"Prietenie fumata"

"Era genul de persoana in care obisnuiai sa ai incredere deplina. Era persoana careia ii impartaseai tot, pe care o puteai suna in orice ora din zi sau din noapte, stiind ca ea mereu va fi langa telefon sa iti raspunda. Era persoana pe care atunci cand o vedeai, oricat de suparata erai, te inveselea brusc numai prin simpla ei privire. Era, dar acum nu mai este asa. Era ea. Ea, cea pe care o cunosti de atatia ani. Sau cel putin asa credeai ca o cunosti. In ultimile luni ti-ai dat seama cat de putine stii despre ea, cu fiecare zi ce trece te face sa te gandesti daca totul a fost real sau nu."

Stii, nu ma pot adresa tie vorbind la persoana a3a. Pur si simplu nu pot, e prea greu pentru mine. Poate ca m'am obisnuit sa iti vorbesc direct. Pentru ca spunandu-ti tot nu existam decat tu si eu in momentul respectiv. Si am crezut ca prietenia noastra e pe veci, ca absolut nimic nu ne poate desparti. Nu a existat nicio cearta pana acum, dar distanta se mareste pe zi ce trece. Iar tu nu mai esti aici si nici eu nu mai sunt acolo langa tine. Si amandoua gresim si niciuna din noi nu face absolut nimic pentru a remedia situatia.
Si am venit sa te vad de nenumarate ori, tocmai pentru a evita indepartarea asta. Si veneam saptamanal, poate chiar de mai multe ori pe saptamana, iar tu de fiecare data plecai sau nu ma bagai in seama. Sau erai rece, cu gandul departe. Si am incercat sa ma bag in seama cu tine ori fata in fata ori pe net, si am incercat sa iti spun orice simteam si sa mai aflu despre tine orice mic detaliu pentru ca am simtit si inca simt ca nu mai ai deloc incredere in mine ca sa imi povestesti.
Si simt ca nu mai stiu nimic de tine.
Si vreau sa fim iar ca inainte, dar nu sunt sigura daca si tu vrei asta cu adevarat. Si ascult iar melodiile noastre si imi amintesc toate clipele acelea de neuitat si plang si apoi zambesc gandindu'ma ca sunt o proasta pentru ca ma consum asa in timp ce tu, probabil nici macar nu te gandesti. pentru ca ai cedat prea usor, cand ti-am spus sa lasam totul balta ai fost de acord, nici macar nu te-ai impotrivit. Si asa mi-am dat seama ca nu iti pasa. Sper sa ma fi inselat.
Imi pare sincer rau.
Nu de ce a fost, nu de ce era si ce aveam si ce faceam, nu de cum ne distram, nu de subiectele datorita carora ne amuzam copios.. imi pare rau doar pentru ca am ajuns aici, pentru ca nu mai suntem noi, nu mai suntem ca alta data..Poate chiar nu mai suntem deloc.
Si regret enorm.

unde esti?

Unde esti? Stiu, la celalt capat al monitorului, in fata casutei de mess in care vorbim ocazional, asezat pe un scaun in fata calculatorului din camera ta, la cateva strazi departare de mine. Dar in realitate? In realitate unde? Unde esti mereu cand am nevoie de tine? Cand vreau sa iti aud vocea, cand vreau sa ma iei in brate si sa imi spui ca raul a trecut, ca atata timp cat tu vei fi langa mine eu voi fi in siguranta? Unde esti cand imi e dor de tine, cand vin sa te vad, cand imi promiti ca ne vom vedeam si de fapt pleci si ma lasi uitandu-ma dupa tine stiind ca nu are absolut niciun rost sa te strig,pentru ca nu ma auzi?
E sec, totul e sec in ultima vreme. Orice fac este gresit, nu reusesc sa imbin lucrurile, actiunile intre ele.. simt incet, incet cum se stinge tot, realizez ca sunt prins in cel mai sec, crunt si adanc joc al vietii din care nu pare ca voi putea scapa vreodata. Cel putin, nu fara tine. Pentru ca tu esti cheia, numai tu ma poti salva.
Si stiu ca era o perioada in care totul era perfect. Cand iti puteam impartasi orice, cand imi erai alaturi la orice ora din zi sau din noapte. Erau clipele alea cand nu eram decat noi doi si restul lumii. Clipe care acum au trecut.
Si imi e dor de tine.