impreuna cu un "imi va fi dor de tine" spus din tot sufletul.
Si din toate astea nu i-a mai ramas nimic. Doar speranta de a ii revedea si de a rade din nou impreuna. Doar dorinta de a adormi din nou in bratele lui. Un film in minte, niste fotografii intr-un sertar, cateva melodii intr-un calculator si un dulce-amar ramas bun.

Need for a change?

2009-09-06T12:06:00.000-07:00

Totul se schimba.
Fie ca alergi prin visele tale, fie ca alergi prin ale altuia. Fie ca te indrepti spre o usa noua, fie ca incerci sa deschizi una veche. Fie ca privesti infinitul neclar din jurul tau, fie ca incerci sa te concentrezi asupra lucrurilor marunte ce iti afecteaza fiecare secunda, minut, ora, zi, saptamana, luna, an din viata.
Totul se schimba.
In timp ce unul moare, altul se naste in acelasi timp. In timp ce sufletul strabate necunoscutul, intelectul atinge si strabate universul deja stiut,incercand sa il aprofundeze. In timp ce inima se lupta orbeste, mintea uita sa mai gaseasca un rationament logic.
Sau invers.
Actiuni, lucruri, sentimente.
Ganduri, prietenii, idealuri.
Totul se schimba.
Si suntem la un momentdat nevoiti sa facem o alegere , iar pe parcurs ne intrebam daca am ales ceea ce trebuia. Dar inapoi nu putem da. Ne ramane deci doar sa incercam sa deviem cursul actiunii, sa indreptam lucrurile asa cum ne-am fi dorit de fapt.
Deci tot la schimbari ajungem. Fie ele intentionate sau neintentionate.
Si e greu sa le acceptam, desi altceva nu avem de facut. Decat sa luptam. Desi uneori este in zadar.
Si dureaza ceva timp pana sa iti dai seama de asta, si doare cand realizezi ca de fapt schimbarea e si in tine, nu numai in ceilalti si ca trebuie sa inveti in primul rand sa te accepti pe tine insuti decat pe altii.
Ceea ce e mai mult decat greu.

ganduri.

2009-08-14T11:31:00.000-07:00

Doar 3 ani. Atat.
Apoi facultate. Alt oras. Lume noua, locuri noi. Ceva nou in viata, probabil ceva ce va merita. Probabil cineva care ar tine la tine, cineva care sa te faca sa te simti macar putin important/a.
PROBABIL.
Doar sa nu faci ca si cu liceul, sa nu iti doresti ceva nou ca sa uiti de tot ce a fost in cealalta parte, si sa iti doresti apoi sa nu fi facut pasul acesta, desi iti e bine.
Asa ca deocamdata doar pleci. Privesti totul ca pe o scapare, ca pe o evadare. 3 saptamani. Nici mai mult, nici mai putin. Probabil nimeni nu iti va simti lipsa, sau poate cativa vor simti o absenta. Oricum nu conteaza. Doar e Paris, ce mama naibii. Poate te distrezi,poate nu. Poate doar stai si te reculegi si te gandesti la viitor, incercand sa uiti tot ce s-a intamplat. Pentru ca desi a fost doar o vara, s-au intamplat multe. De fapt nu multe, chiar putine. Dar astea putine au o insemnatate mare pentru tine si te-au afectat probabil pentru o viata. Pentru ca desi a fost doar un an, ai invatat mai mult in el decat ai invatat in 16 ani la un loc. Pentru ca desi esti tu, te-ai schimbat fara sa vrei.
Asa ca poate ai sa uiti, sau ai sa incerci. Ai sa te reculegi, sau cel putin vei sta linistita pentru o perioada. Si poate cand te intorci, totul va fi altfel.
POATE.
Iar daca nu.. Ei bine, macar asa iti vei da seama de cum stau lucrurile cu adevarat si poate vei privi totul dintr-o alta perspectiva.

Asa ca..ne vedem in 3 saptamani. xoxo.

better.

2009-08-10T13:09:00.000-07:00

Sunt momente in viata cand simti ca nu mai poti, ca nu mai rezisti. Si in loc sa plangi, sari in sus si incepi sa dansezi. Si dai muzica tare si te misti pe ritm si razi in hohote si iti suni prietenii si iesi afara. Si te invarti in cerc pana te ia ameteala si cazi,si razi si mai tare. Si razi de ciudat. Si faci asta pentru ca oricum nu conteaza daca ai reactiona altfel.
Lucrurile rele se pot transforma in bune. Daca stim cum. Si desi majoritatea habar n-avem cum, ar trebui macar sa incercam ;)

nu cititi.

2009-08-02T15:16:00.000-07:00

Nu e nevoie sa cititi asta. Probabil e cel mai sec post al meu, cel mai gresit, cel mai de neinteles. Poate ca o sa am cele mai multe greseli de tastatura datorita repezelii in care l-am scris. E un post pentur mine. Vreau s ma descarc, simt ca explodez. Vreau sa tip, sa urlu, sa ies din mine. Sa pot sa ma transform in ceva, in ceva mai bun, mai util, mai inteligent. In orice dar in mine nu.
Vreau sa tac, vreau sa nu mai fac aceleasi greseli mereu, vreau sa alerg de fericire si sa rad ca o idioata in fiecare zi, vreau sa inot imbracata in mare vreau sa fim cu totii aici, vreau sa nu s emai intample tot ce se intampla.
Se zice ca 3 e cifra cu noroc, atunci de ce nu se intampla nimic bun? De ce se inrautateste totul mereu cand sunt sigura ca o sa fie totul okay?
Bine am sa tip. Vreau asta, simt asta, trebuie sa fac asta. GATA. nu. Nu pot. Nu imi iese, incerc s atip si nu imi iese niciun cuvant. Niciun sunet. Nimic. Nu ma pot auzi nici eu pe mine, daramite altii. Cum ma astept s aimi sara cineva in ajutor daca nici macar nu se stie ca am nevoie de asta? Dar asta nu ar trebui sa se simta? Nu vreau sa spun "bai am o problema, te rog asculta-ma, vreaus a ma exteriorizez, vreau s ate bat la cap cu idioteniile mele", ci vreau ca cineva sa ma asculte fara sa zic nimic, sa stea langa mine cand tip in soapta,cand plang fara lacrimi. E posibil?
Vreau s anu mai tremur, vreau sa nu ma mai invart prin camera ca nebuna, vreau sa nu mai daram totul in jurul meu. Din cauza asta am vrut sa scriu aici si acum. Din cauza asta atstez fara rost. Nici macar nu stiu ce cuvinte insir aici, Probabil maine am sa si uit ce s-a intamplat. Si chiar mi-as dori foarte mult asta. Apas pe 3 taste deodata, la teelfon nici nu pot scrie. Multi dorm, de muzica nu sunt in stare si nici la tv nu e nimic interesant. Si vreaus a zic ceva si nu pot si nici daca as putea nu as sti ce.
Nu stiu de unde sa incep, ce vreau, ce imi doresc de fapt. Nu stiu ce rveau de la altii, d ela viata, de la MINE. Si asta e un lucru rau, cum ma pot astepta la ceva din exterior cand eu in interior, in acel loc minuscul dar totodata imens care mi-a fost incredinat,nu ma pot regasi asa cum se presupune.
De ce e intuneric afara, de ce e doar o stea pe cer, de ce alerg prin casa, de ce vreau sa tip dar ma gandesc la mama care doarme, de ce nu am aer in camera asta, de ce mi s-au sters literele si de la tastatura asta, de ce nu se vede luna, d ece nu canta nicio pasare, de ce nimeni nu suna pe fix dupa 11, de ce traiesc intr-o dezordine toata, de ce pun atatea intrebari fara rost, de ce vorbesc singura ca idioata, de ce imi vine sa rad de halul in acre sunt acum, de ce vreau sa urlu nu sa tip, de ce simt nevoia s atrag un pumn cuiva sau la vreun obiect sau la orice, de ce nu pot gandi coerent, de ce ma cert cu toti, de ce tremur cand formez un numar, de ce veioza mea sta atat de dtreapta acum, de ce nu imi merge bluetooth-ul, de ce
GATA
okay, ma opresc. sper ca nu ati citit. eu m-am descarcat. ma simt mai bine. sau nu. sau nu stiu. d efapt, ce conteaza?
probabil o sa ma culc, o sa las postul aici pentru ca maine sa vad ca a fost real si ca nu am visat, desi ar fi fost mai bine a2a varianta. adios.

eu,tu,noi.

2009-07-15T03:48:00.000-07:00

Asa am devenit eu.
Eram doua, dar ne-am contopit in una. Eram doua caractere diferite, dar acum suntem unul singur.Eram diferita cu fiecare persoana in parte, priveam cu alti ochi in fiecare zi. Anjunsesem in asa fel incat nu mai stiam cine era, ce vroiam si ce faceam. Ma trezeam dimineata intrebandu-ma daca a fost vis sau chiar s-a intamplat. Nu mai faceam diferenta dintre cele doua de mine. Nimani nu isi dadea seama daca Ralu nu era cea care se bucura de fiecare moment in parte, sau cea care privea totul din umbra. Sau era Amy? Nimeni nu stia. Nici macar eu.
Acum sunt eu. M-am regasit. Cele doua parti s-au contopit intr-una singura. Asa am devenit Erca. De fapt, tu m-ai vfacut sa fiu asa. Tu m-ai ajutat, m-ai indrumat in viata. Chiar daca tu nu stii asta. M-ai invatat ce inseamna sa traiesc cu adevarat, m-ai invatat ce e aia emotie, ce e ala tremur. Tu imi luai pamantul de sub picioare cand aveam nevoie de el,dar tot tu ma ridicai la nori pentru ca era mai bine acolo. Tu m-ai invatat sa inot prin viata, sa nu ma inec in minciunile si inselaciunile celorlalti. Tu m-ai invatat despre varsta, despre diferente si asemanari, despre prietenie si dragoste. Chiar daca nu am simtit-o niciunul dintre noi niciodata. Ai incercat, am incercat.
Dupa o zi simteam ca te cunosc de luni de zile, dupa cateva luni am simtit ca te cunosc de ani buni. Acum, dupa mai mult de un an, simt ca nu te mai cunosc deloc.
Am pierdut tot. Comunicare, zambete, atingeri si priviri pe furis.
Poate ca le-am pierdut, dar au ramas pastrate intr-o amintire, intr-un tinut de mana tremurat, intr-un dans, intr-o seara de vis, intr-o poza, in doua pupicuri pe obraz, intr-o semnatura, intr-un nume.
Si voi ramane aceasta eu cat timp vei ramane tu alaturi de mine. Amintirea ta. Si cand am sa te uit,atunci voi fi poate cea de altadata. Desi nu imi doresc asta.
Dar nu te voi uita. Promit.

O picatura. Doua. Trei.

2009-07-13T01:37:00.000-07:00

O lumina puternica strapunge cerul. Il despica in doua si face ca noaptea sa para zi, chiar daca doar pentru cateva clipe. Un zgomot puternic, grav, rasuna in vazduh. Sute, poate mii de picaturi imi uda fereastra. Ploua, tuna, fulgera. Marea se agita iar valurile se izbesc puternic de stabilopozi.
Orasul doarme. Se trezeste cu un tresarit la fiecare fulger si tunet. Tresare, suspina si ofteaza, dupa care adoarme iar. Sau cel putin incearca.
Vantul pare a-si dori sa distruga orice obstacol in cautarea sa de a atinge absolutul. In urma sa, crengi de copaci si panouri de publicitate izbesc pamantul. Natura se lupta pentru supravietuire, in timp ce noi privim totul de pe geam. Ce altceva am putea face? Parintii isi linistesc copiii speriati. Bebelusii plang. Batranii se roaga. Altii privesc, cu calm, dezastrul de dupa draperiile din camera.
Putine masini pe strada. Putine felinare. Putine case cu luminile aprinse din care sa se simta caldura. Toti se refugiaza. Orasul inoata in apa.
Ploua. Ploua. Ploua. Plange cerul. Si tuna iar. Si fulgera din nou. Si se repeta la nesfarsit.
Abia acum incepe cu adevarat.

litoralul romanesc.

2009-07-02T05:47:00.001-07:00

Stateam pe plaja azi. Soarele ardea si tot ce vroiam era sa ma mai inegresc putin.
Si vroiam sa aud sunetul marii, sa aud valurile si sa vad copii facand castele.
Dar ghiciti ce?
Copiii nu mai faceau castele, ci se dadeau cu skijetul sau cu barca in forma de banana sau tipau ca vor acasa.
Langa mine erau tipe care mai de care facand topless, incercand sa se expuna cat de mult puteau, in timp ce salvamarii se dadeau la el.
Un tip trecea sa vanda porumb, facand niste rime care mai de care mai perverse si mai fara gust
Un tip vorbea la telefon urland cat de tare putea pentru o problema de la munca. Desi se presupune ca la mare iti uiti toate problemele.
Dar cel mai deranjant lucru era muzica. M-am saturat de atatea terase cu muzica la maxim, cu un house idiot cu acelasi ritm care vibreaza peste tot. Cica e muzica care ii place oricui. Frate nu putem multumi pe toti, dar atunci de ce o mai pun?
N-am fost niciodata la mare in alte tari sau la ocean su pnm, dar chiar nu cred ca in alta parte e muzica data la maxim asa cum e la noi. Si o muzica de prost gust. Si o atmosfera atat de ciudata.
Sa traisca house-ul si manelele pe plaja, alaturi de fetele cu silicoane si remarcile salvamarilor, laolalta cu copiii care au uitat de bucuria castelelor cu nisip.
De data asta, "in ochii tai plange marea" in loc sa rada.

"multe au mai ramas de spus"

2009-06-26T08:24:00.000-07:00

M-am pur si simplu saturat de toti pupincuristii care se tin dupa tine pana obtin ceea ce vor, iar apoi te lasa balta dupa ce au obtinut ceea ce au vrut. M-am saturat de atitudinea lor, de prostia lor si de felul lor de a fi. Incearca sa se apropie cat mai mult de cineva, telefoane peste telefoane si se tin intr-un mod continuu de persoana respectiva. Si pentru ce? Ca sa obtina ce? Popularitate? Bani?
Si cei care au mai multa putere ca tine. Si se cred atat de superiori. Daca ai o varsta mai inaintata sau un rang mai ridicat obtinut probabil pe pile, asta nu inseamna ca esti mai bun decat altii.M-am saturat de toti milionarii care isi dau aere de vedete cand altii langa ei nu au posibilitati, m-am saturat de profesorii care nedreptatesc elevii care au idei diferite fata de ale lor, si de sefii care ii concediaza pe cei care par a avea idei mai bune decat ei. M-am saturat de multi si de multe.
Si pentru ce facem toate astea? De ce incercam sa parem mai buni decat suntem, cand nu suntem chiar deloc? Sau cel putin unii dintre noi. De ce avem impresia ca stim atat de multe cand de fapt nu stim nimic? De ce incercam sa impresionam, devenind ridicoli?
Nu putem sa fim pur si simplu noi insine, sa nu ne mai prefacem, si sa ne acceptam unii pe altii asa cum suntem? Fara barfe, spagi, pile, bete-n roate?
Nu prea cred.

vara mea.

2009-06-19T14:55:00.000-07:00

Scriu despre nisip si despre mare. Scriu despre scoicile de la mal si despre nisipul ud de acolo. Despre castelele de nisip inaltate de copii. Despre soare si caldura. Despre mare si despre frumusetea ei,despre culoarea ei ciudata si fascinanta. Chiar daca e plina de mizeriile celor nepasatori,chiar daca e curata avand culoarea perfecta de turcoaz. E totul despre mare. Despre vacanta.
Despre cum s-a mai dus un an si cum suntem liberi din nou. Despre cum am mai avansat inca putin in viata. Despre cum am trecut prin momente grele si despre cum am invatat din greseli. Sau cel putin am incercat.
Si acum e perioada aia speciala in care suntem liberi si relaxati si tot ce ne dorim e sa fim alaturi de cei dragi si sa radem si sa petrecem clipe de neuitat.
Si e anotimpul in care toata lumea zambeste si rade privind cerul. E anotimpul dragostei. Sau al prieteniei. E anotimpul nostru. E anotimpul meu. In el se afla toate sperantele mele, toate visele,toate zambetele si lacrimile,toate lucrurile importante pentru mine.
De ce? Pentru ca e vara mea si nu am de gand sa las pe nimeni sa mi-o strice.

n.o.n.s.e.n.s.

2009-05-15T00:10:00.000-07:00

"Si atunci vom fi doar noi doi. Nimic nu va conta. Nici ce a fost. Nici ce-am facut. Nimic" Dar oare cand naiba? Pentru ca acum in niciun caz nu. Toate persoanele parca s-au reunit intr-una singura,imaginara. Toti ce au contat pentru mine imi apar in minte in acelasi imp si se contopesc intr-o imagine ciudata reflectand acel ceva pe care il caut de mult. Si fug mental,imaginar dupa aceasta reflexie si nu o pot prinde. Nu voi reusi niciodata oricum. Si toate amintirile astea par a fi doar din cauza acestui lucru imaginar. Poate pentru ca sunt doar prea multe. Sau pentru ca am vrut sa uit, dar ceva din mine nu a vrut asta. Si incercand sa dau totul uitarii am neglijat ceea ce nu ar fi trebuit sa neglijez, am dat la oparte ce era mai important. Am lasat la suprafata, fara sa imi dau seama,lucrurile nesemnificative si m-am lasat marcata din ele, mi-am reconstruit un prezent inexistent ce pare acum sa imi afecteze fiecare decizie in parte. Si mi s-a zis ca in timp ma voi regasi, dar daca am facut asta in trecut iar acum m-am multiplicat singura in mai multe de eu, mai este oare posibil? Si simt ca nu are logica ceea ce zic si stiu ca tu, care citesti aici, nu intelegi nimic din ce spun,pentru ca daca ai intelege probabil ai fi considerat la fel de ciudat, ca si mine.xoxo

ce trebuie?

2009-05-09T10:30:00.000-07:00

Erau versurile alea .. "Nu mai esti la fel, deaia ai pierdut. Daca tot te schimbi, schimba-te in cum erai la inceput" sau "Mai bine zis tu nu te uita pe tine cum erai odata". Imi trec prin minte simultan o gramada de idei, de ganduri. Simt in acelasi timp o multitudine de sentimente si nu reusesc sa le disting unele de altele. M-am saturat sa nu fac nimic. M-am hotarat sa lupt eu, daca nimeni nu lupta. Dar ma intreb adesea daca merita cu adevarat. Multi sunt de parere ca nu are rost, ca nu am cum sa ma lupt cu toata lumea. Dar nu vreau cu toti, tot ceea ce imi doresc este sa nu mai vad cum toate persoanele dragi mie se duc, dispar. Oricat de mult s-ar schimba lucrurile, nu o sa se compare niciodata cu ce aveam candva. Nu vreau ca totul sa ramana o amitire idioata care sa ma urmareasca peste tot pe unde ma duc. Pur si simplu nu vreau. Oare e chiar atat de indicat sa lasam totul sa treaca pentru ca suntem oameni si suntem lenesi? Si trebuie sa pierdem tot, sa avem atatea sanse si sa le ratam pe toate pentru ca nu ne dam seama ca putem schimba ceva? Poate ca pentru a schimba ceva am nevoie de ajutor. Da, nu pot face totul singura. Degeaba vreau eu, daca ceilalti nu vor Degeaba lupt ca fraiera daca nu am cu cine. Degeaba incerc sa salvez ceva daca ceilalti au dat deja foc. Dar daca nimanui nu ii pasa, atunci de ce ni s-au mai dat sentimentele? Dupa cum a zis si Platon, “omul e o marioneta creata de Dumnezeu”. Poate chiar are dreptate. Oare suntem invartiti pur si simplu, poate nu avem un sens al nostru? Pana la urma, de ce se intampla toate astea? Cu ce scop? Care e motivul tuturor intamplarilor, actiunilor? Eu una nu gasesc raspuns. Oare il voi gasi vreodata? xoxo.

Leapsa de la Bya

2009-04-22T13:18:00.000-07:00

in aceasta leapsa trebuie sa spuneti 99 de lucruri despre voi, sa vedem ..

1. Majoritatea imi spun Erca, pentru ca asta ma reprezinta, pentru ca asta sunt eu, cea regasita per total.

2. Sunt rac cu ascendent in balanta, cred in zodiac doar daca e vorba de compatibilitati, aspecte generale si asa, dar nu in ce imi prezice viitorul. Cand citesc reviste si ma uit la horoscop cred doar daca imi convine, daca nu, nu.

3. Ador vara

4. Sunt absolut inebunita dupa mare.

5. Stau la cateva scari de coborat pe plaja si profit de lucrul asta de cate ori e cazul.

6. Imi place sa ma bronzez cat mai mult posibil, dar nu sa lenevesc pe nisip. In apa e cel mai bine.

7. Imi place cand e cald, dar nu atunci cand nu am aer deloc.

8. Am fost de la gradinita pana in a8a in acelasi colegiu, la liceu m-am dus in alta parte.

9. Trebuie sa ma obisnuiesc cu o viata noua, dar imi e greu.

10. M-am saturat de persoane care vin si pleaca din viata mea fara ca macar sa zica "papa" sau sa inchida usa.

11. Imi place sa scriu, e singura modalitate in care pot sa ma descarc.

12. Nu imi pasa daca scriu corect sau nu, daca suna bine sau nu, daca citeste cineva sau nu. Desi mi-ar face placere.

13. Ador cerceei, dar cei cu surub, nu cei care atarna.

14. Am avut varfurile roscate dar m-am tuns si acum le vreau inapoi.

15. Imi place sa ma nuantez roscata dar ma enerveaza cand se duce la spalat si de vopsit total nu am de gand.

15. Imi place sa imi fac unghiile singura in culori cat mai traznite: turcoaz, protocaliu, galben, roz etc.

16. Imi place prigatul de visine.

17. Si nestea de piersici.

18. Si sprite.

19. Si fanta.

20. Folosesc un simplu creion pentru a ma machia, nu prea ma obosesc cu rimel, fard si asa. Ma enerveaza fetele care se dau cu o gramada de fond de ten de se vede diferenta dintre culoarea pielii si culoarea gatului.

21. Am o gramada de ticuri verbale: "si asa","etc","pnm","erm" etc.

22. Pana acu imi placea matematica dar de cand am ajuns la liceu o urasc mai mult ca orice.

23. Sunt la profil de mate info cu bilingv engleza si ma intreb intr-una ce caut aici.

24. Imi place sa dansez. Am facut 4 ani jumate de societate, acum fac street.

25. Ma inrosesc foarte repede.

26. Ori sunt prea timida ori prea increzuta.

27. Am parul brun inchis, intr-o perioada se facea negru vara.

28. M-am tuns singura de vreo 6 ori.Acum m-am lasat de asta.

29. Cand m-am nascut eram blonda cu ochi albastri, cel putin asa scrie in jurnalul meu de nou-nascut

30. Acum am ochii verzi, cu tente de caprui, care se schimba in functie de starea mea de spirit

31. Sunt o chioara, am purtat ochelari, acum port lentile.

32. Ma enerva ca nu am parul nici drept nici cret, asa ca il tot indreptam. In ultimul timp incerc sa il salvez, macar sa nu fie si el ars saracul.

33. De 3 sau 4 luni nu mi-am mai indreptat parul, doar bretonul. Sunt mandra de performanta mea.

34. Imi place sa rad.

35. Nu vreau sa imi insir prietenii, de teama ca ii voi pierde.

36. Trec dintr-o extrema in alta.

37. Sunt foarte posesiva la persoane.

38. Imi place sa cant, chiar daca nu am voce.

39. Ma tot intreb de ce m-a luat profu la cor.

40. Ssunt in cautarea de materie preferata.

41. Nu am un corp perfect.

42. Fara muzica sunt un nimic.

43. Imi place sa cant in ore.

44. Retin mereu ce e neimportant.

45. Uit mereu ce trebuie sa retin.

46. Imi plac stilourile care scriu gros si pixurile care scriu subtire.

47. Imi plac markerele.

48. Imi place sa mazgalesc/desenez/etc tot ce prind.

49. Visez mai mereu.

50. Imi place sa dorm. mai ales in orele de istorie in a8a.

51. Cand rad si ma inrosesc si ma emotionez in acelasi timp obisnuiesc sa inchid ochii si sa imi pun mana pe fata.

52. Stranut in soapta.

53. De fiecare data cand zic ceva suna pervers sau porcos, chiar daca nu asta intentionez.

54. Sunt obisnuita sa spun ca nu am nimic atunci cand cineva apropiat ma intreaba ce am, imi place sa imi fie alaturi, dupa care sa incep sa ma descarc.

55. Am 1,69 in inaltime.

56. Ma imbrac cat mai comod si cat mai ca EU.

57. Uneori nu imi pasa de ce cred altii,alteori ma afecteaza mult prea mult.

58. Culorile preferate: portocaliu,verde, turcoaz.poate mov?

59. Camera mea e cu verde si portocaliu.

60. Nu imi place twilight.

61. Imi plac cartile si filmele care par a fi adevaratem legate de viata de zi cu zi, intamplari ale unora de varsta apropiata mie.

62. Inca mai am jucariile de cand eram mica.

63. Am foarte multe amintiri stranse intr-un geamantan care e pe dulap si il deschid de fiecare data cand imi e dor de ceva.

64. Am vrut sa imi fac un album cu poze de suflet dar probabil le voi pune pe un cd.

65. Imi place sa invat melodiile pe dinafara.

66. Imi plac bananele verzi spre galben. daca sunt prea coapte gasesc pe cineva care sa le manance in locul meu.

67. Imi plac merele galbene.

68. Ador capsunile si ciresele.Si visinele. Si cocoshul de la pepenele rosu.

69. Nu imi place kiwi.

70. Ador ciocolata. Neagra si amara - iarna, cu lapte - vara.

71. Cicolata cu fructe e naspa.

72. Fluturii ma obsedeaza.

73. Pot fi foarte nesimtita uneori. Alteori prea draguta.

74. Momentan am o lipsa totala de imaginatie. Si imi e somn.

75. Am impresia ca baietii nu apreciaza deloc fetele.

76. Sunt si cazuri de fete care isi bat joc, normal.

77. Imi place gossip girl. si 17.

78. Folosesc des xoxo.

78. Cand nu stiu ce sa scriu sau sa zic, aberez. Ca si acum

79. Baietii pesti, scorpioni,raci si tauri sunt cei mai super.

80. Nu prea ma inteleg cu zodiile de aer si foc. De obicei nu ma inteleg cu berbecii si sagatatorii (nu stiu cum de am performanta asta cu Bya:X)

81. Ma enerveaza fetele care vorbesc cu bitha, yubi, t'bsk etc.

82. Nu imi place sa ma trezesc devreme.

83. Ma gandesc des la trecut.

84. Inca ma gandesc daca pe viitor vreau specializare pe litere, jurnalism, psihologie sau design.

85. Prefer sa primesc trandafiri albi decat rosii.

86. Ma indoiesc mai mereu de mine.

87. Urasc iarna.Prea frig.

88. Nu-mi place la munte.

89. Mai am timp destul ca sa ajung sa iubesc, nu ca toti idiotii care cica "simt" asta dupa cateva ore.

90. Ii iubesc voce lui Doru de la AB4 :X=P~

91. Imi place sa port adidasi, tenisi sau skateri la fusta.

92. Inca ma uit la desene.

93. Adorm deseori ascultand muzica. Si ma tot intreb de ce imi rezista atat de putin bateria la telefon.

94. Nu beau cola sau pepsi decat odata la o gramada de timp,din lipsa de altceva.

95. Am imagini cu fluturi lipite pe interiorul usii de la dulapul cu carti.

96. Mananc oja. Are un gust detsul de bun sa stiti.

97. Ma enerveaza ca altii sa se distreze si sa chiuleasca/sa rada/sa fie neatenti in timp ce eu invat sau macar incerc,iar apoi sa ia note bune pe seama mea.

98.Imi e frica de necunoscut. vreau ceva nou,dar ma tem in acelasi timp. Incep ceva,dupa care renunt crezand ca e mai bine asa, si de obicei le rup aripile celor din jur fara sa imi dau seama, crezand ca e cel mai bine pentru toti.

99. Persoanele care plagiaza sunt sacaitoare. Copiezi putin,dar intr-o limita. Din cauza asta ma bucur ca sunt pur si simplu EU.

Leapsa asta se duce la cine vrea.

Defecte

2009-04-20T13:47:00.000-07:00

-pun suflet in absolut orice. chiar si atunci cand nu trebuie
-imi fac rau mie gandindu-ma ca pot sa schimb ceva din viata mea sau a altora, cand e clar ca nu pot
-sunt prea posesiva din punctul de vedere al persoanelor, nu imi place indepartarea
-tind foarte sa mult sa imi exagerez totul in minte, iar cand trebuie sa spun ce gandesc reduc totul la nimic, ma prefac ca totul e bine
-am incredere prea multa si prea rapida in cei din jur, dupa care regret.
-de cele mai multe ori ma exteriorizez celor cu care nu prea am absolut nicio legatura, prietenilor nespunandu-le mai nimic pentru ca am impresia ca voi fi ironizata.
-sunt prea directa, uneori dand in nesimtire.
-nu pot sa mint pe cineva, trebuie sa spun totul pe fata, chiar daca ranesc mult prea mult. chiar daca mai inventez uneori pentru a ma scoate dintr-o incurcatura, dar dupa ceva timp recunosc.
-nu pot sa accept faptul ca lumea se schimba, ca deja mi-am pierdut tot ce aveam mai drag, si trag in continuare desi mi s-a zis clar ca nu are rost.
-aspectul fizic
-mereu vreau opsul la ceea ce am, nu sunt multumita de ce pot obtine, vreau mai mult dar nu fac prea multe pentru asta
-am momente cand ma agit prea mult, alteori sunt mult prea comoda
-sunt perioade cand las sa treaca totul pe langa mine, fara sa imi pese
-sunt lenesa, imi place sa dorm, ma intreb mereu de ce trebuie sa invat nustiu ce materie daca nu o sa am nevoie de ea in viata
-ii inebunesc pe cei din jur cu aiurerile mele
-trec dintr-o extrema la alta
-plang din cele mai idioate motive, iar atunci cand trebuie nu.
-nu imi dau seama daca pot sa tin la cineva in sensul de a iubi sau daca e un simplu sentiment care o sa treaca.
-sunt complexata de prea multe
-am impresia ca are toata lumea ceva cu mine
-ma entuziasmez din orice si de cele mai multe ori se rupe dintr-o data firul
-fac o gramada de greseli cand scriu la calculator si dau vina pe tastatura in loc sa recunosc ca nu sunt in stare sa scriu corect
-imi placea sa invat, eram genul de copil cuminte si constiincios si asa si dintr-o data am luat-o pe aratura
-sunt constienta ca m-am schimbat si poate ca nu in bine, dar nu fac nimic pt a ma readuce la starea initiala.
-tin cont de orice detaliu, il analizez pana la epuizare
-imi fac sperante din cele mai mici amanunte care probabil nu conteaza deloc pentru ceilalti, poate nici macar nu au fost facute in mod intentionat
-am obsesia asta de a asculta muzica nonstop si de a asculta in mod obsesiv pe cele care mi se potrivesc.
-mereu cand vorbesc cu cineva, odata la cateva replici trebuie sa pun un citat din vreo melodie, de parca nu as putea sa gandesc si singura.
-mereu inteleg ce nu trebuie.
-mereu complic lucrurile
-de fiecare data cand zic ceva, trebuie sa sune procos, chiar daca nu asta e intentia mea.
-mereu am ultimul cuvant, chiar si in cele mai stupide conversatii. Pana si daca vorbesc la telefon si eu spun prima "papa", urmeaza un "papa" din partea celeilalte persoane dupa care eu mai adaug unul.
-am tendinta de a tine tot in mine crezand ca o sa treaca si ca nu ar avea rost sa ma descarc, dupa care izbucnesc brusc.
-imi e frica de cele mai penibile lucruri

well. sunt multe. dar niciodata nu le pot enumera asa, pur si simplu. cum imi mai dau seama de cate unu, dau un edit.

Timpul.

2009-04-14T10:40:00.001-07:00

Stiti.. Secundele trec. Minutele trec. Orele trec. La fel si zilele. Si saptamanile. Si lunile. Si anii. Viata trece. Fie ca vrem, fie ca nu vrem. Dar poate sa treaca pe langa noi, sau prin noi. Sau putem trece noi prin ea.
De cele mai multe ori nu realizam cat de repede trece timpul decat daca dam un feedback. Stiti, sunt momentele alea in care prezentul parca e oprit, in care timpul pare a sta pe loc, si amintirile curg si curg prin minte. Si ne amintim de toate clipele frumoase sau urate, de tot ce ne placea sau nu. Pentru ca oricat de mult am adorat sau am urat ceva, face parte din trecut. Au fost candva prezente, acum au trecut, dar continua sa ne afecteze prezentul. Si la randul sau, ne va afecta viitorul. Pentru ca viitorul va fi prezent. Sau prezentul devine viitor. Dar si trecutul a fost candva prezent. Asta inseamna ca viitorul e trecut?
Oricum. In momentele astea in care tot ceea ce facem este sa vizionam mental aceste amintiri,intamplari..ei bine atunci ne dam seama cat de repede a trecut timpul. Ne dam seama ca totul a trecut atat de repede incat practic nu am apucat sa facem nimic. Si ne simtim inutili. Dar nu ne dam seama ca in timp ce noi ne gandim la faptul ca timpul a trecut..timpul continua sa treaca? De fapt, trece mereu, fie ca vrem, fie ca nu. Este cel mai mare dusman, sau cel mai bun prieten? Avem impresia ca trece atat de repede in momentele cele mai frumoase, dar atat de greu cand vrem sa se termine mai repede. Dar e o simpla impresie. Si totusi, ne afecteaza.
Si avem in continuare impresia ca suntem inutili. Si sesizam ca nu am facut nimic in viata. Si incercam sa facem ceva, dar ce? Oare trebuie sa mai lasam sa treaca inca putin timp pentru a ne da seama de ce suntem capabili sa facem pentru a realiza ceva pe lumea asta?

Aveam de gand sa fac un post lung. Sa povestesc. Sa ma descarc aici. Sa incerc sa spun cat de greu e in ultima perioada. Cat de inutila ma simt si eu. Cat m-am saturat de tot ce se intampla, de toate persoanele care iti dau incredere si apoi iti taie aripile brusc. Cat mi-e sila de cei care pretind ca iubesc dupa doua zile. De obsedatii sexuali. De ce care pretind ca sunt ceva, cand defapt sunt opusul. De cat m-am saturat de mine, de felul meu groaznic de a fi, de a ma comporta, de a gandi. Ca nu sunt in stare sa ii inteleg pe cei din jur. Cine stie, poate au ei dreptate, nu eu. Ca nu imi pot schimba ideile. Ca imi pun vise si sperante si dorinte in cineva dupa care ma prabusesc total, afland ca nu mai am nicio sansa. Ca lupt prea mult,sau poate prea putin. Ca sunt asa cum sunt.

Vroiam sa vorbesc despre toate astea. Dar n-am reusit. Nu pot. Oricum, cine ar asculta?

Pot, va rog, sa dau vina tot pe timp si sa pretind in continuare ca e vina lui pentru toate greselile mele? NU. xoxo.

Dor

2009-03-29T23:31:00.000-07:00

Imi e dor de voi. E ciudat sa spun asta tocmai eu. Tocmai eu, aia care nu a spus-o niciodata cuiva. Dar asta simt. Si e ciudat iar. E atat de urat sa iti fie dor de cineva. Sa vrei sa fie totul ca inainte, sa fie perfect din nou. Si cand stii ca acum nu mai este si ca nu a ramas decat o amintire tot ce eram noi candva. Ei bine, cand constientizezi ca totul e trecut acum, doare. Si eu am ajuns la stadiul in care constientizez asta. Poate imi dau seama de lucrul asta mai mult ca oricand, mai mult ca oricine, mai mult decat tine, mai mult decat voi. Doamne si ce frumos mai era.Eram doar noi, mai tineti minte? Poate nu eram un grup fix ca in majoritatea cazurilor, dar stiti, eram NOI. Cel putin, din punctul meu de vedere. Numai voi contati pentru mine. Tot ceea ce faceam era datorita voua. Am reusit in final sa devin eu, alaturi de voi chiar ma simteam cineva. Si era atat de frumos. Sunt atatea intamplari, amintiri, zambete, lacrimi, si iar amintiri. Si mi se napustesc toate in minte si nu mai stiu ce vreau sau ce simt, si de ce totul e atat de urat acum. De ce nu mai putem sa fim ca inainte? Oare ne-am schimbat? Asa, cu totii dintr-o data? Sau e vina mea? Sau ce? Sau cum? Frate, pur si simplu nu stiu. Parca am uitat de pe ce planeta sunt. E totul prea confuz. Si va vreau iar pe voi. Dar nu va mai am. Sunteti aproape dar mult, mult prea departe pentru mine. Sunt oare prea posesiva? Poate da. Poate ma gandesc numai la mine. Dar totusi, cine mai are grija acum de mine? Pe cine mai pot suna atunci cand vreau sa aud vocea cuiva drag, pe cine mai plang atunci cand mi se intampla ceva, pe cine mai ascult cand are ceva de povestit si pe cine mai fac eu sa rada? Si cine ma mai asculta cand vreau sa zic ceva cuiva, si cine imi mai e alaturi acum, cine ma mai inveseleste, si cine imi mai trimite mesaje in timpul noptii fara a ma lasa sa dorm? Unde sunt toate vremurile alea,de ce au trecut? Nu le cer inapoi, stiu prea bine ca nu exista vreo posibilitate pentru a le recupera. Dar nu putem noi sa incercam sa o luam de la inceput? Nu putem sa ne mai vedem din cand in cand si sa povestim si sa radem si sa plangem si iar sa povestim si sa ne sfatuim si sa nu ne mai certam? E chiar atat de greu? Chiar atat de mult cer? Si incerc, incerc sa schimb ceva cat de mult pot, insa nu stiu cum. Imi e frica. De ce- nu stiu. Oricum nu am ce sa pierd mai mult decat acum. M-am indepartat de toti din cauza ca nu va mai am pe voi. Nu mai am incredere in nimeni, cu fiecare minut ce trece imi e din ce in ce mai dor de voi. Si pozele astea imi fac atata rau.. Sunt singurele lucruri care mi-au mai ramas, singurele dovezi ale prieteniei noastre. Nu stiu ce sa mai zic. Din nou gandurile mi s-au amestecat in minte si parca imi explodeaza capul si nu mai vad nimic si imi aduc aminte de tot.

Erau versurile alea de la Bitza: "Aminteste-ti de ce-ti spun acum. O sa ramanem doar poze intr-un album." Ei bine, cred ca deja am ramas asa. xoxo

"Cu alti ochi"

2009-03-20T16:08:00.000-07:00

In labirintul roscat al soaptelor de cristal…
Nu e de mirare ca totul pare un vis…
Parca ieri pasea cu frica, cu sfiala pe frunzele aramii intinse in tot orasul..
Parca acum cateva ore privea pentru prima data lucuruile cu alti ochi..
Parca nu trecusera decat cateva minute de cand doctorul i-a dat jos bandajul alb si moale din jurul ochilor, de cand a vazut din nou lumina..
De atunci, viata i se schimba radical..
Nu stia ca el este cel care i-a suflat in aer praful fericirii, ca el este cel care i-a daruit acea pereche de ochi verzi-albastrui.
De fapt, ea nici macar nu stia de exisenta lui. Nu stia ca, inainte de accident, el o privise mereu din departare, cu frica si timiditate, fara sa aibe curaj sa i se adreseze. Poate ca ea ii zarise chipul doar de cateva ori, insa prea putin pentru a il avea intiparit in mine. Prea putin pentru a fi insemnat ceva pentru ea in trecut…
Isi dorea atat de mult sa stie cine este el.. Recitea iar, si iar, randurile aceleiasi scrisori, primite la nu mult timp de la iesirea din spital:

“Mi-as dori atat de mult sa ma cunosti asa cum te stiu eu. Dar poate ca nici eu nu te cunosc precum cred.. Insa trebuie sa recunosc ca am fost fermecat de felul tau de a fi. Sper ca nu m-am inselat in privinta ta, te consider o fata speciala. Eram gelos pe soare cand iti putea mangaia parul cu razele lui. Nu am indraznit sa iti spun ce simt, steam ca il placi pe el. Nu am vrut niciodata sa te pun in incurcatura. Tot ce imi doresc este sa fi fericita.
Altcevanu stiu ce sa spun..Niste cuvinte asternute pe o foaie de hartie nu rezolva nimic. Iti daruiesc iochii mei, pentru a vedea din nou. Sper sa iti fie de folos. Imi doresc, ca asa, sa ma tii minte pentru totdeauna.
Cristi.”

Reciti scrisoarea. O impaturi cu atentie si o aseza in rucsac.
Pe fata-i rozalie se rostogolira lacrimi de cristal.

“Nu..nu vreau sa iti fac ochii sa planga…Tot ce vreau sa sa te pot intalni..Vreau sa stiu cum iti pot multumi.. Sa stiu unde esti..Sa te pot vedea.. Nu imi pasa daca tu esti orb acum.. Ai facut-o pentru mine..Cristi..”

“Inceput de jurnal”

2009-03-20T15:36:00.000-07:00

toamna-iarna 2007

reala candva, ireala in prezent

“De la un timp prefer sa ma inchid in mine. Stiu ca nu asta era solutia rezolvarii situatiei in care ma aflu, insa simt ca nu mai detin puterea necesara pentru a ma exterioriza. Am inceput sa cred ca, tinand cat mai mult totul in interiorul meu, ii voi feri pe cei din jur de plictiseala intamplarilor mele si de emotionarea celor sensibili.

Emotiile… dupa parerea mea, actiuni de nedescris. Nici marii psihologi nu au reusit sa defineasca acest termen decat ca << orice agitatie sau tulburare mintala, sentimentala sau pasionala; orice stare mintala acuta sau tensionata >> (Dictionarul Oxsford). Insa pentru mine, semnificatia cuvantului variaza, neputand relata sau descrie o actiune sau o stare unica. Emotia se simte. Emotia se traieste.

A trai… Poate ca emotiile sunt singurele lucruri pe care le-am trait cu adevarat in viata.. Pentru ca fiecare dintre noi traieste in felul sau : regretand sau acceptand, sperand sau renuntand, atinganu-si scopul sau lasanduse pagubas. Cel mai important, insa, este sa ai pe cineva alaturi, orice stare spirituala ai avea ; sa ai alaturi pe cineva care sa te inteleaga, sau, daca nu este capabil de asta, atunci macar sa incerce sa te aduca pe drumul autocunoasterii, al acceptarii propriilor trairi si sentimente; daca nu te poate vindeca de boala suferintei, atunci sa te vindece de singuratate; de nu, sa te ajute sa devii tu doctorul propriului tau suflet. Astfel de oameni se numesc prieteni adevarati.

Dar cine are parte de ei?

Am petrecut atatia ani drept o victima a prieteniilor false.. Mereu aveam impresia ca eram fericita, mereu imi spuneam ca in momentul respectiv gaseam persoana in care puteam avea incredere..Persoana care avea sa ma invete ce inseamna sa simti cu adevarat, caruia ii puteam impartasi orice secret ascuns al sufletului meu…Prieten..

Dar ma inselam.

De fiecare data ramaneam singura si cu propriile-mi “secrete” divulgate. Cu totii si-au gasit parteneri de comunicare mai buni decat mine. Apoi au ajuns sa ma trateze intr-un stil josnic, confundandu-ma cu nivelul parchetului. Am fost umilita, tradata, iar apoi, uitata.

Poate ca exagerez… poate ca doar incerc sa-mi fac amintirile mai dureroase pentru a-i impresiona pe altii… Insa, in acest fel exagerat m-am simtit eu atunci. Fiecare privire atintita asupra mea ma facea sa ma simt dispretuita, fiecare vorba jignitoare ma facea sa cred ca toti din jur nu ma suporta.

Nu mi-au ramas decat prietenii simpli. Persoane cu care puteam comunica.. discutii simple si neimportante.. Insa ii faceam pe cei de acasa sa creada ca ma simt bine, ca am gasit fericirea adevarata a copilariei.

Insa deveneam observata doar pentru ca obisnuiam sa ma situez langa fetele cele “tari” din clasa mea. Genul de fete cu bani si cu fite, care obtin tot ceea ce isi doresc, doar pentru ca parintii lor sunt nustiu ce persoane importante sau detin “pile” la diferite institutii.

Mereu am fost in umbra unor astfel de persoane. Mereu am fost acceptata pe langa grupul lor doar datorita aptului ca eu eram cea care nu ezita nicio clipa cand era vorba de scoala sau de diverse teme de gandire. As exagera daca as spune ca am fost folosita, insa cuvantul cautat este asemanator acestuia.

Poate ca a fost vina mea… Poate ca toate lucrurile rele mi se intampla din cauza faptului ca stau cam prost cu socializarea.

Am si eu, bineinteles, grupul meu de prieteni. Insa nu pot spune ca ma simt mereu excelent in interiorul sau. De multe ori prefer sa stau retrasa intr-un colt si sa ii privesc pe cei din jur cum reactioneaza la diferite provocari ale vietii.

Ultimii ani mi i-am petrecut ascultand problemele celorlalti si incercand sa gasesc o cale de a le remedia. Am fost astfel considerate de catre unii dintre ei drept psihologul lor. Am petrecut atata timp ascultandu-i si intelegandu-i, pentru a imi da seama intr-un final ca de fapt nu ii cunosc deloc. Cu fiecare cuvant ce apropie de obicei pe majoritatea dintre noi, pe mine ma indepartau, fara sa is idea seama.

Nimeni nu stie ca defapt, in spatele mastii de fata vesela si multumita de viata sa, se afla o cu totul si cu totul alta persoana. O persoana care nu isi poate arata adevarata fata in public, pentru ca cei din jur nu ar placea-o.

Nu detin omnipotenta.. deci, nu ii pot controla sa imi accepte adevaratele sentimente, desi asa imi doresc defapt. Adevarat, nu pot avea acest zambet mereu. Asa ca, de fiecare data cand sunt melancolica in public, primesc diferite remarci suparatoare:

- De ce esti asa? Crezi ca lumea se invarte doar in jurul tau?
- Lasati-o mai in pace ! Nu vedei ca ea are voie sa fie suparata, dar voi nu?
- Ce stii tu? Tu ai o viata perfecta! Mereu ti-a fost bine, asa ca nu te mai preface ca esti suparata, ca nu tine!

Si tot felul de vorbe asemanatoare. Am incercat sa nu le pun la suflet si sa nu le raspund.

Am decis, astfel, sa nu incerc sa ma plang lor. Oricum nu m-ar intelege, deci as irosi si timpul meu, si pe al lor. A trebuit, astfel, sa invat sa devin sloboda; lucru ce nu am reusit sa il fac. Nu pot avea parte de acea stare omeneasca de a putea face ce doresc eu. Am trait mereu intr-o lume ciudata, in care mi s-au impus o multime de reguli. Desi nu imi plac, nu pot renunta la ele. Din nefericire, am ajuns sa respect regulile altora. Pentru ca, desi ii las in pace, atunci probabil ma vor lasa si ei sa respir in voia mea.

Probabil ca tot ceea ce contine acest caiet este aglomerat de material faptic neesential. Poate ca ar fi cazul sa ma opresc… Sa nu mai scriu. Insa am impresia ca scriind aici, imi linistesc sufletul. Am impresia ca fiecare litera scrisa ma indreapta catre ceva cautat.. Imi pare ca, daca voi continua sa scriu, atunci voi gasi la un moment dat sensul vietii pe care il caut de atata timp

Literele…

Asezate, nu intamplator, unele langa altele, literele compatibile intre ele formeaza un intreg, cuvantul. Un simplu cuvant poate crea un infinit de stari de spirit, dar daca asezam diefrite cuvinte unele langa altele, acestea vor da nastere unei fraze dureroase sau placute. Aceasta alipire de cuvinte si de ganduri, venita din partea a doi sau mai multi interlocutori, realizeaza comunicarea, atat de necesara fiecaruia dintre noi.

Mereu am incercat sa fiu o persoana cat mai volubila, desi nu acela era adevaratul meu character. Poate ca din cauza faptului ca am incercat sa fiu cine nu eram, cei din jurul meu s-au obisnuit cu falsa eu. Si poate din aceasta cauza le este mult prea greu sa imi accepte adevarata personalitate.

Deci este vina mea.

Insa si ei ar trebui sa fie mai intelegatori.

Pentru ca, din cate ii cunosc, fiecare are povestea sa. Multe asemanatoare, insa fiecare dintre ele doare. Nu ii condamn, imi dau seama ca majoritatea dintre ei au ceva pe suflet. Si ii inteleg mai bine decat isi inchipuie, deoarece mereu am ras si am plans alaturi de ei, traindu-le povestile. Stiu cum se simt. Insa cel mai de apreciat ar fi se le pese de mine. Sa imi demonstreze ca sunt langa mine si cu sufletul, nu doar cu trupul… Macar o singura data sa ma pot plange cuiva, iar apoi conversatia sa se termine cu indemnuri, nu cu intamplari si plangeri referitoare la ei.

Recunosc, sunt persoane care m-au ascultat. Dar doar atat. M-au ascultat, insa nu au priceput nimic. Nu au stat sa ma si inteleaga. Iar apoi am regretat ca le-am spus, pentru ca mi-am dat seama ca mai bine ar fi fost sa tac. A urmat invadarea cu sentimente de tristete.

Am primit, la urma, remarca:
-Esti egocentrista.

Lucrul acesta m-a facut sa ma gandesc ca cel mai bin ear fi fost daca eram o persoana introvertita. Insa nu aveam sa imi impugn acest lucru. Nu. Daca as ajunge asa, as ajunge fara sa imi dau seama, nu pentru ca asa as avea eu chef. Tentatia de a-i observa pe altii, de a urmari ce se petrece in jurul meu ar fi mult prea mare.

Insa, daca privim totul de undeva de sus, vom observa ca totul este fals in lumea asta. De la lumina la intuneric, de la persoanele din jurul nostrum, pana la cei apropiati; totul de la viata pana la moarte.

M-am intrebat de multe ori : de ce traim? Si de ce este considerata sinuciderea un pacat? Personal, consider ca orice om are dreptul de a pune punct vietii sale atunci cand doreste. Suna ciudat, stiu, insa nimeni nu ne intreaba daca vrem sau nu sa apartinem acestei lumi. Ne nastem din dorinta a doua persoane ce se iubesc (in cel mai bun caz); este visul lor de a da nastere cuiva, nu visul celui nascut de a trai in aceasta lume nedreapta si cruda. Daca oricaruia dintre noi nu ii convine viata sa, atunci sa i se ofere macar dreptul de a-si pune singur capat zilelor, atunci cand doreste.

Poate ca am exagerat din nou. Ar trebui aici sa ma axez asupra intamplarilor mele reale, nu aspura unor idei ciudate, pentru unii fara inteles. Insa jurnalul meu va ramane secret. Nimeni nu va sti de el. Astfel, voi putea impartasi ceea ce simt cuiva care chiar ma intelege, care pretuieste gandurile mele, oricat de caudate ar fi.

Voi incheia pentru ziua de azi. Data viitoare cand imi voi simti din nou sufletul incarcat nu voi ezita sa mai adaug aici cateva fraze. Voi spune, zambind cu adevarat “Salutari, jurnal!” , caci iata, in el mi-am gasit un prieten adevarat. “

Divelor, cu drag.

2009-03-16T14:06:00.000-07:00

Nu observi in ce hal ai ajuns? Nu te-ai saturat sa iti placa de baieti pentru cateva minute, ore sau zile si dupaia sa iti treaca? Si nu numai asta, sunt atatea faze. Zici intruna ca te f*te colectivul clasei tale, ca nu iti suporti colegii, ca nu stiu ce. Zici mereu ca chiulesti ca nu ai chef, dar te-ai gandit vreodata dupaia de ce ai probleme daca chiulesti intruna? De ce iei note mici si absente si note scazute la purtare? Si zici ca profii au ceva cu tine. Ca nu ai chef de ore. Pai cine are frate chef de ore? Dar asta ne e treaba, cum ai nostri se duc la servici, noi trebuie sa mergem la scoala. si fita o sa se duca la scoala si tot asa. Ca asa e viata ce sa-i faci. Ca altfel te duci sa sapi groapa la tanti Maricica in curte sau cine stie unde.
Adica nu vreau sa fiu nesimtita, dar nu ti se pare ca s-au schimbat mult prea multe in ultimul timp? Si cu baietii la fel. Ba iti place de unu, ba de altu. Si cum ti se pune pata pe unu, pac, numai ala conteaza. Si faci asa o obsesie,de parca totu in viata e numai caterinca. De parca altceva numai conteaza.
Nu stiu de ce zic toate astea. De ce sunt atat de serioas ain ultimul timp. Poate pentru ca viata e serioasa? Sa o crezi tu ca o sa obtii ceva in viata daca o sa razi intruna si o sa o ti numai cu caterinca si cu totul pe dos. E adevarat, suntem prea mici sa ne gandim inca de acum la viitor. Mai avem mult pana atunci. Dar nu ne formam noi acum? De ce sa te gandesti ca "nu ma grabeste nimeni, mai am timp"?
Bine frate. Nu te gandi la viitor absolut deloc. Chiuleste, stai cu unu, ba cu altu. Da-te la toti tipii posibili, fraiereste-i pe toti, cat mai multi posibil. Linge-te cu cat mai multi tipi, daca nu faci asta cu o suta pe saptmana nu esti cool sa stii. Fa un milion de absente ca sa intri in cartea recordurilor. Pierde-ti toti prietenii, ca nu iti pasa. Si cand o sa vina vremea sa te gandesti al viitor, contacteaza-ma sa vedem cum ti-a decurs totul.

Si nu, asta nu e scrisa pentru cineva anume. E pentru toate tipele care ajung dive de liceu, care ajung sa uite cine erau la inceput, care s-au schimbat mult prea mult in rau. xoxo. O viata placuta!

Fals.

2009-03-15T13:10:00.000-07:00

Sa fie oare acesta ultimul capitol din cartea noastra, sau primul? Totul se termina acum, sau oare abia acum incepe? Ne-am schimbat cu totii,da, dar putem noi sa uitam chiar tot ce a fost? Oare toate momentele cand am ras si am plans impreuna, cand am fugit de rau si ne indreptam inspre bine, spre lumina, cand vorbeam si iar radeam si depanam amintiri si le aratam tuturor ca o prietenie mai stransa decat a noastra nu poate exista.. oare toate momentele astea trebuie aruncate, lasate intr-un sertar undeva, a carui cheie probabil o vom pierde si nu il vom mai putea deschide niciodata?
Regret ca ti-am intors spatele cand ai avut nevoie de mine. Poate nu trebuia sa plec si sa las totul in urma dar stii, am facut tot ce am putut ca sa ne fie bine, sa ne fie la fel.. Nu ti-ai dat seama de cate ori mi-ai intors si tu mie spatele? Nu am crezut vreodata ca te vei schimba atat de mult in rau. Si spui ca e felul tau de a fi si ca eu nu te inteleg. Da, poate ca nu te inteleg. Poate ca nu vreau sa o fac. Poate pur si simplu nu pot admite faptul ca nu mai esti langa mine in orice ora din zi sau din noapte, ca nu mai esti umarul pe care sa ma sprijin cand am nevoie; poate ca sunt geloasa pentru ca stiu ca in locul meu e altcineva acum. Ca acum e altcineva care te face sa razi si care iti e alaturi mereu, ca faci pe altcineva sa zambeasca, si aceea nu sunt eu. M-am schimbat din cauza ta. Tu de ce ai facut-o? Ti-a pasat macar putin ca nu mai sunt acolo? Imi simti absenta?? Ma vrei tu oare inapoi? Nu o sa aflu niciodata, asa cum nu pot sa aflu nici de ce esti atat de distanta cu mine. Asa cum nu o sa aflu niciodata de ce, nepasandu-ti de cei din jur, faci orice ca sa atragi atentia prin noul tau fel de a fi. de ce vrei sa pari mai rebela decat esti? De ce iti bati joc de cei din jur doar pentru propriu amuzament? De ce nu te intereseaza ce este dragostea - nu crezi ca daca ai incerca sa o simti, te-ai apropia mai mult de adevarata ta fata? De ce cat timp eram de nedespartit nu mi-ai zis niciodata ce insemn pentru tine? Stiu ca totul trebuie sa se simta si nu sa fie exprimat in cuvinte, dar in momentele cand eu aveam nevoie de tine, cand ceream ca ajutor un sfat, o alinare, orice.. de ce schimbai subiectul si vorbeai despre cat de super este sa fi trendy si la moda si sa umbli cu multi baieti si sa te destrabalezi prin cluburi? De ce acum, de fiecare data cand ne vedem ma privesti asa ciudat de simt uneori ca vezi prin mine, ca sunt transparenta? Ti-ai imaginat vreodata cat doare, cat MA doare? Si spui ca o sa imi treaca. Pentru ca acum, pentru tine, totul trece. Asta e motto-ul tau acum. Nimic nu isi pune amprenta, totul se duce, nu te afecteaza nimic, totul e frumos din moment ce nimic rau nu se intampla. Pentru ca nu iti pasa. Dar cum va fi atunci cand tot raul pe care l-ai alungat se va intoarce si se va napusti asupra ta, sufocandu-te? Vei mai avea tu timp de baieti, cluburi si alcool? Ma vei striga? Da chiar, iti vei mai aduce aminte de mine? Sau poate tu deja m-ai uitat, poate ca tu ai aruncat cheia sertarului de mult. Si poate asa ar trebui sa fac si eu. Dar nu, nu pot. Pun cheia intr-un buzunar si in fiecare clipa o pipai, verific daca mai e acolo. Si cand o simt, respir usurata: e inca acolo. E a noastra, era, va fi, chiar daca pentru tine nu mai e. Dar e la mine, iar eu nu voi putea sa uit niciodata de ea. Nici de cheie, nici de sertarul pe care il deschide, nici secretele si amintirile ce se ascund acolo. Pentru mine, amintirea e vesnica. Nu vrea sa uit, nu o pot lua de la inceput. Voi continua de unde am ramas. Viitorul e continuarea prezentului, respectiv a trecutului. Cel putin, viitorul meu, "presarat cu amintiri". Te las acum cu gandurile tale, eu raman la ale mele.
E doar o poveste care s-a terminat nu tocmai cu un happy ending, poveste pe care o voi retrai toata viata. SFARSIT.

"Sentiment inselator"

2009-03-13T14:42:00.000-07:00

E sec, sec, mult prea sec. Nu mai are logica nimic, nu mai simt ca pot face ceva, nu mai stiu ce e cu mine, sau cu ea, sau cu el, cu ei, cu ele, cu voi, cu noi, cu intreg universul. Am fost noi, si ne-am separat. Suntem diferiti acum, dar incercam sa ne lipim la loc. Dar ramane crapatura aia care se poate largi in orice moment, care ne poate indeparta oricand, eliminand orice cale de a ne lipi perfect din nou. Poate chiar cateva bucatele din intregul nostru au cazut, si datorita lor, puzzel-ul nostru nu ma fi niciodata complet. Pentru ca asa a fost sa fie.
Si incerc sa povestesc cuiva ce simt, dar nimeni nu intelege. Poate ca incearca, dar nu reusesc. E complicat totul, prea complicat pentru mine. Si ca sa uit tot si sa trec peste, sa ma razbun sau sa ma regasesc in altceva imi pun sperantele in cineva si toate astea doar pentru un moment, pentru o singura fractiune de secunda, dupa care regret tot si vreau sa dau timpul inapoi pentru ca stiu ca acum inca o persoana va suferi si nu stiu ce sa fac. Si totul e iar nonsens si acum chiar nu ma mai intelege nimeni. Si sunt prea multe ganduri de exprimat in cuvinte si e si teama aia ciudata in genul ca cineva cunoscut se poate prinde daca va citi asta, iar eu nu vreau sa afle, dar aici e locul unde ma descarc, pentru ca doar prin litere ma exteriorizez cel mai bine. Si raman la concluzia ca mai bine ii spun pe net uneia din persoanele in care am incredere, care ma asculta cand am nevoie si cand trebuie.
Si sunt iar ganduri, iar senimente, iar amintiri iar lacrimi, rasete, amintiri. Toate care au inceput de la el. Ce inseamna de fapt el cu adevarat ?

2009-03-08T10:38:00.000-07:00

Tocmai ce am primit o leapsa :) o dau mai departe tutror celor care doresc.

Stii tu care este...

Ziua cea mai frumoasa?- cand rad si radem.

Cel mai mare obstacol?-Noi insine.

Cea mai mare greseala?-Uitarea

Radacina tuturor relelor?-Nepasarea

Distractia cea mai placuta?-Cu prietenii.

Cea mai mare infrangere?-Adevarul

Cei mai buni profesori?-Noi.

Prima necesitate?-Libera gandire.

Ceea ce te face cel mai fericit?-Sa fiu alaturi de ei.

Cel mai mare mister?-Viata

Persoana cea mai periculoasa?-Oricine

Cel mai rau sentiment?-Dezamagirea

Cel mai bun cadou?-Dragostea

Lucrul cel mai de valoare?-Sentimentul

Calea cea mai rapida?-Amintirea

Sentimentul cel mai placut?-Impacarea.

O protectie efectiva?-Nepasarea

Cel mai bun remediu?-Ciocolata

Forta cea mai puternica?-Increderea

Persoanele cele mai necesare?- Cei ce ne sunt alaturi

Lucrul cel mai placut dintre toate?- Zambetul adevarat.

"Prietenie fumata"

2009-02-16T11:56:00.001-08:00

"Era genul de persoana in care obisnuiai sa ai incredere deplina. Era persoana careia ii impartaseai tot, pe care o puteai suna in orice ora din zi sau din noapte, stiind ca ea mereu va fi langa telefon sa iti raspunda. Era persoana pe care atunci cand o vedeai, oricat de suparata erai, te inveselea brusc numai prin simpla ei privire. Era, dar acum nu mai este asa. Era ea. Ea, cea pe care o cunosti de atatia ani. Sau cel putin asa credeai ca o cunosti. In ultimile luni ti-ai dat seama cat de putine stii despre ea, cu fiecare zi ce trece te face sa te gandesti daca totul a fost real sau nu."

Stii, nu ma pot adresa tie vorbind la persoana a3a. Pur si simplu nu pot, e prea greu pentru mine. Poate ca m'am obisnuit sa iti vorbesc direct. Pentru ca spunandu-ti tot nu existam decat tu si eu in momentul respectiv. Si am crezut ca prietenia noastra e pe veci, ca absolut nimic nu ne poate desparti. Nu a existat nicio cearta pana acum, dar distanta se mareste pe zi ce trece. Iar tu nu mai esti aici si nici eu nu mai sunt acolo langa tine. Si amandoua gresim si niciuna din noi nu face absolut nimic pentru a remedia situatia.
Si am venit sa te vad de nenumarate ori, tocmai pentru a evita indepartarea asta. Si veneam saptamanal, poate chiar de mai multe ori pe saptamana, iar tu de fiecare data plecai sau nu ma bagai in seama. Sau erai rece, cu gandul departe. Si am incercat sa ma bag in seama cu tine ori fata in fata ori pe net, si am incercat sa iti spun orice simteam si sa mai aflu despre tine orice mic detaliu pentru ca am simtit si inca simt ca nu mai ai deloc incredere in mine ca sa imi povestesti.
Si simt ca nu mai stiu nimic de tine.
Si vreau sa fim iar ca inainte, dar nu sunt sigura daca si tu vrei asta cu adevarat. Si ascult iar melodiile noastre si imi amintesc toate clipele acelea de neuitat si plang si apoi zambesc gandindu'ma ca sunt o proasta pentru ca ma consum asa in timp ce tu, probabil nici macar nu te gandesti. pentru ca ai cedat prea usor, cand ti-am spus sa lasam totul balta ai fost de acord, nici macar nu te-ai impotrivit. Si asa mi-am dat seama ca nu iti pasa. Sper sa ma fi inselat.
Imi pare sincer rau.
Nu de ce a fost, nu de ce era si ce aveam si ce faceam, nu de cum ne distram, nu de subiectele datorita carora ne amuzam copios.. imi pare rau doar pentru ca am ajuns aici, pentru ca nu mai suntem noi, nu mai suntem ca alta data..Poate chiar nu mai suntem deloc.
Si regret enorm.

unde esti?

2009-02-15T14:20:00.000-08:00

Unde esti? Stiu, la celalt capat al monitorului, in fata casutei de mess in care vorbim ocazional, asezat pe un scaun in fata calculatorului din camera ta, la cateva strazi departare de mine. Dar in realitate? In realitate unde? Unde esti mereu cand am nevoie de tine? Cand vreau sa iti aud vocea, cand vreau sa ma iei in brate si sa imi spui ca raul a trecut, ca atata timp cat tu vei fi langa mine eu voi fi in siguranta? Unde esti cand imi e dor de tine, cand vin sa te vad, cand imi promiti ca ne vom vedeam si de fapt pleci si ma lasi uitandu-ma dupa tine stiind ca nu are absolut niciun rost sa te strig,pentru ca nu ma auzi?
E sec, totul e sec in ultima vreme. Orice fac este gresit, nu reusesc sa imbin lucrurile, actiunile intre ele.. simt incet, incet cum se stinge tot, realizez ca sunt prins in cel mai sec, crunt si adanc joc al vietii din care nu pare ca voi putea scapa vreodata. Cel putin, nu fara tine. Pentru ca tu esti cheia, numai tu ma poti salva.
Si stiu ca era o perioada in care totul era perfect. Cand iti puteam impartasi orice, cand imi erai alaturi la orice ora din zi sau din noapte. Erau clipele alea cand nu eram decat noi doi si restul lumii. Clipe care acum au trecut.
Si imi e dor de tine.

prietenie adevarata

2009-01-26T13:31:00.000-08:00

Reala. Are ©copyright

___

Cand il vrei aproape,el iti este. Tu plangi iar el iti ofera umarul, bratele,se ofera chiar pe sine insusi sa poti plange pe el. Isi pune mainile pe parul tau, te mangaie fin, in timp ce ochii tai se umezesc si se inverzesc. Te priveste atent, iti face complimente dupa care te imbratiseaza. te pupa pe obraz dupa care tu te cuibaersti la pieptul lui. Te cuibaresti,si tremuri. Nu conteaza ca esti pe strada, in mall, in parc sau in vechiul liceu.este cu tine. Ii poti spune orice, el iti este alaturi chiar daca asta ii afecteaza pana si familia. Nu obisnuieste sa iti spuna cat de importanta ii esti,pentru ca stie ca tu stii asta, ca tu simti ca el simte. Te ia de mana si porniti uniti,in lume,in infinit,in necunoscut. nimic nu conteaza:el iti este alaturi.
Se descarca si el. Iti marturiseste tot.zambeste,desi in ochii lui caprui se vede cat de rau ii pare. Nu vrea sa te intristeze cu povestile lui. Dar tu insisti.stii ca e spre binele lui totul. Il iei in brate si simti cum te cuprinde si el de mijloc. Si simti cat de cald este atunci cand tie iti e frig,si cat de liniste este. si fiecare lucru rau pare sa se transforme in bine atunci cand esti cu el.
Si il mai privesti odata si zambiti amandoi si inchizi o singura clipa ochii. O singura clipa si e indeajuns pentru a-ti aduce aminte de toate momentele petrecute impreuna.
Iar cand va certati simti ca totul se cufunda in intuneric. Si stii ca si lui ii pare rau,si stii ca amandoi ati gresit. si inchizi iar ochii iar toate amintirile iti apar in minte ca un fulger.si tu plangi si il vrei aproape din nou si simti ca fara el totul e diferit. Chiar daca nu va vedeati des, chiar daca urmeaza sa va revedeti in curand. incerci sa vorbesti pe net cu el,dar iti raspunde tarziu si sec. Si te intristezi si stii ca asta este orgoliul lui. si tot din orgoliu vrei sa lasi si tu totul balta. Dar nu poti.il vrei in momentul respectiv mai mult decat orice. Si plangi.si tremuri fara sa fi cuibarita in bratele nimanui.si strangi perna puternic in timp ce musti din plapuma pentru a-ti atenua durerea. Si adormi,si il visezi si iti doresti ca de fapt visul sa fi fost real iar realul sa fi fost vis. Te trezesti apoi cu ganduri noi, si stii foarte bine ca tot ceea ce trebuie sa faci cand il intalnesti este sa il privesti din nou fix,sa ii spui ce simti, sa recunosti ca ai gresit si ca iti pare rau, iar apoi sa ii soptesti usor la ureche,aproape fara sa te auda, ca il iubesti. Dar stii foarte bine ca el a inceput sa se inteleaga mai bine cu ea decat cu tine si ca tine la ea intr-un alt sens. Si incerci sa il ajuti cat poti de mult, chiar daca simti cum se indeparteaza si mai mult decat tine..
Si toate astea pentru ca iti este cel mai bu prietn posibil si esti in stare sa iti dai si viata pentru el.

suflet de pedagogic

2009-01-26T13:22:00.001-08:00

Pedagogic - Strada Rascoalei 1907
Curte mare. Lume multa. Atmosfera feerica.
Gradinita. Aveam 4 ani. Personalitati noi. Copii. Jocuri. Papusi. Cuburi. Educatoare. inocenta
Ciclul primar. Invatatoare. Colegi. Neinteresant.
Gimnaziu. Prieteni. Prieteni pe viata.
Clasa a7a. Internat. Sala 13. Etaj. Intrari inchise. Ocolire. Decembrie. Miercuri. Plansete. Discutie. Ianuarie. Internat. Intrare jos. Luni. Seara. Miercuri. Spatele scolii. Inspre cantina. Intuneric. Frig. Tricou. Fericire suprema. Urmatoarea luni. Groaza. Seara. Terminare. Test. Chimie. Internat. Sala de sport. Lacrimi.
Vara. Plaja. Soare. Caldura. Gasca. Prieteni
Clasa a8a. Emotii. Teze. Inselari. Greseli. Minciuni. Rezolvari. Simulari. Examene. <-Toamna. Iarna-> zapada. Frig. Cunostinte. Internat. Oprire. Zambet. Tremurare. Placere. Fior. Inceputuri. Concert. Veritasaga. Blackout. Negru. Martisor. Emotie. Oligofrenii si eu Ada, Adelina.
Orele de sport. Afara. Parc. Poze. Cu fetele. Distractie. Baie baieti. Hartie igienica.Cos de gunoi
Orele de istorie. Pe plaja
Laborator fizica. Etajul 2. Eu si Ada. Si ei. mereu primii. Mereu noi acolo.
Banchet. Perfect. Sevraj. Fericire. Bucurie. Dorinta. Dans. Push. Dedicatii. Plansete de bucurie. Tristetea despartirii.
Ultima saptamana de scoala. Poze
Ultima zi de scoala. Tricou rosu. Semnaturi. La revedere. Pizza. Amintiri.
Vara. Admitere la liceu. Fericire si tristete. Iar prieteni. Iar amintiri. Noi toti.
Iar. Mereu. Pentru totdeauna. Pedagogic. 11 ani. Promotia 1997-2008
"Ani de gimnaziu, cu prietenii pe viata, Scumpii ani de gimnaziu ti-i vei aminti mereu". Eu. Ada. Adelina. Geogo. Kryss. Andrada Yore. Justin. Elenele. Zorina. Nicu. Ciprian. Nicholas. Paula. Andrada. Mihai. Horia. Bogdan.
NOI.

pentru ca..

2009-01-26T13:20:00.001-08:00

de ce cand trebuie sa vorbesc, eu tac?
de ce cand cineva imi vorbeste nu ascult?
de ce cand sunt nevoita sa raman, eu plec?
de ce cand imi propun ceva,dau gandul uitari?
de ce cand imi doresc sa fie acela ultimul fum,mai urmeaza altul?
de ce cand ma opresc vreau sa continui si
de ce nimic din ceea ce fac nu are sens?
de ce imi pun atatea intrebari fara sa incerc sa gasesc raspunsul,
de ce nu pot fi altfel,
de ce sunt asa cum sunt?
pentru ca daca vorbesc, e gresit
pentru ca daca ascult inteleg prost
pentru ca daca raman nu pot face fata situatiilor,
pentru ca imi e frica de esec,
pentru ca imi place ?
pentru ca mereu vreau ce nu pot sa am
pentru ca fac mereu lucrurile pe dos,
pentru ca ma gandesc si ma opresc brusc,
pentru ca sunt diferita,
pentru ca asa sunt eu,
pentru ca doar asa sunt fericita? :D

ura.

2009-01-26T13:18:00.000-08:00

ireala.
__

Te-ai intrebat oare de ce am facut asta, nu? sau poate ca "asta" e putin spus. poate pentru ca oricum, pentru tine nimic nu este indeajuns de clar. si poate ca pentru tine nmc nu este indeajuns de bun, de cert, de valoros..de..nimic.

chiar crezi ca eu nu stiu tot ce faci? esti atat de sigur de faptul ca de fiecare data cand pleci,eu iti cred toate minciunile ridicole? chiar atata lipsa de inteligenta crezi ca am?

da, okay. stiu. sau poate ca nu stiu. de fapt nu conteaza. eu nu contez, ea nu conteaza, el nu are nicio legatura cu asta. si, deasupra tutuor lucrurilor, crezi ac tu meriti ceva? nu, pentur ca pentru mine, tu chair esti in varf: pentur ca nici tu pentru mine nu cntezi.

poti sa o alegi pe ea, nu imi pasa. poti sa fumezi si sa te las invaluit in mireasma aceia de sevraj. tot nu imi pasa. poti sa te prefaci ca nu auzi de iti zic, de fiecare data cand te certi cu mine. poti sa te gandesti la ea de fiecare data cand ma atingi pe mine. poti sa crezi ca totul este al tau, ca tu esti creierul, oriunde. dar orice ai fi, orice ar fi, oricine te-ai crede.. chiar nu imi pasa.

ma repet, o repet, pot spune acelasi lucru de cate ori vreau. poate nu are logica, dar nu am constiinta. nu ma deranjeaza ce fac, am invatat sa trec prin viata fara ca macar ceva, oricat de neimsemnat ca tine ar fi, fara ca ceva sa isi puna amprenta pe mine. deci pot sa repet, sa iti zic de cate ori vreau, aceleasi lucruri, care binenteles sunt inutil zise, pentur ca tu nu le asculti.

ma intreb..le-ai ascultat vreodata?

dar oare cand eram inca la inceput.. cand ai continuat sa zici, fare ezitare acele doua cuvinte. oare tu chiar le simteai? sau poate ca drogurile te faceau sa imi zici asta? atunci cand mi-ai zis ca ma iubesti, oare ai ziso pentru ca eram singura care iti putea face rost de orice iti doreai? doar pentru ca eu te-am ridicat din noroi, eu te-am facut sa revii la vechea ta viata..?

dar..ma rog. un singur lucru nu pricep.
de ce imi bat eu capul cu toate aiurelile astea? ca oricum nu le asculti. de fapt si de drept, nici macar nu ti le mai zic. dar tot mi le repet in minte. de ce? poate ca eu pe tine te-am considerat atunci cel ce ma pute aface fericita. insa m-am inselat. si acum regret. dar nu regret ce a fost, pt ca a fost frumos. dar te regret pe tine. mi-ai aratat ce e viata, cum e viata, insa am ajuns sa simt acum alte doua cuvint,e pentru tine: te urasc.

Scrisoare de adio

2009-01-19T14:27:00.000-08:00

Scrisa: 19 iunie 2008, in jur de 7 seara

Am deschis ochii adormiti dupa un somn profund. Patul era gol. El plecase. Adormisem in bratele lui calde, parfumul sau il aveam impregnat in piele. Inca ii mai simteam atingerea fina pe umerii mei, pe fata mea, pe intregu-mi corp.
M-am apropiat de fereastra.Am dat draperiile la oparte si am privit in gol. De atunci numai asta fac. Oare cum pot zambi sau rade cu o bucurie adevarata, daca privesc cum ploaia curge cu atata putere de Sus, de parca cerul ar plange in locul meu?
Am visat nu? Ma intreb asta din momentul in care m-am trezit. Nu poate fi adevarat. desi in momentul cand somnul ma parasise in gand aveam numai bucuria celor intamplate..ma intreb daca a fost real. In ultimul timp am avut atatea halucinatii, atatea voci am auzit, incat nu mai stiu ce este adevarat si ce nu.

- ma mut la Iasi..

de atunci aceste cuvinte imi rasuna puternic in minte. Ma intreb daca peste ani isi va aminti de mine. Ma intreb daca toate momentele ce eu le-am considerat perfecte din punct de vedere al atmosferei, emotiei, sentimentelor..din punct de vedere la orice.. Ma intreb daca el si le va mai aminti. Dar oare pentru el conteaza? Sau, oare pentru el au contat?

E clar..chiar am visat.. Vreau sa pot face diferenta dintre vis si realitate din nou.. Vreau sa fie ca inainte, ca inainte sa il cunosc. M-am indragostit dintr-o prostie, l-am cunoscut din plictiseala, l-am intalnit din curiozitate, l-am placut din dorinta de a simti ceva si am ajuns sa sufar din nimic.

Totul e un non sens. Ochii lui negri ascund ceva misterios, in ciuda zambetului sau fericit. M-am imbatat cu aer de fiecare data cand il priveam, inca din prima clipa. Inca din momentul cand a trecut prin fata mea, cand m-a privit in ochi, incremenit in zapada alba. inca din momentul cand toti carora m-am confesat au spus ca el nu este de mine, cand toti incercau sa ma convinga ca nu asta este ceea ce imi trebuie.

am trecut peste..peste tot..nu mi-a pasat de nimeni si de nimic. am facut tot posibilul pentru a petrece cat mai mult timp imprena..

Ploaia s-a oprit. Cineva, probabil o alta pustoaica nefericita sta pe banca de langa blocul meu. Versurile si suntele suberbe iesite din telefonul ei imi accentueaza starea de melancolie.. "All of my memories keep you near, in silent moments I imagine you in here".. Poate ca are dreptate.. "I pray to the gods, let him stay".

Oare am nevoie de o minune?Trebuie sa.. sa ma rog? la ceruri, la ape, la suflete, la orice? doar pentru a il face sa ramana?

Dar el ar fi fericit asa? Poate isi doreste un viitor..Un viitor in care nu neaparat sa nu am eu..ci doar unul in care sa ii fie indiferenta prezenta mea.. Desi, ma intreb daca pana acum prezenta mea nu i-a fost tot indiferenta. Desi de fiecare data cand il priveam in ochii inmarmuream.. A acceptat toate ideile mele negandite, toate actiunile fara logica, fiecare gest al meu nepotrivit...

Poate ca..trebuie sa te las sa faci ce vrei... Ce crezi tu ca e mai bine.. Dar spune-mi, Marius, iti vei aduce aminte de mine?

inceput

2009-01-19T13:21:00.000-08:00

well.. e primul meu post aici. primul blog, prima incercare, prima recunoastere.
incerc sa fac sa fie un nou inceput pentru mine, sa iau totul de la capat. nu totul, ci doar ce e gresit sau trebuie schimbat, reparat
ar trebui sa ma descriu, sa povestesc ceva, sau sa postez pru si simplu? nu am absolut nicio cunostinta in domeniu. Ma las, deci, purtata de tastatura.
Poate ca m-am decis sa scriu aici pentru ca vreau ceva nou, ceva adevarat. Poate ca vreau sa povestesc si sa ma asculte cineva care sa imi si raspunda.
Caracterul imi este exprimat probabil in randurile pe care le scriu. Incerc sa creez ceva exteriorizandu-ma in fiecare cuvant, exprimand fiecare amintire.
Este o lipsa totala de idei, drept urmare inchei aici..
*primul post, post sec:|*