Holding hands.

Şi atunci a apucat-o de mână şi i-a spus privind-o fix că orice ar fi, nu îi va da drumul niciodată. Şi au trecut săptămâni, luni, ani, şi exact când ea se simţea cu adevărat fericită şi în siguranţă, când credea că după atâta timp nimic nu i-ar mai putea despărţi, mâna lui se desprinse uşor dintr-a ei, izbindu-se cu putere de corp. Niciunul nu ar fi crezut că unul dintre ei ar obosi din acel dans numai de ei ştiut, că unul dintre ei avea să abandoneze drumul lor împreună spre eternitate. Când i-a dat drumul i-a părut rău, dar nu a spus nimic. A lăsat-o să creadă că nu o mai vrea, că nu înseamnă nimic pentru el. A lăsat-o să creadă ce a vrut ea, părând extrem de nepăsător şi arogant. Ea a încercat să lupte. A vrut să înainteze spre eternitate dar, făra el de mână să o ghideze, drumul îi părea necunoscut. S-a învârtit ca în cerc prin cărările necunoscutului, neştiind ce era mai bine să aleagă. Şi a ales, cu părere de rău, să renunţe la el, pentru că şi el renunţase la ea. Şi a încercat să ardă pozele, să amuţească vorbele şi melodiile, inundând amintirile. Credea că are parte de un început mai bun de fiecare dată când işi orienta privirea spre ceva nou, dar nu işi dădea seama că defapt acel nou era o copie de-a lui. Încerca, in mod inconştient, să îl înlocuiască, deşi nu voia să admită că îi lipsea şi că orice lucru mărunt îi amintea de el. Între timp, el s-a îndepărtat uşor şi a apucat-o pe o altă cărare, neştiind unde ducea defapt. Şi a căutat pretutindeni ceva ce îi lipsea,dar nu conştientiza că de fapt ea era ceea ce căuta. I-a trebuit mult timp să işi dea seama de asta, şi atunci a pornit în căutarea ei. De găsit a fost usor să o găsească pentru că ea simţise că el avea nevoie de cineva să îi fie alături, de cineva ca ea. Dar le era frică amândurora şi se temeau de faptul că se apropia clipa în care trebuiau să înfrunte adevărul şi să vorbească despre ce se întâmplase atunci. Fiindu-le frică, au avut o oarecare reţinere prostească şi puerilă, fapt ce le-a îngreunat situaţia şi mai mult. Nu mai mergeau ţinându-se de mână, dar măcar işi continuau drumul, deşi într-un mod tăcut, umăr lângă umăr. Însă frica asta i-a determinat să lărgească spaţiul dintre ei. Ea îi mai adresa din când în când câte o întrebare. El răspundea mai mereu evaziv. Când reuşeau să se reapropie pentru câteva momente, vorbeau despre el. Ea nu avea nicio problemă cu asta. Îi plăcea să ştie ce îl frământă şi încerca să îl ajute.Dar faptul că era închis capitolul destinat ei, faptul că ea se temea să i se confeseze, îi indepărta din nou. La prima răscruce de drumuri au luat-o în direcţii opuse. El nu părea să observe asta, ea însă privea în urmă cu lacrimi în ochi. În timp, a încercat să danseze dansul lor, dar paşii nu se mai potriveau ritmului noii melodii, cea ca a unei păsări pehonix ce işi ia adio de la cineva drag. El, însă, continua să meargă drept înainte, cu pas apăsat, cu privirea în jos şi cu mâinile în buzunare, fără să se mai gândească la nimic. La absolut nimic. Dar între timp ei i se făcu dor şi, văzând că el nu se mai întoarce, decise să îl caute ea. Nu îi mai păsa de nimic, tot ce ştia era că avea nevoie de el acolo. Dar nu l-a găsit, oricât l-a căutat. S-a întors din drum, a urmat cărarea lui, însă nu îi putea da de urmă. Şi încă îl caută, după atâta timp, pentru că ştie că el e singurul lucru bun ce i s-a întâmplat vreodată. Ştie că s-r putea să nu îl mai găsească deloc, sau să îl găsească complet schimbat. Dar vrea să încerce, să ştie că a făcut tot ce i-a stat în puteri. Pentru că încă mai are speranţă. Deocamdată.

sarbatori.dulciurile copilariei.

E timpul povestilor.
E timpul povestilor si al mirosului de brad.
E timpul povestilor,al mirosului de brad si al colindelor.
Nu va fi un post despre importanta sarbatorilor de iarna.Nici despre cadouri, zapada sau vacanta. Va fi despre ce eram noi acum un deceniu.
Toate pregatirile astea m-au facut sa ma gandesc la prima faza a copilariei,pentru ca da,inca mai suntem copii,doar ca am mai crescut putin. M-au facut sa ma gandesc la aceasta prima etapa,si la toate emotiile care ma cuprindeau atunci. Am incercat sa imi comprim cat mai multe amintiri,pentru ca apoi sa le povestesc intr-o forma noua. Dar nu am reusit.
Pentru mine,fiecarei perioade din viata ii corespunde o melodie,sau un miros. Si zilele trecute am simtit acest miros din ce in ce mai des, ceea ce e placut,dand o senzatie euforica de nedescris.
Si mi-am adus aminte de cutiutele mici asemanatoare celor de lapte pentru cafea,umplute cu gelatina colorata si aromata. Cat imi placeau cele cu aroma de struguri sau de fructe de padure! Si cand colindam,mereu primeam astfel de "recipiente", alaturi de o portocala sau o mandarina.
Nu stiu ce parfum sau spray de camera foloseste vecinul meu,insa de fiecare data cand trec pe langa apartamentul sau parca are mirosul acela specific.Sau o fi doar impresia mea. Mi-o fi mie dor de gelatinele parfumate,aromate si gustoase care imi colorau copilaria? DA! Si unde au disparut? Nicaieri nu le mai gasesti. Si erau bune. La fel si serbetul. Cu aroma de trandafiri, lamaine, piersica sau ciocolata. Si il puneam in apa minerala si il mancam cu lingurita. Si ma chinuiam chiar si cate o ora sa il mananc,dar era delicios. Poate ca nu mai sunt pentru ca nimeni nu le-ar mai cumpara. Pentru ca acum copiii colinda nu de dragul de a colinda si de a primi mici astfel de atentii, ci pentru a primi bani,cat mai multi bani, iar sub brad, in locul unei papusi din carpe sau al dulciurilor,prefera jucarii cat mai multe,cat mai avansate tehnologic,si cat mai scumpe.
Ce vreau eu de sarbatori?Macar odata de acum pana la batranete sa mai gasesc si sa mananc gelatina colorata cu aroma de struguri sau de fructe de padure.Si serbet. Doar atat,si prima etapa a copilariei mele ar reinvia.
Pentru totdeauna.

ps: tocmai ce am mancat serbet. si nu mai este deloc, absolut deloc la fel.

Imi pare rau.

Da, chiar pentru tine e scrisa asta. Poate ca te intrebi de ce. Sau poate nu. Poate nici macar nu citesti. Nu-mi pasa. Sau cel putin, asa vreau sa para.
Am gresit si eu,si tu. Dar eu macar imi recunosc vina. Tu ce faci?
Uite, imi pare rau pentru tot ce am facut. Imi pare rau ca nu am fost alaturi de tine asa cum te-ai asteptat sa fiu, dar crede-ma ca am facut tot posibilul.Imi pare rau ca nu am stiut cum sa ma impart si cum sa gasesc un echilibru intre voi. Imi pare rau ca nu am reusit sa te fac sa intelegi adevarul, ca nu ti-am explicat indeajuns de mult pana sa intelegi care era de fapt situatia. Imi pare rau ca tu ai fost cea care a suferit pana la urma, dar daca ai fi avut incredere in mine,tu ai fi fost cea care ar fi castigat razboiul. Imi pare rau ca te-am judecat dupaia si ca nu am fost alaturi de tine cum trebuia. Nu mi-am dat seama,nu am vrut, a fost peste puterile mele..nu stiu. Imi pare rau ca acum tu ai o parere despre mine si nu imi oferi nicio posibilitate pentru a te face sa ti-o schimbi, ca nu imi oferi nicio portite de evadare in speranta de a te gasi si de a incerca sa incerc sa iti explic ceva. Imi pare rau ca nu ma lasi acum sa fiu alaturi de tine, ca incerci sa te reculegi in alte lucruri si ca nu mai sunt eu cea pe care sa o suni cand ai vreo problema. Imi pare rau ca m-ai uitat, ca ne-ai uitat, ca nu mai existam noi si ca probabil nu vom mai exista niciodata.
Am vrut sa stii asta. Promite-mi doar, te rog, ca peste ani nu vei uita tot ce a fost. Asta daca a contat macar putin. Sa stii doar ca eu sunt aici,oricand ai avea nevoie de mine. Chiar daca tu ma urasti, chiar daca te urasc.

Hai sa..

Hai sa reducem totul la o soapta, la un cuvant,la o litera, la un sunet.
Hai sa reducem totul la un suras, la un zambet din priviri, la un tinut din mana, la o atingere.
Hai sa reducem totul la o dorinta,la un impuls,la un indemn.
Hai sa reducem totul doar la doi ochi verzi sau caprui.
Hai sa reducem totul. Viata,gandurile, sentimentele. Orice ne face sa nu mai gandim coerent, orice ne indreapta spre o carare noua. Sa reducem totul pana devine o particula din fiinta noastra,sa facem asta doar pentru a incapea mai multe.
Pentru ca vrem mai multe. Pentru ca vreau mai mult.
Mai mult decat o simpla soapta,mai mult de un suras, mai mult de o dorinta. Mai mult de o litera,mai mult de o privire,mai mult de un simplu gand.
Vreau ceva, dar nu stiu ce.
Caut acel ceva care imi lipseste,dar pe care l-as putea gasi oricand fara sa constientizez asta. Si probabil trec peste,intrebadu-ma de ce nu gasesc ceea ce caut.
Ajuta-ma sa caut! Hai sa cautam impreuna! Si putem sa luam totul de la capat. Pe mine nu m-ar deranja. Pe tine?
Hai sa facem ceva in legatura cu mine,cu tine,cu noi. Poate ca eu caut ceva legat de asta. Poate ca inainte de un raspuns, caut o intrebare. Pentru ca raspunsul cred ca l-am gasit. Cred ca il tii tu ascuns,undeva in buzuunarul blugilor tai si astepti sa mi-l dai atunci cand voi gasi intrebarea. Si atunci ma vei completa din nou. Ca intotdeauna. Pentru ca stii bine ca fara tine nu as reusi.
Vrei sa ma ajuti?
Vei raspunde indemnurilor mele?
Ma vei lua de mana si vei alerga din nou cu mine in necunoscut si ma vei invata ce trebuie sa fac si ce nu? Ma vei invata sa traiesc,sa simt?
Stii, fara tine m-as pierde. Cred ca am nevoie de ajutorul tau acum mai mult ca orice. Altfel risc sa ma pierd si sa nu gasesc niciodata drumul de intoarcere.
M-ai mai ajutat si in trecut. Si ai fost langa mine mereu. Poti sa o faci in continuare?
Sau ar fi mai bine sa reducem totul la o amintire?
Nu. Hai sa reducem la prezent.

DA sau NU?

Desi nu vrem sa admitem asta, intotdeauna deciziile pe care le luam pot influenta nu numai viitorul nostru, ci si pe al celor din jur. Dar de unde stim cand facem alegerea corecta? Ne dam noi seama asa cum trebuie cand ar trebui sa spunem DA si cand NU?
Pentru ca totul tine de decizii, pentru ca viata e o decizie, si pentru ca deciziile noastre se invart in jurul unor 2 posibilitati monosilabice.
Adeseori spunem DA unei vieti fericite. Spunem DA lucrurilor benefice noua, persoanelor ce reprezinta ceva important pentru noi, care se apropie de noi si ajung sa ne cunoasca atat de bine si la care apelam mereu cand avem nevoie, numindu-i prieteni; spunem DA in majoritatea cazurilor adevarului, banilor, activitatilor placute pentru recreare.
Desi nu ar trebui, spunem deasemenea DA destul de des alcoolului, drogurilor, violentei. Spunem DA inselaciunilor cand nu avem altceva de ales, mintitului sau furtului; spunem DA uitarii sau lasarii balta, atunci cand de fapt ar trebui sa spunem NU.
Toate astea ne pot afecta. Alegem ce e mai bine pe moment pentru noi, fara sa ne gandim la viitor, fara sa ne gandim la altii, fara sa gandim deloc defapt.
Ce este de facut atunci?

Vis

Ma vezi pentru prima data. Multi ar spune ca nu ma cunosti, dar tu ma stii de mult. Desi indirect, stii totul despre mine, iar eu simt ca ne cunoastem de o viata intreaga. Daca nu mi-ar tremura glasul cand as incerca sa iti spun ceva uitandu-ma in ochii tai,nu mi-ar fi greu sa iti vorbesc. Dar ai tu felul tau de a fi in care ma faci sa uit tot. Imi cuprinzi mana in a ta si ma indrepti cu pasi usori spre gradina. Nu canta nicio pasare,nu se aude niciun greiere. Din cand in cand,sunetul unei maisni pe sosea strabate linistea. Iar noi doi stam sub mar,pe banca aramie. Nu ne uitam la nimic,si totusi vedem totul. Vedem mai mult decat e posibil, depasim barierele realului. Iar eu nu am mai facut asta niciodara; doar acum, cu tine.
Si in timp ce ma cuprinzi de mijloc si imi sprijini corpul de al tau, o lacrima incepe sa-mi alunece pe obraz. Ne-am dorit atat de mult sa ne intalnim, si iata-ne acum unul langa altul, plutind prin vise.
Si trec zile, trec nopti. Si parca universul se aseaza dupa noi. Timpul se dilata si toti cei din jur dispar. Cu tine pot sa rad, cu tine pot sa discut despre orice. Pentru ca in mine sta ascunsa cealalta latura a ta,si viceversa. Pentru ca amandoi ne-am aseza in acelasi mod cartile in biblioteca,pentru ca amandoi am ascunde acelasi lucruri in acelasi dulap. Pentru ca ne gandim la aceeasi melodie in acelasi timp, pentru ca am putea trai in stilul asta mereu.
Numai tu imi fredonezi in cel mai romantic mod de pe pamant. Numai tu imi canti seara inainte de culcare. Tu esti singurul care ma tine in brate pana sa adorm, si doar tu imi mangai parul in timp ce ma privesti in ochi.
Si ochii tai lucesc si se inrosesc de lacrimi oprite in timp ce imi mirosi parfumul si imi spui ca nu vrei sa plec. Iar eu iti spun ca poate iti vei gasi pe alta daca nu o sa ma mai vezi, si tu te superi zicand ca nu am incredere in tine si ca poate de fapt eu sunt cea care ar vrea sa incheie totul. Si acum eu ma supar, si urc in camera mea si ma trantesc in pat. Inchid ochii si adorm, dar ma trezeste un scartait de usa, urmat apoi de niste pasi usori pe podea. Te asezi langa mine si imi spui cat de rau iti pare pentru tot. Eu inchid ochii incercand sa opresc lacrimile in timp ce ma las cuprinsa in bratele tale. Si ma saruti, in timp ce mana ta calda imi mangaie fata. Imi spui ca nu vrei sa ma pierzi. Iar eu tac si te privesc fix in ochi si as vrea sa ramanem asa o eternitate.
Niciun "te iubesc".Asta ma face sa te plac si mai mult. Nu vreau sa o aud, vreau sa o simt. Vreau ca tu sa imi spui asta fara cuvinte.Si chiar asta faci, de fiecare data cand imi vorbesti, cand ma privesti,cand imi zambesti.
Nu ne expunem in public, nu trebuie sa ne vada toata lumea, desi toti stiu ca e ceva intre noi.
Timpul trece, iar fiecare zi petrecuta cu tine mi se pare mai frumoasa ca cea de ieri.
Imi place la tine ca ma iei in brate si nu vrei sa mai imi dai drumul, imi place ca imi vorbesti despre orice. Imi place ca ma gadili in felul tau incat nu ma pot opri din ras nici dupa o ora. Imi place cum ma tachinezi,cum ne ciondanim si cum alergam unul dupa altul ca sa ne cerem scuze. Imi place cum imi zambesti, cum imi canti, cum stai langa mine si ma incurci cand iti fac de mancare.
Imi plac toate defectele tale. Tie ce iti place la mine?
Imi place sa stau in camera ta,sa iti asez lucrurile. Ma joc cu chitara ta iar tu, cu o rabdare uimitoare imi arati cateva acorduri.Nu reusesc sa le invat, ma oftic si vreau sa ies din camera.Dar tu arunci cu perna dupa mine si apoi incepi sa ma fugaresti. Iar eu alerg prin casa,iar tu dupa mine. Si mama ta rade si ne priveste cum ne prostim, dar eu continui sa fug. Si tu ma prinzi intr-o patura si ma infasori ca pe un copil mic. Si urci scarile cu mine in brate infasurata asa pana la tine in camera, in timp ce eu dau din picioare si rad si strig ca vreau jos. Ma asezi pe pat, incepi sa ma gadili si ne prostim asa ore intregi, fara oprire.
Nu ma fortezi. Ai inteles prea bine ca nu sunt pregatita acum si imi respecti alegerea. Cel putin asa pare. Si ma tachinezi si ma gadili in continuare, iar eu rad pana la lacrimi. Nu vreau sa se termine, vreau sa ramanem asa. Hai sa oprim timpul! Vrei?
Si iar trec zile, trec nopti. Eu trebuie sa plec,iar tu vrei sa ma inchizi in dulap si sa nu ma lasi sa ies de acolo, sa nu fiu departe de tine.Si ma duci la aeroport, cu speranta ca zborul sa fie anulat, sau sa aibe macar o intarziere. Dar totul merge bine, iar minutele trec, trec. Zborul meu e anuntat; tot ce trebuie sa fac e sa ma desprind din bratele tale si sa ma indrept in directia opusa. Dar nu pot, nu vreau. Reusesc totusi sa fac asta. Ma indrept spre domnul acela imbracat la costum care imi cere biletele, dar te vad intorcandu-te din drum alergand inspre mine, strigandu-mi numele. Si atunci las bagajele jos si fug si eu inspre tine. Ma las stransa in brate si te sarut ca pentru ultima data.Imi promiti ca ne vom vedea curand, ca vei veni dupa mine, ca nu am cum sa scap de tine. Nici nu vreau sa scap. Apoi zborul este anuntat din nou si ma indrept cu pasi tremurati in incaperea aceea mare, plina cu oameni obositi, asteptand avionul.
Si totusi e ireal. A fost ireal. Deschid ochii si sunt in patul meu, cu lacrimi pe fata.E doar un vis ce se repeta iar si iar de cateva nopti incoace, de parca ar vrea sa imi spuna ceva. Dar nu are ce,pentru ca tu nu esti.

Fotografie.Ramas bun.

Se ascunde in spatele obiectivului, cu mainile mangaind usor marginile aparatului. Focalizeaza elementul principal,incercand sa evite micile neclaritati ce i-ar putea distruge reusita.
La fel cum Ansel Adams imbina fotografia cu muzica, asa ea pluteste pe o linie melodica numai de ea cunoscuta in timp ce surprinde in simple imagini cele mai frumoase momente din viata ei.
Determinand expunerea corecta, masoara partea intunecoasa si luminoasa din cadru dupa care numara numarul de trepte din diafragma intre cele doua parti. Se distreaza exersand. Imbina utilul cu placutul.
Totul a inceput cand si-a dat seama ca tot ce are mai de pret dispare; ca toate intamplarile importante raman doar amintiri.Avand nevoie de o dovada pentru ea insasi, dorind sa isi demonstreze ca totul s-a intamplat, ca nu e doar imaginatia ei,s-a hotarat sa surprinda aspectele vietii in mici bucati dreptunghiulare de hartie lucioasa,pastrate in cateva albume intr-un sertar. Numai asa isi da seama ca nu a fost o iluzie, numai asa poate face diferenta intre real si vis. Pentru ca ea viseaza mereu, iar visele ii par atat de reale incat ajunge sa nu isi mai recunoasca viata.
Si sunt momente cand isi aduce aminte si din playlistul calculatorului ei isi alege melodia specifica. Si incepe sa cante incet in timp ce se lasa usor in genunchi. Si atunci deschide sertarul si rasfoieste albumele. Si vede pozele cu ei, cu el, cu ele,cu ea. Da incet,incet pagina cu pagina, in timp ce lacrimile i se preling pe obraz ca niste picaturi de roua. Nu e nevoie decat de cateva poze pentru ca filmul sa i se deruleze in minte. Nu are in album emotia de a nu fi prinsa, nu are sentimentul de vinovatie, nu are rasetele din parc, nici mirosul sau sunetul valurilor marii spargandu-se in stabilopozi. Nu are acolo nici emotia primului sarut, nici fiecare intalnire cu persoanele importante pentru ea, nici dansul ce a facut-o sa pluteasca, nici emotia acelui tinut de mana ascuns pentru a nu fi observati, nici macar lacrimile amare de cand si-au luat ramas bun in gara. Dar in album are dovada ca totul s-a intamplat. Gaseste acolo imaginea parcului unde s-au intamplat atatea..
Gaseste poze cu ei doi razand fara grija, gaseste marea impreuna cu chipurile lor, il vede pe el in costum zambind larg, vede coridorul in care s-a petrecut una din povestile sale, vede camera ce tine ascunsa in ea atatea secrete; are o poza cu el privind-o profund, are fotografii din locul in care "dragostea se naste din romane".
Si atunci nu mai are nevoie de nimic. In cateva clipe filmul se deruleaza, in cateva momente isi retraieste toata viata. Sta intinsa pe covor privind paginile ori uitandu-se in gol si in timp ce incepe sa planga retraieste emotia descoperirii, teama de nou. Ii simte mana calda si buzele moi,briza marii ii atinge pielea si le aude tipetele de bucurie, de extaz. Se simte gadilata si pusa la pamant,ii simte mana pe sold invaluiti de muzica.Il aude strigand-o si fuge cu el de mana fara nicio problema, ii simte focul din priviri si parca o arde. Se si vede plimbandu-se noaptea cu ei pe strazi, povestind si razand,apoi o mana cuprinzand-o de umeri si strangand-o in cele din urma puternic la piept.
Apoi inca o strangere in brate, un sarut inofensiv, impreuna cu un "imi va fi dor de tine" spus din tot sufletul.
Si din toate astea nu i-a mai ramas nimic. Doar speranta de a ii revedea si de a rade din nou impreuna. Doar dorinta de a adormi din nou in bratele lui. Un film in minte, niste fotografii intr-un sertar, cateva melodii intr-un calculator si un dulce-amar ramas bun.

Need for a change?

Totul se schimba.
Fie ca alergi prin visele tale, fie ca alergi prin ale altuia. Fie ca te indrepti spre o usa noua, fie ca incerci sa deschizi una veche. Fie ca privesti infinitul neclar din jurul tau, fie ca incerci sa te concentrezi asupra lucrurilor marunte ce iti afecteaza fiecare secunda, minut, ora, zi, saptamana, luna, an din viata.
Totul se schimba.
In timp ce unul moare, altul se naste in acelasi timp. In timp ce sufletul strabate necunoscutul, intelectul atinge si strabate universul deja stiut,incercand sa il aprofundeze. In timp ce inima se lupta orbeste, mintea uita sa mai gaseasca un rationament logic.
Sau invers.
Actiuni, lucruri, sentimente.
Ganduri, prietenii, idealuri.
Totul se schimba.
Si suntem la un momentdat nevoiti sa facem o alegere , iar pe parcurs ne intrebam daca am ales ceea ce trebuia. Dar inapoi nu putem da. Ne ramane deci doar sa incercam sa deviem cursul actiunii, sa indreptam lucrurile asa cum ne-am fi dorit de fapt.
Deci tot la schimbari ajungem. Fie ele intentionate sau neintentionate.
Si e greu sa le acceptam, desi altceva nu avem de facut. Decat sa luptam. Desi uneori este in zadar.
Si dureaza ceva timp pana sa iti dai seama de asta, si doare cand realizezi ca de fapt schimbarea e si in tine, nu numai in ceilalti si ca trebuie sa inveti in primul rand sa te accepti pe tine insuti decat pe altii.
Ceea ce e mai mult decat greu.

ganduri.

Doar 3 ani. Atat.
Apoi facultate. Alt oras. Lume noua, locuri noi. Ceva nou in viata, probabil ceva ce va merita. Probabil cineva care ar tine la tine, cineva care sa te faca sa te simti macar putin important/a.
PROBABIL.
Doar sa nu faci ca si cu liceul, sa nu iti doresti ceva nou ca sa uiti de tot ce a fost in cealalta parte, si sa iti doresti apoi sa nu fi facut pasul acesta, desi iti e bine.
Asa ca deocamdata doar pleci. Privesti totul ca pe o scapare, ca pe o evadare. 3 saptamani. Nici mai mult, nici mai putin. Probabil nimeni nu iti va simti lipsa, sau poate cativa vor simti o absenta. Oricum nu conteaza. Doar e Paris, ce mama naibii. Poate te distrezi,poate nu. Poate doar stai si te reculegi si te gandesti la viitor, incercand sa uiti tot ce s-a intamplat. Pentru ca desi a fost doar o vara, s-au intamplat multe. De fapt nu multe, chiar putine. Dar astea putine au o insemnatate mare pentru tine si te-au afectat probabil pentru o viata. Pentru ca desi a fost doar un an, ai invatat mai mult in el decat ai invatat in 16 ani la un loc. Pentru ca desi esti tu, te-ai schimbat fara sa vrei.
Asa ca poate ai sa uiti, sau ai sa incerci. Ai sa te reculegi, sau cel putin vei sta linistita pentru o perioada. Si poate cand te intorci, totul va fi altfel.
POATE.
Iar daca nu.. Ei bine, macar asa iti vei da seama de cum stau lucrurile cu adevarat si poate vei privi totul dintr-o alta perspectiva.

Asa ca..ne vedem in 3 saptamani. xoxo.

better.

Sunt momente in viata cand simti ca nu mai poti, ca nu mai rezisti. Si in loc sa plangi, sari in sus si incepi sa dansezi. Si dai muzica tare si te misti pe ritm si razi in hohote si iti suni prietenii si iesi afara. Si te invarti in cerc pana te ia ameteala si cazi,si razi si mai tare. Si razi de ciudat. Si faci asta pentru ca oricum nu conteaza daca ai reactiona altfel.
Lucrurile rele se pot transforma in bune. Daca stim cum. Si desi majoritatea habar n-avem cum, ar trebui macar sa incercam ;)

nu cititi.

Nu e nevoie sa cititi asta. Probabil e cel mai sec post al meu, cel mai gresit, cel mai de neinteles. Poate ca o sa am cele mai multe greseli de tastatura datorita repezelii in care l-am scris. E un post pentur mine. Vreau s ma descarc, simt ca explodez. Vreau sa tip, sa urlu, sa ies din mine. Sa pot sa ma transform in ceva, in ceva mai bun, mai util, mai inteligent. In orice dar in mine nu.
Vreau sa tac, vreau sa nu mai fac aceleasi greseli mereu, vreau sa alerg de fericire si sa rad ca o idioata in fiecare zi, vreau sa inot imbracata in mare vreau sa fim cu totii aici, vreau sa nu s emai intample tot ce se intampla.
Se zice ca 3 e cifra cu noroc, atunci de ce nu se intampla nimic bun? De ce se inrautateste totul mereu cand sunt sigura ca o sa fie totul okay?
Bine am sa tip. Vreau asta, simt asta, trebuie sa fac asta. GATA. nu. Nu pot. Nu imi iese, incerc s atip si nu imi iese niciun cuvant. Niciun sunet. Nimic. Nu ma pot auzi nici eu pe mine, daramite altii. Cum ma astept s aimi sara cineva in ajutor daca nici macar nu se stie ca am nevoie de asta? Dar asta nu ar trebui sa se simta? Nu vreau sa spun "bai am o problema, te rog asculta-ma, vreaus a ma exteriorizez, vreau s ate bat la cap cu idioteniile mele", ci vreau ca cineva sa ma asculte fara sa zic nimic, sa stea langa mine cand tip in soapta,cand plang fara lacrimi. E posibil?
Vreau s anu mai tremur, vreau sa nu ma mai invart prin camera ca nebuna, vreau sa nu mai daram totul in jurul meu. Din cauza asta am vrut sa scriu aici si acum. Din cauza asta atstez fara rost. Nici macar nu stiu ce cuvinte insir aici, Probabil maine am sa si uit ce s-a intamplat. Si chiar mi-as dori foarte mult asta. Apas pe 3 taste deodata, la teelfon nici nu pot scrie. Multi dorm, de muzica nu sunt in stare si nici la tv nu e nimic interesant. Si vreaus a zic ceva si nu pot si nici daca as putea nu as sti ce.
Nu stiu de unde sa incep, ce vreau, ce imi doresc de fapt. Nu stiu ce rveau de la altii, d ela viata, de la MINE. Si asta e un lucru rau, cum ma pot astepta la ceva din exterior cand eu in interior, in acel loc minuscul dar totodata imens care mi-a fost incredinat,nu ma pot regasi asa cum se presupune.
De ce e intuneric afara, de ce e doar o stea pe cer, de ce alerg prin casa, de ce vreau sa tip dar ma gandesc la mama care doarme, de ce nu am aer in camera asta, de ce mi s-au sters literele si de la tastatura asta, de ce nu se vede luna, d ece nu canta nicio pasare, de ce nimeni nu suna pe fix dupa 11, de ce traiesc intr-o dezordine toata, de ce pun atatea intrebari fara rost, de ce vorbesc singura ca idioata, de ce imi vine sa rad de halul in acre sunt acum, de ce vreau sa urlu nu sa tip, de ce simt nevoia s atrag un pumn cuiva sau la vreun obiect sau la orice, de ce nu pot gandi coerent, de ce ma cert cu toti, de ce tremur cand formez un numar, de ce veioza mea sta atat de dtreapta acum, de ce nu imi merge bluetooth-ul, de ce
GATA
okay, ma opresc. sper ca nu ati citit. eu m-am descarcat. ma simt mai bine. sau nu. sau nu stiu. d efapt, ce conteaza?
probabil o sa ma culc, o sa las postul aici pentru ca maine sa vad ca a fost real si ca nu am visat, desi ar fi fost mai bine a2a varianta. adios.

eu,tu,noi.

Asa am devenit eu.
Eram doua, dar ne-am contopit in una. Eram doua caractere diferite, dar acum suntem unul singur.Eram diferita cu fiecare persoana in parte, priveam cu alti ochi in fiecare zi. Anjunsesem in asa fel incat nu mai stiam cine era, ce vroiam si ce faceam. Ma trezeam dimineata intrebandu-ma daca a fost vis sau chiar s-a intamplat. Nu mai faceam diferenta dintre cele doua de mine. Nimani nu isi dadea seama daca Ralu nu era cea care se bucura de fiecare moment in parte, sau cea care privea totul din umbra. Sau era Amy? Nimeni nu stia. Nici macar eu.
Acum sunt eu. M-am regasit. Cele doua parti s-au contopit intr-una singura. Asa am devenit Erca. De fapt, tu m-ai vfacut sa fiu asa. Tu m-ai ajutat, m-ai indrumat in viata. Chiar daca tu nu stii asta. M-ai invatat ce inseamna sa traiesc cu adevarat, m-ai invatat ce e aia emotie, ce e ala tremur. Tu imi luai pamantul de sub picioare cand aveam nevoie de el,dar tot tu ma ridicai la nori pentru ca era mai bine acolo. Tu m-ai invatat sa inot prin viata, sa nu ma inec in minciunile si inselaciunile celorlalti. Tu m-ai invatat despre varsta, despre diferente si asemanari, despre prietenie si dragoste. Chiar daca nu am simtit-o niciunul dintre noi niciodata. Ai incercat, am incercat.
Dupa o zi simteam ca te cunosc de luni de zile, dupa cateva luni am simtit ca te cunosc de ani buni. Acum, dupa mai mult de un an, simt ca nu te mai cunosc deloc.
Am pierdut tot. Comunicare, zambete, atingeri si priviri pe furis.
Poate ca le-am pierdut, dar au ramas pastrate intr-o amintire, intr-un tinut de mana tremurat, intr-un dans, intr-o seara de vis, intr-o poza, in doua pupicuri pe obraz, intr-o semnatura, intr-un nume.
Si voi ramane aceasta eu cat timp vei ramane tu alaturi de mine. Amintirea ta. Si cand am sa te uit,atunci voi fi poate cea de altadata. Desi nu imi doresc asta.
Dar nu te voi uita. Promit.

O picatura. Doua. Trei.

O lumina puternica strapunge cerul. Il despica in doua si face ca noaptea sa para zi, chiar daca doar pentru cateva clipe. Un zgomot puternic, grav, rasuna in vazduh. Sute, poate mii de picaturi imi uda fereastra. Ploua, tuna, fulgera. Marea se agita iar valurile se izbesc puternic de stabilopozi.
Orasul doarme. Se trezeste cu un tresarit la fiecare fulger si tunet. Tresare, suspina si ofteaza, dupa care adoarme iar. Sau cel putin incearca.
Vantul pare a-si dori sa distruga orice obstacol in cautarea sa de a atinge absolutul. In urma sa, crengi de copaci si panouri de publicitate izbesc pamantul. Natura se lupta pentru supravietuire, in timp ce noi privim totul de pe geam. Ce altceva am putea face? Parintii isi linistesc copiii speriati. Bebelusii plang. Batranii se roaga. Altii privesc, cu calm, dezastrul de dupa draperiile din camera.
Putine masini pe strada. Putine felinare. Putine case cu luminile aprinse din care sa se simta caldura. Toti se refugiaza. Orasul inoata in apa.
Ploua. Ploua. Ploua. Plange cerul. Si tuna iar. Si fulgera din nou. Si se repeta la nesfarsit.
Abia acum incepe cu adevarat.

litoralul romanesc.

Stateam pe plaja azi. Soarele ardea si tot ce vroiam era sa ma mai inegresc putin.
Si vroiam sa aud sunetul marii, sa aud valurile si sa vad copii facand castele.
Dar ghiciti ce?
Copiii nu mai faceau castele, ci se dadeau cu skijetul sau cu barca in forma de banana sau tipau ca vor acasa.
Langa mine erau tipe care mai de care facand topless, incercand sa se expuna cat de mult puteau, in timp ce salvamarii se dadeau la el.
Un tip trecea sa vanda porumb, facand niste rime care mai de care mai perverse si mai fara gust
Un tip vorbea la telefon urland cat de tare putea pentru o problema de la munca. Desi se presupune ca la mare iti uiti toate problemele.
Dar cel mai deranjant lucru era muzica. M-am saturat de atatea terase cu muzica la maxim, cu un house idiot cu acelasi ritm care vibreaza peste tot. Cica e muzica care ii place oricui. Frate nu putem multumi pe toti, dar atunci de ce o mai pun?
N-am fost niciodata la mare in alte tari sau la ocean su pnm, dar chiar nu cred ca in alta parte e muzica data la maxim asa cum e la noi. Si o muzica de prost gust. Si o atmosfera atat de ciudata.
Sa traisca house-ul si manelele pe plaja, alaturi de fetele cu silicoane si remarcile salvamarilor, laolalta cu copiii care au uitat de bucuria castelelor cu nisip.
De data asta, "in ochii tai plange marea" in loc sa rada.

"multe au mai ramas de spus"

M-am pur si simplu saturat de toti pupincuristii care se tin dupa tine pana obtin ceea ce vor, iar apoi te lasa balta dupa ce au obtinut ceea ce au vrut. M-am saturat de atitudinea lor, de prostia lor si de felul lor de a fi. Incearca sa se apropie cat mai mult de cineva, telefoane peste telefoane si se tin intr-un mod continuu de persoana respectiva. Si pentru ce? Ca sa obtina ce? Popularitate? Bani?
Si cei care au mai multa putere ca tine. Si se cred atat de superiori. Daca ai o varsta mai inaintata sau un rang mai ridicat obtinut probabil pe pile, asta nu inseamna ca esti mai bun decat altii.M-am saturat de toti milionarii care isi dau aere de vedete cand altii langa ei nu au posibilitati, m-am saturat de profesorii care nedreptatesc elevii care au idei diferite fata de ale lor, si de sefii care ii concediaza pe cei care par a avea idei mai bune decat ei. M-am saturat de multi si de multe.
Si pentru ce facem toate astea? De ce incercam sa parem mai buni decat suntem, cand nu suntem chiar deloc? Sau cel putin unii dintre noi. De ce avem impresia ca stim atat de multe cand de fapt nu stim nimic? De ce incercam sa impresionam, devenind ridicoli?
Nu putem sa fim pur si simplu noi insine, sa nu ne mai prefacem, si sa ne acceptam unii pe altii asa cum suntem? Fara barfe, spagi, pile, bete-n roate?
Nu prea cred.

vara mea.

Scriu despre nisip si despre mare. Scriu despre scoicile de la mal si despre nisipul ud de acolo. Despre castelele de nisip inaltate de copii. Despre soare si caldura. Despre mare si despre frumusetea ei,despre culoarea ei ciudata si fascinanta. Chiar daca e plina de mizeriile celor nepasatori,chiar daca e curata avand culoarea perfecta de turcoaz. E totul despre mare. Despre vacanta.
Despre cum s-a mai dus un an si cum suntem liberi din nou. Despre cum am mai avansat inca putin in viata. Despre cum am trecut prin momente grele si despre cum am invatat din greseli. Sau cel putin am incercat.
Si acum e perioada aia speciala in care suntem liberi si relaxati si tot ce ne dorim e sa fim alaturi de cei dragi si sa radem si sa petrecem clipe de neuitat.
Si e anotimpul in care toata lumea zambeste si rade privind cerul. E anotimpul dragostei. Sau al prieteniei. E anotimpul nostru. E anotimpul meu. In el se afla toate sperantele mele, toate visele,toate zambetele si lacrimile,toate lucrurile importante pentru mine.
De ce? Pentru ca e vara mea si nu am de gand sa las pe nimeni sa mi-o strice.

n.o.n.s.e.n.s.

"Si atunci vom fi doar noi doi. Nimic nu va conta. Nici ce a fost. Nici ce-am facut. Nimic" Dar oare cand naiba? Pentru ca acum in niciun caz nu. Toate persoanele parca s-au reunit intr-una singura,imaginara. Toti ce au contat pentru mine imi apar in minte in acelasi imp si se contopesc intr-o imagine ciudata reflectand acel ceva pe care il caut de mult. Si fug mental,imaginar dupa aceasta reflexie si nu o pot prinde. Nu voi reusi niciodata oricum. Si toate amintirile astea par a fi doar din cauza acestui lucru imaginar. Poate pentru ca sunt doar prea multe. Sau pentru ca am vrut sa uit, dar ceva din mine nu a vrut asta. Si incercand sa dau totul uitarii am neglijat ceea ce nu ar fi trebuit sa neglijez, am dat la oparte ce era mai important. Am lasat la suprafata, fara sa imi dau seama,lucrurile nesemnificative si m-am lasat marcata din ele, mi-am reconstruit un prezent inexistent ce pare acum sa imi afecteze fiecare decizie in parte. Si mi s-a zis ca in timp ma voi regasi, dar daca am facut asta in trecut iar acum m-am multiplicat singura in mai multe de eu, mai este oare posibil? Si simt ca nu are logica ceea ce zic si stiu ca tu, care citesti aici, nu intelegi nimic din ce spun,pentru ca daca ai intelege probabil ai fi considerat la fel de ciudat, ca si mine.xoxo

ce trebuie?

Erau versurile alea .. "Nu mai esti la fel, deaia ai pierdut. Daca tot te schimbi, schimba-te in cum erai la inceput" sau "Mai bine zis tu nu te uita pe tine cum erai odata". Imi trec prin minte simultan o gramada de idei, de ganduri. Simt in acelasi timp o multitudine de sentimente si nu reusesc sa le disting unele de altele. M-am saturat sa nu fac nimic. M-am hotarat sa lupt eu, daca nimeni nu lupta. Dar ma intreb adesea daca merita cu adevarat. Multi sunt de parere ca nu are rost, ca nu am cum sa ma lupt cu toata lumea. Dar nu vreau cu toti, tot ceea ce imi doresc este sa nu mai vad cum toate persoanele dragi mie se duc, dispar. Oricat de mult s-ar schimba lucrurile, nu o sa se compare niciodata cu ce aveam candva. Nu vreau ca totul sa ramana o amitire idioata care sa ma urmareasca peste tot pe unde ma duc. Pur si simplu nu vreau. Oare e chiar atat de indicat sa lasam totul sa treaca pentru ca suntem oameni si suntem lenesi? Si trebuie sa pierdem tot, sa avem atatea sanse si sa le ratam pe toate pentru ca nu ne dam seama ca putem schimba ceva? Poate ca pentru a schimba ceva am nevoie de ajutor. Da, nu pot face totul singura. Degeaba vreau eu, daca ceilalti nu vor Degeaba lupt ca fraiera daca nu am cu cine. Degeaba incerc sa salvez ceva daca ceilalti au dat deja foc. Dar daca nimanui nu ii pasa, atunci de ce ni s-au mai dat sentimentele? Dupa cum a zis si Platon, “omul e o marioneta creata de Dumnezeu”. Poate chiar are dreptate. Oare suntem invartiti pur si simplu, poate nu avem un sens al nostru? Pana la urma, de ce se intampla toate astea? Cu ce scop? Care e motivul tuturor intamplarilor, actiunilor? Eu una nu gasesc raspuns. Oare il voi gasi vreodata? xoxo.

Leapsa de la Bya

in aceasta leapsa trebuie sa spuneti 99 de lucruri despre voi, sa vedem ..

1. Majoritatea imi spun Erca, pentru ca asta ma reprezinta, pentru ca asta sunt eu, cea regasita per total.

2. Sunt rac cu ascendent in balanta, cred in zodiac doar daca e vorba de compatibilitati, aspecte generale si asa, dar nu in ce imi prezice viitorul. Cand citesc reviste si ma uit la horoscop cred doar daca imi convine, daca nu, nu.

3. Ador vara

4. Sunt absolut inebunita dupa mare.

5. Stau la cateva scari de coborat pe plaja si profit de lucrul asta de cate ori e cazul.

6. Imi place sa ma bronzez cat mai mult posibil, dar nu sa lenevesc pe nisip. In apa e cel mai bine.

7. Imi place cand e cald, dar nu atunci cand nu am aer deloc.

8. Am fost de la gradinita pana in a8a in acelasi colegiu, la liceu m-am dus in alta parte.

9. Trebuie sa ma obisnuiesc cu o viata noua, dar imi e greu.

10. M-am saturat de persoane care vin si pleaca din viata mea fara ca macar sa zica "papa" sau sa inchida usa.

11. Imi place sa scriu, e singura modalitate in care pot sa ma descarc.

12. Nu imi pasa daca scriu corect sau nu, daca suna bine sau nu, daca citeste cineva sau nu. Desi mi-ar face placere.

13. Ador cerceei, dar cei cu surub, nu cei care atarna.

14. Am avut varfurile roscate dar m-am tuns si acum le vreau inapoi.

15. Imi place sa ma nuantez roscata dar ma enerveaza cand se duce la spalat si de vopsit total nu am de gand.

15. Imi place sa imi fac unghiile singura in culori cat mai traznite: turcoaz, protocaliu, galben, roz etc.

16. Imi place prigatul de visine.

17. Si nestea de piersici.

18. Si sprite.

19. Si fanta.

20. Folosesc un simplu creion pentru a ma machia, nu prea ma obosesc cu rimel, fard si asa. Ma enerveaza fetele care se dau cu o gramada de fond de ten de se vede diferenta dintre culoarea pielii si culoarea gatului.

21. Am o gramada de ticuri verbale: "si asa","etc","pnm","erm" etc.

22. Pana acu imi placea matematica dar de cand am ajuns la liceu o urasc mai mult ca orice.

23. Sunt la profil de mate info cu bilingv engleza si ma intreb intr-una ce caut aici.

24. Imi place sa dansez. Am facut 4 ani jumate de societate, acum fac street.

25. Ma inrosesc foarte repede.

26. Ori sunt prea timida ori prea increzuta.

27. Am parul brun inchis, intr-o perioada se facea negru vara.

28. M-am tuns singura de vreo 6 ori.Acum m-am lasat de asta.

29. Cand m-am nascut eram blonda cu ochi albastri, cel putin asa scrie in jurnalul meu de nou-nascut

30. Acum am ochii verzi, cu tente de caprui, care se schimba in functie de starea mea de spirit

31. Sunt o chioara, am purtat ochelari, acum port lentile.

32. Ma enerva ca nu am parul nici drept nici cret, asa ca il tot indreptam. In ultimul timp incerc sa il salvez, macar sa nu fie si el ars saracul.

33. De 3 sau 4 luni nu mi-am mai indreptat parul, doar bretonul. Sunt mandra de performanta mea.

34. Imi place sa rad.

35. Nu vreau sa imi insir prietenii, de teama ca ii voi pierde.

36. Trec dintr-o extrema in alta.

37. Sunt foarte posesiva la persoane.

38. Imi place sa cant, chiar daca nu am voce.

39. Ma tot intreb de ce m-a luat profu la cor.

40. Ssunt in cautarea de materie preferata.

41. Nu am un corp perfect.

42. Fara muzica sunt un nimic.

43. Imi place sa cant in ore.

44. Retin mereu ce e neimportant.

45. Uit mereu ce trebuie sa retin.

46. Imi plac stilourile care scriu gros si pixurile care scriu subtire.

47. Imi plac markerele.

48. Imi place sa mazgalesc/desenez/etc tot ce prind.

49. Visez mai mereu.

50. Imi place sa dorm. mai ales in orele de istorie in a8a.

51. Cand rad si ma inrosesc si ma emotionez in acelasi timp obisnuiesc sa inchid ochii si sa imi pun mana pe fata.

52. Stranut in soapta.

53. De fiecare data cand zic ceva suna pervers sau porcos, chiar daca nu asta intentionez.

54. Sunt obisnuita sa spun ca nu am nimic atunci cand cineva apropiat ma intreaba ce am, imi place sa imi fie alaturi, dupa care sa incep sa ma descarc.

55. Am 1,69 in inaltime.

56. Ma imbrac cat mai comod si cat mai ca EU.

57. Uneori nu imi pasa de ce cred altii,alteori ma afecteaza mult prea mult.

58. Culorile preferate: portocaliu,verde, turcoaz.poate mov?

59. Camera mea e cu verde si portocaliu.

60. Nu imi place twilight.

61. Imi plac cartile si filmele care par a fi adevaratem legate de viata de zi cu zi, intamplari ale unora de varsta apropiata mie.

62. Inca mai am jucariile de cand eram mica.

63. Am foarte multe amintiri stranse intr-un geamantan care e pe dulap si il deschid de fiecare data cand imi e dor de ceva.

64. Am vrut sa imi fac un album cu poze de suflet dar probabil le voi pune pe un cd.

65. Imi place sa invat melodiile pe dinafara.

66. Imi plac bananele verzi spre galben. daca sunt prea coapte gasesc pe cineva care sa le manance in locul meu.

67. Imi plac merele galbene.

68. Ador capsunile si ciresele.Si visinele. Si cocoshul de la pepenele rosu.

69. Nu imi place kiwi.

70. Ador ciocolata. Neagra si amara - iarna, cu lapte - vara.

71. Cicolata cu fructe e naspa.

72. Fluturii ma obsedeaza.

73. Pot fi foarte nesimtita uneori. Alteori prea draguta.

74. Momentan am o lipsa totala de imaginatie. Si imi e somn.

75. Am impresia ca baietii nu apreciaza deloc fetele.

76. Sunt si cazuri de fete care isi bat joc, normal.

77. Imi place gossip girl. si 17.

78. Folosesc des xoxo.

78. Cand nu stiu ce sa scriu sau sa zic, aberez. Ca si acum

79. Baietii pesti, scorpioni,raci si tauri sunt cei mai super.

80. Nu prea ma inteleg cu zodiile de aer si foc. De obicei nu ma inteleg cu berbecii si sagatatorii (nu stiu cum de am performanta asta cu Bya:X)

81. Ma enerveaza fetele care vorbesc cu bitha, yubi, t'bsk etc.

82. Nu imi place sa ma trezesc devreme.

83. Ma gandesc des la trecut.

84. Inca ma gandesc daca pe viitor vreau specializare pe litere, jurnalism, psihologie sau design.

85. Prefer sa primesc trandafiri albi decat rosii.

86. Ma indoiesc mai mereu de mine.

87. Urasc iarna.Prea frig.

88. Nu-mi place la munte.

89. Mai am timp destul ca sa ajung sa iubesc, nu ca toti idiotii care cica "simt" asta dupa cateva ore.

90. Ii iubesc voce lui Doru de la AB4 :X=P~

91. Imi place sa port adidasi, tenisi sau skateri la fusta.

92. Inca ma uit la desene.

93. Adorm deseori ascultand muzica. Si ma tot intreb de ce imi rezista atat de putin bateria la telefon.

94. Nu beau cola sau pepsi decat odata la o gramada de timp,din lipsa de altceva.

95. Am imagini cu fluturi lipite pe interiorul usii de la dulapul cu carti.

96. Mananc oja. Are un gust detsul de bun sa stiti.

97. Ma enerveaza ca altii sa se distreze si sa chiuleasca/sa rada/sa fie neatenti in timp ce eu invat sau macar incerc,iar apoi sa ia note bune pe seama mea.

98.Imi e frica de necunoscut. vreau ceva nou,dar ma tem in acelasi timp. Incep ceva,dupa care renunt crezand ca e mai bine asa, si de obicei le rup aripile celor din jur fara sa imi dau seama, crezand ca e cel mai bine pentru toti.

99. Persoanele care plagiaza sunt sacaitoare. Copiezi putin,dar intr-o limita. Din cauza asta ma bucur ca sunt pur si simplu EU.


Leapsa asta se duce la cine vrea.

Defecte

-pun suflet in absolut orice. chiar si atunci cand nu trebuie
-imi fac rau mie gandindu-ma ca pot sa schimb ceva din viata mea sau a altora, cand e clar ca nu pot
-sunt prea posesiva din punctul de vedere al persoanelor, nu imi place indepartarea
-tind foarte sa mult sa imi exagerez totul in minte, iar cand trebuie sa spun ce gandesc reduc totul la nimic, ma prefac ca totul e bine
-am incredere prea multa si prea rapida in cei din jur, dupa care regret.
-de cele mai multe ori ma exteriorizez celor cu care nu prea am absolut nicio legatura, prietenilor nespunandu-le mai nimic pentru ca am impresia ca voi fi ironizata.
-sunt prea directa, uneori dand in nesimtire.
-nu pot sa mint pe cineva, trebuie sa spun totul pe fata, chiar daca ranesc mult prea mult. chiar daca mai inventez uneori pentru a ma scoate dintr-o incurcatura, dar dupa ceva timp recunosc.
-nu pot sa accept faptul ca lumea se schimba, ca deja mi-am pierdut tot ce aveam mai drag, si trag in continuare desi mi s-a zis clar ca nu are rost.
-aspectul fizic
-mereu vreau opsul la ceea ce am, nu sunt multumita de ce pot obtine, vreau mai mult dar nu fac prea multe pentru asta
-am momente cand ma agit prea mult, alteori sunt mult prea comoda
-sunt perioade cand las sa treaca totul pe langa mine, fara sa imi pese
-sunt lenesa, imi place sa dorm, ma intreb mereu de ce trebuie sa invat nustiu ce materie daca nu o sa am nevoie de ea in viata
-ii inebunesc pe cei din jur cu aiurerile mele
-trec dintr-o extrema la alta
-plang din cele mai idioate motive, iar atunci cand trebuie nu.
-nu imi dau seama daca pot sa tin la cineva in sensul de a iubi sau daca e un simplu sentiment care o sa treaca.
-sunt complexata de prea multe
-am impresia ca are toata lumea ceva cu mine
-ma entuziasmez din orice si de cele mai multe ori se rupe dintr-o data firul
-fac o gramada de greseli cand scriu la calculator si dau vina pe tastatura in loc sa recunosc ca nu sunt in stare sa scriu corect
-imi placea sa invat, eram genul de copil cuminte si constiincios si asa si dintr-o data am luat-o pe aratura
-sunt constienta ca m-am schimbat si poate ca nu in bine, dar nu fac nimic pt a ma readuce la starea initiala.
-tin cont de orice detaliu, il analizez pana la epuizare
-imi fac sperante din cele mai mici amanunte care probabil nu conteaza deloc pentru ceilalti, poate nici macar nu au fost facute in mod intentionat
-am obsesia asta de a asculta muzica nonstop si de a asculta in mod obsesiv pe cele care mi se potrivesc.
-mereu cand vorbesc cu cineva, odata la cateva replici trebuie sa pun un citat din vreo melodie, de parca nu as putea sa gandesc si singura.
-mereu inteleg ce nu trebuie.
-mereu complic lucrurile
-de fiecare data cand zic ceva, trebuie sa sune procos, chiar daca nu asta e intentia mea.
-mereu am ultimul cuvant, chiar si in cele mai stupide conversatii. Pana si daca vorbesc la telefon si eu spun prima "papa", urmeaza un "papa" din partea celeilalte persoane dupa care eu mai adaug unul.
-am tendinta de a tine tot in mine crezand ca o sa treaca si ca nu ar avea rost sa ma descarc, dupa care izbucnesc brusc.
-imi e frica de cele mai penibile lucruri

well. sunt multe. dar niciodata nu le pot enumera asa, pur si simplu. cum imi mai dau seama de cate unu, dau un edit.

Timpul.

Stiti.. Secundele trec. Minutele trec. Orele trec. La fel si zilele. Si saptamanile. Si lunile. Si anii. Viata trece. Fie ca vrem, fie ca nu vrem. Dar poate sa treaca pe langa noi, sau prin noi. Sau putem trece noi prin ea.
De cele mai multe ori nu realizam cat de repede trece timpul decat daca dam un feedback. Stiti, sunt momentele alea in care prezentul parca e oprit, in care timpul pare a sta pe loc, si amintirile curg si curg prin minte. Si ne amintim de toate clipele frumoase sau urate, de tot ce ne placea sau nu. Pentru ca oricat de mult am adorat sau am urat ceva, face parte din trecut. Au fost candva prezente, acum au trecut, dar continua sa ne afecteze prezentul. Si la randul sau, ne va afecta viitorul. Pentru ca viitorul va fi prezent. Sau prezentul devine viitor. Dar si trecutul a fost candva prezent. Asta inseamna ca viitorul e trecut?
Oricum. In momentele astea in care tot ceea ce facem este sa vizionam mental aceste amintiri,intamplari..ei bine atunci ne dam seama cat de repede a trecut timpul. Ne dam seama ca totul a trecut atat de repede incat practic nu am apucat sa facem nimic. Si ne simtim inutili. Dar nu ne dam seama ca in timp ce noi ne gandim la faptul ca timpul a trecut..timpul continua sa treaca? De fapt, trece mereu, fie ca vrem, fie ca nu. Este cel mai mare dusman, sau cel mai bun prieten? Avem impresia ca trece atat de repede in momentele cele mai frumoase, dar atat de greu cand vrem sa se termine mai repede. Dar e o simpla impresie. Si totusi, ne afecteaza.
Si avem in continuare impresia ca suntem inutili. Si sesizam ca nu am facut nimic in viata. Si incercam sa facem ceva, dar ce? Oare trebuie sa mai lasam sa treaca inca putin timp pentru a ne da seama de ce suntem capabili sa facem pentru a realiza ceva pe lumea asta?

Aveam de gand sa fac un post lung. Sa povestesc. Sa ma descarc aici. Sa incerc sa spun cat de greu e in ultima perioada. Cat de inutila ma simt si eu. Cat m-am saturat de tot ce se intampla, de toate persoanele care iti dau incredere si apoi iti taie aripile brusc. Cat mi-e sila de cei care pretind ca iubesc dupa doua zile. De obsedatii sexuali. De ce care pretind ca sunt ceva, cand defapt sunt opusul. De cat m-am saturat de mine, de felul meu groaznic de a fi, de a ma comporta, de a gandi. Ca nu sunt in stare sa ii inteleg pe cei din jur. Cine stie, poate au ei dreptate, nu eu. Ca nu imi pot schimba ideile. Ca imi pun vise si sperante si dorinte in cineva dupa care ma prabusesc total, afland ca nu mai am nicio sansa. Ca lupt prea mult,sau poate prea putin. Ca sunt asa cum sunt.

Vroiam sa vorbesc despre toate astea. Dar n-am reusit. Nu pot. Oricum, cine ar asculta?

Pot, va rog, sa dau vina tot pe timp si sa pretind in continuare ca e vina lui pentru toate greselile mele? NU. xoxo.

Dor

Imi e dor de voi. E ciudat sa spun asta tocmai eu. Tocmai eu, aia care nu a spus-o niciodata cuiva. Dar asta simt. Si e ciudat iar. E atat de urat sa iti fie dor de cineva. Sa vrei sa fie totul ca inainte, sa fie perfect din nou. Si cand stii ca acum nu mai este si ca nu a ramas decat o amintire tot ce eram noi candva. Ei bine, cand constientizezi ca totul e trecut acum, doare. Si eu am ajuns la stadiul in care constientizez asta. Poate imi dau seama de lucrul asta mai mult ca oricand, mai mult ca oricine, mai mult decat tine, mai mult decat voi. Doamne si ce frumos mai era.Eram doar noi, mai tineti minte? Poate nu eram un grup fix ca in majoritatea cazurilor, dar stiti, eram NOI. Cel putin, din punctul meu de vedere. Numai voi contati pentru mine. Tot ceea ce faceam era datorita voua. Am reusit in final sa devin eu, alaturi de voi chiar ma simteam cineva. Si era atat de frumos. Sunt atatea intamplari, amintiri, zambete, lacrimi, si iar amintiri. Si mi se napustesc toate in minte si nu mai stiu ce vreau sau ce simt, si de ce totul e atat de urat acum. De ce nu mai putem sa fim ca inainte? Oare ne-am schimbat? Asa, cu totii dintr-o data? Sau e vina mea? Sau ce? Sau cum? Frate, pur si simplu nu stiu. Parca am uitat de pe ce planeta sunt. E totul prea confuz. Si va vreau iar pe voi. Dar nu va mai am. Sunteti aproape dar mult, mult prea departe pentru mine. Sunt oare prea posesiva? Poate da. Poate ma gandesc numai la mine. Dar totusi, cine mai are grija acum de mine? Pe cine mai pot suna atunci cand vreau sa aud vocea cuiva drag, pe cine mai plang atunci cand mi se intampla ceva, pe cine mai ascult cand are ceva de povestit si pe cine mai fac eu sa rada? Si cine ma mai asculta cand vreau sa zic ceva cuiva, si cine imi mai e alaturi acum, cine ma mai inveseleste, si cine imi mai trimite mesaje in timpul noptii fara a ma lasa sa dorm? Unde sunt toate vremurile alea,de ce au trecut? Nu le cer inapoi, stiu prea bine ca nu exista vreo posibilitate pentru a le recupera. Dar nu putem noi sa incercam sa o luam de la inceput? Nu putem sa ne mai vedem din cand in cand si sa povestim si sa radem si sa plangem si iar sa povestim si sa ne sfatuim si sa nu ne mai certam? E chiar atat de greu? Chiar atat de mult cer? Si incerc, incerc sa schimb ceva cat de mult pot, insa nu stiu cum. Imi e frica. De ce- nu stiu. Oricum nu am ce sa pierd mai mult decat acum. M-am indepartat de toti din cauza ca nu va mai am pe voi. Nu mai am incredere in nimeni, cu fiecare minut ce trece imi e din ce in ce mai dor de voi. Si pozele astea imi fac atata rau.. Sunt singurele lucruri care mi-au mai ramas, singurele dovezi ale prieteniei noastre. Nu stiu ce sa mai zic. Din nou gandurile mi s-au amestecat in minte si parca imi explodeaza capul si nu mai vad nimic si imi aduc aminte de tot.

Erau versurile alea de la Bitza: "Aminteste-ti de ce-ti spun acum. O sa ramanem doar poze intr-un album." Ei bine, cred ca deja am ramas asa. xoxo

"Cu alti ochi"

In labirintul roscat al soaptelor de cristal…
Nu e de mirare ca totul pare un vis…
Parca ieri pasea cu frica, cu sfiala pe frunzele aramii intinse in tot orasul..
Parca acum cateva ore privea pentru prima data lucuruile cu alti ochi..
Parca nu trecusera decat cateva minute de cand doctorul i-a dat jos bandajul alb si moale din jurul ochilor, de cand a vazut din nou lumina..
De atunci, viata i se schimba radical..
Nu stia ca el este cel care i-a suflat in aer praful fericirii, ca el este cel care i-a daruit acea pereche de ochi verzi-albastrui.
De fapt, ea nici macar nu stia de exisenta lui. Nu stia ca, inainte de accident, el o privise mereu din departare, cu frica si timiditate, fara sa aibe curaj sa i se adreseze. Poate ca ea ii zarise chipul doar de cateva ori, insa prea putin pentru a il avea intiparit in mine. Prea putin pentru a fi insemnat ceva pentru ea in trecut…
Isi dorea atat de mult sa stie cine este el.. Recitea iar, si iar, randurile aceleiasi scrisori, primite la nu mult timp de la iesirea din spital:

“Mi-as dori atat de mult sa ma cunosti asa cum te stiu eu. Dar poate ca nici eu nu te cunosc precum cred.. Insa trebuie sa recunosc ca am fost fermecat de felul tau de a fi. Sper ca nu m-am inselat in privinta ta, te consider o fata speciala. Eram gelos pe soare cand iti putea mangaia parul cu razele lui. Nu am indraznit sa iti spun ce simt, steam ca il placi pe el. Nu am vrut niciodata sa te pun in incurcatura. Tot ce imi doresc este sa fi fericita.
Altcevanu stiu ce sa spun..Niste cuvinte asternute pe o foaie de hartie nu rezolva nimic. Iti daruiesc iochii mei, pentru a vedea din nou. Sper sa iti fie de folos. Imi doresc, ca asa, sa ma tii minte pentru totdeauna.
Cristi.”

Reciti scrisoarea. O impaturi cu atentie si o aseza in rucsac.
Pe fata-i rozalie se rostogolira lacrimi de cristal.

“Nu..nu vreau sa iti fac ochii sa planga…Tot ce vreau sa sa te pot intalni..Vreau sa stiu cum iti pot multumi.. Sa stiu unde esti..Sa te pot vedea.. Nu imi pasa daca tu esti orb acum.. Ai facut-o pentru mine..Cristi..”

“Inceput de jurnal”

toamna-iarna 2007

reala candva, ireala in prezent


“De la un timp prefer sa ma inchid in mine. Stiu ca nu asta era solutia rezolvarii situatiei in care ma aflu, insa simt ca nu mai detin puterea necesara pentru a ma exterioriza. Am inceput sa cred ca, tinand cat mai mult totul in interiorul meu, ii voi feri pe cei din jur de plictiseala intamplarilor mele si de emotionarea celor sensibili.

Emotiile… dupa parerea mea, actiuni de nedescris. Nici marii psihologi nu au reusit sa defineasca acest termen decat ca << orice agitatie sau tulburare mintala, sentimentala sau pasionala; orice stare mintala acuta sau tensionata >> (Dictionarul Oxsford). Insa pentru mine, semnificatia cuvantului variaza, neputand relata sau descrie o actiune sau o stare unica. Emotia se simte. Emotia se traieste.

A trai… Poate ca emotiile sunt singurele lucruri pe care le-am trait cu adevarat in viata.. Pentru ca fiecare dintre noi traieste in felul sau : regretand sau acceptand, sperand sau renuntand, atinganu-si scopul sau lasanduse pagubas. Cel mai important, insa, este sa ai pe cineva alaturi, orice stare spirituala ai avea ; sa ai alaturi pe cineva care sa te inteleaga, sau, daca nu este capabil de asta, atunci macar sa incerce sa te aduca pe drumul autocunoasterii, al acceptarii propriilor trairi si sentimente; daca nu te poate vindeca de boala suferintei, atunci sa te vindece de singuratate; de nu, sa te ajute sa devii tu doctorul propriului tau suflet. Astfel de oameni se numesc prieteni adevarati.

Dar cine are parte de ei?

Am petrecut atatia ani drept o victima a prieteniilor false.. Mereu aveam impresia ca eram fericita, mereu imi spuneam ca in momentul respectiv gaseam persoana in care puteam avea incredere..Persoana care avea sa ma invete ce inseamna sa simti cu adevarat, caruia ii puteam impartasi orice secret ascuns al sufletului meu…Prieten..

Dar ma inselam.

De fiecare data ramaneam singura si cu propriile-mi “secrete” divulgate. Cu totii si-au gasit parteneri de comunicare mai buni decat mine. Apoi au ajuns sa ma trateze intr-un stil josnic, confundandu-ma cu nivelul parchetului. Am fost umilita, tradata, iar apoi, uitata.

Poate ca exagerez… poate ca doar incerc sa-mi fac amintirile mai dureroase pentru a-i impresiona pe altii… Insa, in acest fel exagerat m-am simtit eu atunci. Fiecare privire atintita asupra mea ma facea sa ma simt dispretuita, fiecare vorba jignitoare ma facea sa cred ca toti din jur nu ma suporta.

Nu mi-au ramas decat prietenii simpli. Persoane cu care puteam comunica.. discutii simple si neimportante.. Insa ii faceam pe cei de acasa sa creada ca ma simt bine, ca am gasit fericirea adevarata a copilariei.

Insa deveneam observata doar pentru ca obisnuiam sa ma situez langa fetele cele “tari” din clasa mea. Genul de fete cu bani si cu fite, care obtin tot ceea ce isi doresc, doar pentru ca parintii lor sunt nustiu ce persoane importante sau detin “pile” la diferite institutii.

Mereu am fost in umbra unor astfel de persoane. Mereu am fost acceptata pe langa grupul lor doar datorita aptului ca eu eram cea care nu ezita nicio clipa cand era vorba de scoala sau de diverse teme de gandire. As exagera daca as spune ca am fost folosita, insa cuvantul cautat este asemanator acestuia.

Poate ca a fost vina mea… Poate ca toate lucrurile rele mi se intampla din cauza faptului ca stau cam prost cu socializarea.

Am si eu, bineinteles, grupul meu de prieteni. Insa nu pot spune ca ma simt mereu excelent in interiorul sau. De multe ori prefer sa stau retrasa intr-un colt si sa ii privesc pe cei din jur cum reactioneaza la diferite provocari ale vietii.

Ultimii ani mi i-am petrecut ascultand problemele celorlalti si incercand sa gasesc o cale de a le remedia. Am fost astfel considerate de catre unii dintre ei drept psihologul lor. Am petrecut atata timp ascultandu-i si intelegandu-i, pentru a imi da seama intr-un final ca de fapt nu ii cunosc deloc. Cu fiecare cuvant ce apropie de obicei pe majoritatea dintre noi, pe mine ma indepartau, fara sa is idea seama.

Nimeni nu stie ca defapt, in spatele mastii de fata vesela si multumita de viata sa, se afla o cu totul si cu totul alta persoana. O persoana care nu isi poate arata adevarata fata in public, pentru ca cei din jur nu ar placea-o.

Nu detin omnipotenta.. deci, nu ii pot controla sa imi accepte adevaratele sentimente, desi asa imi doresc defapt. Adevarat, nu pot avea acest zambet mereu. Asa ca, de fiecare data cand sunt melancolica in public, primesc diferite remarci suparatoare:

- De ce esti asa? Crezi ca lumea se invarte doar in jurul tau?
- Lasati-o mai in pace ! Nu vedei ca ea are voie sa fie suparata, dar voi nu?
- Ce stii tu? Tu ai o viata perfecta! Mereu ti-a fost bine, asa ca nu te mai preface ca esti suparata, ca nu tine!

Si tot felul de vorbe asemanatoare. Am incercat sa nu le pun la suflet si sa nu le raspund.

Am decis, astfel, sa nu incerc sa ma plang lor. Oricum nu m-ar intelege, deci as irosi si timpul meu, si pe al lor. A trebuit, astfel, sa invat sa devin sloboda; lucru ce nu am reusit sa il fac. Nu pot avea parte de acea stare omeneasca de a putea face ce doresc eu. Am trait mereu intr-o lume ciudata, in care mi s-au impus o multime de reguli. Desi nu imi plac, nu pot renunta la ele. Din nefericire, am ajuns sa respect regulile altora. Pentru ca, desi ii las in pace, atunci probabil ma vor lasa si ei sa respir in voia mea.

Probabil ca tot ceea ce contine acest caiet este aglomerat de material faptic neesential. Poate ca ar fi cazul sa ma opresc… Sa nu mai scriu. Insa am impresia ca scriind aici, imi linistesc sufletul. Am impresia ca fiecare litera scrisa ma indreapta catre ceva cautat.. Imi pare ca, daca voi continua sa scriu, atunci voi gasi la un moment dat sensul vietii pe care il caut de atata timp

Literele…

Asezate, nu intamplator, unele langa altele, literele compatibile intre ele formeaza un intreg, cuvantul. Un simplu cuvant poate crea un infinit de stari de spirit, dar daca asezam diefrite cuvinte unele langa altele, acestea vor da nastere unei fraze dureroase sau placute. Aceasta alipire de cuvinte si de ganduri, venita din partea a doi sau mai multi interlocutori, realizeaza comunicarea, atat de necesara fiecaruia dintre noi.

Mereu am incercat sa fiu o persoana cat mai volubila, desi nu acela era adevaratul meu character. Poate ca din cauza faptului ca am incercat sa fiu cine nu eram, cei din jurul meu s-au obisnuit cu falsa eu. Si poate din aceasta cauza le este mult prea greu sa imi accepte adevarata personalitate.

Deci este vina mea.

Insa si ei ar trebui sa fie mai intelegatori.

Pentru ca, din cate ii cunosc, fiecare are povestea sa. Multe asemanatoare, insa fiecare dintre ele doare. Nu ii condamn, imi dau seama ca majoritatea dintre ei au ceva pe suflet. Si ii inteleg mai bine decat isi inchipuie, deoarece mereu am ras si am plans alaturi de ei, traindu-le povestile. Stiu cum se simt. Insa cel mai de apreciat ar fi se le pese de mine. Sa imi demonstreze ca sunt langa mine si cu sufletul, nu doar cu trupul… Macar o singura data sa ma pot plange cuiva, iar apoi conversatia sa se termine cu indemnuri, nu cu intamplari si plangeri referitoare la ei.

Recunosc, sunt persoane care m-au ascultat. Dar doar atat. M-au ascultat, insa nu au priceput nimic. Nu au stat sa ma si inteleaga. Iar apoi am regretat ca le-am spus, pentru ca mi-am dat seama ca mai bine ar fi fost sa tac. A urmat invadarea cu sentimente de tristete.

Am primit, la urma, remarca:
-Esti egocentrista.

Lucrul acesta m-a facut sa ma gandesc ca cel mai bin ear fi fost daca eram o persoana introvertita. Insa nu aveam sa imi impugn acest lucru. Nu. Daca as ajunge asa, as ajunge fara sa imi dau seama, nu pentru ca asa as avea eu chef. Tentatia de a-i observa pe altii, de a urmari ce se petrece in jurul meu ar fi mult prea mare.

Insa, daca privim totul de undeva de sus, vom observa ca totul este fals in lumea asta. De la lumina la intuneric, de la persoanele din jurul nostrum, pana la cei apropiati; totul de la viata pana la moarte.

M-am intrebat de multe ori : de ce traim? Si de ce este considerata sinuciderea un pacat? Personal, consider ca orice om are dreptul de a pune punct vietii sale atunci cand doreste. Suna ciudat, stiu, insa nimeni nu ne intreaba daca vrem sau nu sa apartinem acestei lumi. Ne nastem din dorinta a doua persoane ce se iubesc (in cel mai bun caz); este visul lor de a da nastere cuiva, nu visul celui nascut de a trai in aceasta lume nedreapta si cruda. Daca oricaruia dintre noi nu ii convine viata sa, atunci sa i se ofere macar dreptul de a-si pune singur capat zilelor, atunci cand doreste.

Poate ca am exagerat din nou. Ar trebui aici sa ma axez asupra intamplarilor mele reale, nu aspura unor idei ciudate, pentru unii fara inteles. Insa jurnalul meu va ramane secret. Nimeni nu va sti de el. Astfel, voi putea impartasi ceea ce simt cuiva care chiar ma intelege, care pretuieste gandurile mele, oricat de caudate ar fi.

Voi incheia pentru ziua de azi. Data viitoare cand imi voi simti din nou sufletul incarcat nu voi ezita sa mai adaug aici cateva fraze. Voi spune, zambind cu adevarat “Salutari, jurnal!” , caci iata, in el mi-am gasit un prieten adevarat. “

Divelor, cu drag.

Nu observi in ce hal ai ajuns? Nu te-ai saturat sa iti placa de baieti pentru cateva minute, ore sau zile si dupaia sa iti treaca? Si nu numai asta, sunt atatea faze. Zici intruna ca te f*te colectivul clasei tale, ca nu iti suporti colegii, ca nu stiu ce. Zici mereu ca chiulesti ca nu ai chef, dar te-ai gandit vreodata dupaia de ce ai probleme daca chiulesti intruna? De ce iei note mici si absente si note scazute la purtare? Si zici ca profii au ceva cu tine. Ca nu ai chef de ore. Pai cine are frate chef de ore? Dar asta ne e treaba, cum ai nostri se duc la servici, noi trebuie sa mergem la scoala. si fita o sa se duca la scoala si tot asa. Ca asa e viata ce sa-i faci. Ca altfel te duci sa sapi groapa la tanti Maricica in curte sau cine stie unde.
Adica nu vreau sa fiu nesimtita, dar nu ti se pare ca s-au schimbat mult prea multe in ultimul timp? Si cu baietii la fel. Ba iti place de unu, ba de altu. Si cum ti se pune pata pe unu, pac, numai ala conteaza. Si faci asa o obsesie,de parca totu in viata e numai caterinca. De parca altceva numai conteaza.
Nu stiu de ce zic toate astea. De ce sunt atat de serioas ain ultimul timp. Poate pentru ca viata e serioasa? Sa o crezi tu ca o sa obtii ceva in viata daca o sa razi intruna si o sa o ti numai cu caterinca si cu totul pe dos. E adevarat, suntem prea mici sa ne gandim inca de acum la viitor. Mai avem mult pana atunci. Dar nu ne formam noi acum? De ce sa te gandesti ca "nu ma grabeste nimeni, mai am timp"?
Bine frate. Nu te gandi la viitor absolut deloc. Chiuleste, stai cu unu, ba cu altu. Da-te la toti tipii posibili, fraiereste-i pe toti, cat mai multi posibil. Linge-te cu cat mai multi tipi, daca nu faci asta cu o suta pe saptmana nu esti cool sa stii. Fa un milion de absente ca sa intri in cartea recordurilor. Pierde-ti toti prietenii, ca nu iti pasa. Si cand o sa vina vremea sa te gandesti al viitor, contacteaza-ma sa vedem cum ti-a decurs totul.

Si nu, asta nu e scrisa pentru cineva anume. E pentru toate tipele care ajung dive de liceu, care ajung sa uite cine erau la inceput, care s-au schimbat mult prea mult in rau. xoxo. O viata placuta!

Fals.

Sa fie oare acesta ultimul capitol din cartea noastra, sau primul? Totul se termina acum, sau oare abia acum incepe? Ne-am schimbat cu totii,da, dar putem noi sa uitam chiar tot ce a fost? Oare toate momentele cand am ras si am plans impreuna, cand am fugit de rau si ne indreptam inspre bine, spre lumina, cand vorbeam si iar radeam si depanam amintiri si le aratam tuturor ca o prietenie mai stransa decat a noastra nu poate exista.. oare toate momentele astea trebuie aruncate, lasate intr-un sertar undeva, a carui cheie probabil o vom pierde si nu il vom mai putea deschide niciodata?
Regret ca ti-am intors spatele cand ai avut nevoie de mine. Poate nu trebuia sa plec si sa las totul in urma dar stii, am facut tot ce am putut ca sa ne fie bine, sa ne fie la fel.. Nu ti-ai dat seama de cate ori mi-ai intors si tu mie spatele? Nu am crezut vreodata ca te vei schimba atat de mult in rau. Si spui ca e felul tau de a fi si ca eu nu te inteleg. Da, poate ca nu te inteleg. Poate ca nu vreau sa o fac. Poate pur si simplu nu pot admite faptul ca nu mai esti langa mine in orice ora din zi sau din noapte, ca nu mai esti umarul pe care sa ma sprijin cand am nevoie; poate ca sunt geloasa pentru ca stiu ca in locul meu e altcineva acum. Ca acum e altcineva care te face sa razi si care iti e alaturi mereu, ca faci pe altcineva sa zambeasca, si aceea nu sunt eu. M-am schimbat din cauza ta. Tu de ce ai facut-o? Ti-a pasat macar putin ca nu mai sunt acolo? Imi simti absenta?? Ma vrei tu oare inapoi? Nu o sa aflu niciodata, asa cum nu pot sa aflu nici de ce esti atat de distanta cu mine. Asa cum nu o sa aflu niciodata de ce, nepasandu-ti de cei din jur, faci orice ca sa atragi atentia prin noul tau fel de a fi. de ce vrei sa pari mai rebela decat esti? De ce iti bati joc de cei din jur doar pentru propriu amuzament? De ce nu te intereseaza ce este dragostea - nu crezi ca daca ai incerca sa o simti, te-ai apropia mai mult de adevarata ta fata? De ce cat timp eram de nedespartit nu mi-ai zis niciodata ce insemn pentru tine? Stiu ca totul trebuie sa se simta si nu sa fie exprimat in cuvinte, dar in momentele cand eu aveam nevoie de tine, cand ceream ca ajutor un sfat, o alinare, orice.. de ce schimbai subiectul si vorbeai despre cat de super este sa fi trendy si la moda si sa umbli cu multi baieti si sa te destrabalezi prin cluburi? De ce acum, de fiecare data cand ne vedem ma privesti asa ciudat de simt uneori ca vezi prin mine, ca sunt transparenta? Ti-ai imaginat vreodata cat doare, cat MA doare? Si spui ca o sa imi treaca. Pentru ca acum, pentru tine, totul trece. Asta e motto-ul tau acum. Nimic nu isi pune amprenta, totul se duce, nu te afecteaza nimic, totul e frumos din moment ce nimic rau nu se intampla. Pentru ca nu iti pasa. Dar cum va fi atunci cand tot raul pe care l-ai alungat se va intoarce si se va napusti asupra ta, sufocandu-te? Vei mai avea tu timp de baieti, cluburi si alcool? Ma vei striga? Da chiar, iti vei mai aduce aminte de mine? Sau poate tu deja m-ai uitat, poate ca tu ai aruncat cheia sertarului de mult. Si poate asa ar trebui sa fac si eu. Dar nu, nu pot. Pun cheia intr-un buzunar si in fiecare clipa o pipai, verific daca mai e acolo. Si cand o simt, respir usurata: e inca acolo. E a noastra, era, va fi, chiar daca pentru tine nu mai e. Dar e la mine, iar eu nu voi putea sa uit niciodata de ea. Nici de cheie, nici de sertarul pe care il deschide, nici secretele si amintirile ce se ascund acolo. Pentru mine, amintirea e vesnica. Nu vrea sa uit, nu o pot lua de la inceput. Voi continua de unde am ramas. Viitorul e continuarea prezentului, respectiv a trecutului. Cel putin, viitorul meu, "presarat cu amintiri". Te las acum cu gandurile tale, eu raman la ale mele.
E doar o poveste care s-a terminat nu tocmai cu un happy ending, poveste pe care o voi retrai toata viata. SFARSIT.

"Sentiment inselator"

E sec, sec, mult prea sec. Nu mai are logica nimic, nu mai simt ca pot face ceva, nu mai stiu ce e cu mine, sau cu ea, sau cu el, cu ei, cu ele, cu voi, cu noi, cu intreg universul. Am fost noi, si ne-am separat. Suntem diferiti acum, dar incercam sa ne lipim la loc. Dar ramane crapatura aia care se poate largi in orice moment, care ne poate indeparta oricand, eliminand orice cale de a ne lipi perfect din nou. Poate chiar cateva bucatele din intregul nostru au cazut, si datorita lor, puzzel-ul nostru nu ma fi niciodata complet. Pentru ca asa a fost sa fie.
Si incerc sa povestesc cuiva ce simt, dar nimeni nu intelege. Poate ca incearca, dar nu reusesc. E complicat totul, prea complicat pentru mine. Si ca sa uit tot si sa trec peste, sa ma razbun sau sa ma regasesc in altceva imi pun sperantele in cineva si toate astea doar pentru un moment, pentru o singura fractiune de secunda, dupa care regret tot si vreau sa dau timpul inapoi pentru ca stiu ca acum inca o persoana va suferi si nu stiu ce sa fac. Si totul e iar nonsens si acum chiar nu ma mai intelege nimeni. Si sunt prea multe ganduri de exprimat in cuvinte si e si teama aia ciudata in genul ca cineva cunoscut se poate prinde daca va citi asta, iar eu nu vreau sa afle, dar aici e locul unde ma descarc, pentru ca doar prin litere ma exteriorizez cel mai bine. Si raman la concluzia ca mai bine ii spun pe net uneia din persoanele in care am incredere, care ma asculta cand am nevoie si cand trebuie.
Si sunt iar ganduri, iar senimente, iar amintiri iar lacrimi, rasete, amintiri. Toate care au inceput de la el. Ce inseamna de fapt el cu adevarat ?

Tocmai ce am primit o leapsa :) o dau mai departe tutror celor care doresc.


Stii tu care este...

Ziua cea mai frumoasa?- cand rad si radem.

Cel mai mare obstacol?-Noi insine.

Cea mai mare greseala?-Uitarea

Radacina tuturor relelor?-Nepasarea

Distractia cea mai placuta?-Cu prietenii.

Cea mai mare infrangere?-Adevarul

Cei mai buni profesori?-Noi.

Prima necesitate?-Libera gandire.

Ceea ce te face cel mai fericit?-Sa fiu alaturi de ei.

Cel mai mare mister?-Viata

Persoana cea mai periculoasa?-Oricine

Cel mai rau sentiment?-Dezamagirea

Cel mai bun cadou?-Dragostea

Lucrul cel mai de valoare?-Sentimentul

Calea cea mai rapida?-Amintirea

Sentimentul cel mai placut?-Impacarea.

O protectie efectiva?-Nepasarea

Cel mai bun remediu?-Ciocolata

Forta cea mai puternica?-Increderea

Persoanele cele mai necesare?- Cei ce ne sunt alaturi

Lucrul cel mai placut dintre toate?- Zambetul adevarat.

"Prietenie fumata"

"Era genul de persoana in care obisnuiai sa ai incredere deplina. Era persoana careia ii impartaseai tot, pe care o puteai suna in orice ora din zi sau din noapte, stiind ca ea mereu va fi langa telefon sa iti raspunda. Era persoana pe care atunci cand o vedeai, oricat de suparata erai, te inveselea brusc numai prin simpla ei privire. Era, dar acum nu mai este asa. Era ea. Ea, cea pe care o cunosti de atatia ani. Sau cel putin asa credeai ca o cunosti. In ultimile luni ti-ai dat seama cat de putine stii despre ea, cu fiecare zi ce trece te face sa te gandesti daca totul a fost real sau nu."

Stii, nu ma pot adresa tie vorbind la persoana a3a. Pur si simplu nu pot, e prea greu pentru mine. Poate ca m'am obisnuit sa iti vorbesc direct. Pentru ca spunandu-ti tot nu existam decat tu si eu in momentul respectiv. Si am crezut ca prietenia noastra e pe veci, ca absolut nimic nu ne poate desparti. Nu a existat nicio cearta pana acum, dar distanta se mareste pe zi ce trece. Iar tu nu mai esti aici si nici eu nu mai sunt acolo langa tine. Si amandoua gresim si niciuna din noi nu face absolut nimic pentru a remedia situatia.
Si am venit sa te vad de nenumarate ori, tocmai pentru a evita indepartarea asta. Si veneam saptamanal, poate chiar de mai multe ori pe saptamana, iar tu de fiecare data plecai sau nu ma bagai in seama. Sau erai rece, cu gandul departe. Si am incercat sa ma bag in seama cu tine ori fata in fata ori pe net, si am incercat sa iti spun orice simteam si sa mai aflu despre tine orice mic detaliu pentru ca am simtit si inca simt ca nu mai ai deloc incredere in mine ca sa imi povestesti.
Si simt ca nu mai stiu nimic de tine.
Si vreau sa fim iar ca inainte, dar nu sunt sigura daca si tu vrei asta cu adevarat. Si ascult iar melodiile noastre si imi amintesc toate clipele acelea de neuitat si plang si apoi zambesc gandindu'ma ca sunt o proasta pentru ca ma consum asa in timp ce tu, probabil nici macar nu te gandesti. pentru ca ai cedat prea usor, cand ti-am spus sa lasam totul balta ai fost de acord, nici macar nu te-ai impotrivit. Si asa mi-am dat seama ca nu iti pasa. Sper sa ma fi inselat.
Imi pare sincer rau.
Nu de ce a fost, nu de ce era si ce aveam si ce faceam, nu de cum ne distram, nu de subiectele datorita carora ne amuzam copios.. imi pare rau doar pentru ca am ajuns aici, pentru ca nu mai suntem noi, nu mai suntem ca alta data..Poate chiar nu mai suntem deloc.
Si regret enorm.

unde esti?

Unde esti? Stiu, la celalt capat al monitorului, in fata casutei de mess in care vorbim ocazional, asezat pe un scaun in fata calculatorului din camera ta, la cateva strazi departare de mine. Dar in realitate? In realitate unde? Unde esti mereu cand am nevoie de tine? Cand vreau sa iti aud vocea, cand vreau sa ma iei in brate si sa imi spui ca raul a trecut, ca atata timp cat tu vei fi langa mine eu voi fi in siguranta? Unde esti cand imi e dor de tine, cand vin sa te vad, cand imi promiti ca ne vom vedeam si de fapt pleci si ma lasi uitandu-ma dupa tine stiind ca nu are absolut niciun rost sa te strig,pentru ca nu ma auzi?
E sec, totul e sec in ultima vreme. Orice fac este gresit, nu reusesc sa imbin lucrurile, actiunile intre ele.. simt incet, incet cum se stinge tot, realizez ca sunt prins in cel mai sec, crunt si adanc joc al vietii din care nu pare ca voi putea scapa vreodata. Cel putin, nu fara tine. Pentru ca tu esti cheia, numai tu ma poti salva.
Si stiu ca era o perioada in care totul era perfect. Cand iti puteam impartasi orice, cand imi erai alaturi la orice ora din zi sau din noapte. Erau clipele alea cand nu eram decat noi doi si restul lumii. Clipe care acum au trecut.
Si imi e dor de tine.

prietenie adevarata

Reala. Are ©copyright

___


Cand il vrei aproape,el iti este. Tu plangi iar el iti ofera umarul, bratele,se ofera chiar pe sine insusi sa poti plange pe el. Isi pune mainile pe parul tau, te mangaie fin, in timp ce ochii tai se umezesc si se inverzesc. Te priveste atent, iti face complimente dupa care te imbratiseaza. te pupa pe obraz dupa care tu te cuibaersti la pieptul lui. Te cuibaresti,si tremuri. Nu conteaza ca esti pe strada, in mall, in parc sau in vechiul liceu.este cu tine. Ii poti spune orice, el iti este alaturi chiar daca asta ii afecteaza pana si familia. Nu obisnuieste sa iti spuna cat de importanta ii esti,pentru ca stie ca tu stii asta, ca tu simti ca el simte. Te ia de mana si porniti uniti,in lume,in infinit,in necunoscut. nimic nu conteaza:el iti este alaturi.
Se descarca si el. Iti marturiseste tot.zambeste,desi in ochii lui caprui se vede cat de rau ii pare. Nu vrea sa te intristeze cu povestile lui. Dar tu insisti.stii ca e spre binele lui totul. Il iei in brate si simti cum te cuprinde si el de mijloc. Si simti cat de cald este atunci cand tie iti e frig,si cat de liniste este. si fiecare lucru rau pare sa se transforme in bine atunci cand esti cu el.
Si il mai privesti odata si zambiti amandoi si inchizi o singura clipa ochii. O singura clipa si e indeajuns pentru a-ti aduce aminte de toate momentele petrecute impreuna.
Iar cand va certati simti ca totul se cufunda in intuneric. Si stii ca si lui ii pare rau,si stii ca amandoi ati gresit. si inchizi iar ochii iar toate amintirile iti apar in minte ca un fulger.si tu plangi si il vrei aproape din nou si simti ca fara el totul e diferit. Chiar daca nu va vedeati des, chiar daca urmeaza sa va revedeti in curand. incerci sa vorbesti pe net cu el,dar iti raspunde tarziu si sec. Si te intristezi si stii ca asta este orgoliul lui. si tot din orgoliu vrei sa lasi si tu totul balta. Dar nu poti.il vrei in momentul respectiv mai mult decat orice. Si plangi.si tremuri fara sa fi cuibarita in bratele nimanui.si strangi perna puternic in timp ce musti din plapuma pentru a-ti atenua durerea. Si adormi,si il visezi si iti doresti ca de fapt visul sa fi fost real iar realul sa fi fost vis. Te trezesti apoi cu ganduri noi, si stii foarte bine ca tot ceea ce trebuie sa faci cand il intalnesti este sa il privesti din nou fix,sa ii spui ce simti, sa recunosti ca ai gresit si ca iti pare rau, iar apoi sa ii soptesti usor la ureche,aproape fara sa te auda, ca il iubesti. Dar stii foarte bine ca el a inceput sa se inteleaga mai bine cu ea decat cu tine si ca tine la ea intr-un alt sens. Si incerci sa il ajuti cat poti de mult, chiar daca simti cum se indeparteaza si mai mult decat tine..
Si toate astea pentru ca iti este cel mai bu prietn posibil si esti in stare sa iti dai si viata pentru el.

suflet de pedagogic

Pedagogic - Strada Rascoalei 1907
Curte mare. Lume multa. Atmosfera feerica.
Gradinita. Aveam 4 ani. Personalitati noi. Copii. Jocuri. Papusi. Cuburi. Educatoare. inocenta
Ciclul primar. Invatatoare. Colegi. Neinteresant.
Gimnaziu. Prieteni. Prieteni pe viata.
Clasa a7a. Internat. Sala 13. Etaj. Intrari inchise. Ocolire. Decembrie. Miercuri. Plansete. Discutie. Ianuarie. Internat. Intrare jos. Luni. Seara. Miercuri. Spatele scolii. Inspre cantina. Intuneric. Frig. Tricou. Fericire suprema. Urmatoarea luni. Groaza. Seara. Terminare. Test. Chimie. Internat. Sala de sport. Lacrimi.
Vara. Plaja. Soare. Caldura. Gasca. Prieteni
Clasa a8a. Emotii. Teze. Inselari. Greseli. Minciuni. Rezolvari. Simulari. Examene. <-Toamna. Iarna-> zapada. Frig. Cunostinte. Internat. Oprire. Zambet. Tremurare. Placere. Fior. Inceputuri. Concert. Veritasaga. Blackout. Negru. Martisor. Emotie. Oligofrenii si eu Ada, Adelina.
Orele de sport. Afara. Parc. Poze. Cu fetele. Distractie. Baie baieti. Hartie igienica.Cos de gunoi
Orele de istorie. Pe plaja
Laborator fizica. Etajul 2. Eu si Ada. Si ei. mereu primii. Mereu noi acolo.
Banchet. Perfect. Sevraj. Fericire. Bucurie. Dorinta. Dans. Push. Dedicatii. Plansete de bucurie. Tristetea despartirii.
Ultima saptamana de scoala. Poze
Ultima zi de scoala. Tricou rosu. Semnaturi. La revedere. Pizza. Amintiri.
Vara. Admitere la liceu. Fericire si tristete. Iar prieteni. Iar amintiri. Noi toti.
Iar. Mereu. Pentru totdeauna. Pedagogic. 11 ani. Promotia 1997-2008
"Ani de gimnaziu, cu prietenii pe viata, Scumpii ani de gimnaziu ti-i vei aminti mereu". Eu. Ada. Adelina. Geogo. Kryss. Andrada Yore. Justin. Elenele. Zorina. Nicu. Ciprian. Nicholas. Paula. Andrada. Mihai. Horia. Bogdan.
NOI.

pentru ca..

de ce cand trebuie sa vorbesc, eu tac?
de ce cand cineva imi vorbeste nu ascult?
de ce cand sunt nevoita sa raman, eu plec?
de ce cand imi propun ceva,dau gandul uitari?
de ce cand imi doresc sa fie acela ultimul fum,mai urmeaza altul?
de ce cand ma opresc vreau sa continui si
de ce nimic din ceea ce fac nu are sens?
de ce imi pun atatea intrebari fara sa incerc sa gasesc raspunsul,
de ce nu pot fi altfel,
de ce sunt asa cum sunt?
pentru ca daca vorbesc, e gresit
pentru ca daca ascult inteleg prost
pentru ca daca raman nu pot face fata situatiilor,
pentru ca imi e frica de esec,
pentru ca imi place ?
pentru ca mereu vreau ce nu pot sa am
pentru ca fac mereu lucrurile pe dos,
pentru ca ma gandesc si ma opresc brusc,
pentru ca sunt diferita,
pentru ca asa sunt eu,
pentru ca doar asa sunt fericita? :D

ura.

ireala.
__

Te-ai intrebat oare de ce am facut asta, nu? sau poate ca "asta" e putin spus. poate pentru ca oricum, pentru tine nimic nu este indeajuns de clar. si poate ca pentru tine nmc nu este indeajuns de bun, de cert, de valoros..de..nimic.

chiar crezi ca eu nu stiu tot ce faci? esti atat de sigur de faptul ca de fiecare data cand pleci,eu iti cred toate minciunile ridicole? chiar atata lipsa de inteligenta crezi ca am?

da, okay. stiu. sau poate ca nu stiu. de fapt nu conteaza. eu nu contez, ea nu conteaza, el nu are nicio legatura cu asta. si, deasupra tutuor lucrurilor, crezi ac tu meriti ceva? nu, pentur ca pentru mine, tu chair esti in varf: pentur ca nici tu pentru mine nu cntezi.

poti sa o alegi pe ea, nu imi pasa. poti sa fumezi si sa te las invaluit in mireasma aceia de sevraj. tot nu imi pasa. poti sa te prefaci ca nu auzi de iti zic, de fiecare data cand te certi cu mine. poti sa te gandesti la ea de fiecare data cand ma atingi pe mine. poti sa crezi ca totul este al tau, ca tu esti creierul, oriunde. dar orice ai fi, orice ar fi, oricine te-ai crede.. chiar nu imi pasa.

ma repet, o repet, pot spune acelasi lucru de cate ori vreau. poate nu are logica, dar nu am constiinta. nu ma deranjeaza ce fac, am invatat sa trec prin viata fara ca macar ceva, oricat de neimsemnat ca tine ar fi, fara ca ceva sa isi puna amprenta pe mine. deci pot sa repet, sa iti zic de cate ori vreau, aceleasi lucruri, care binenteles sunt inutil zise, pentur ca tu nu le asculti.

ma intreb..le-ai ascultat vreodata?

dar oare cand eram inca la inceput.. cand ai continuat sa zici, fare ezitare acele doua cuvinte. oare tu chiar le simteai? sau poate ca drogurile te faceau sa imi zici asta? atunci cand mi-ai zis ca ma iubesti, oare ai ziso pentru ca eram singura care iti putea face rost de orice iti doreai? doar pentru ca eu te-am ridicat din noroi, eu te-am facut sa revii la vechea ta viata..?

dar..ma rog. un singur lucru nu pricep.
de ce imi bat eu capul cu toate aiurelile astea? ca oricum nu le asculti. de fapt si de drept, nici macar nu ti le mai zic. dar tot mi le repet in minte. de ce? poate ca eu pe tine te-am considerat atunci cel ce ma pute aface fericita. insa m-am inselat. si acum regret. dar nu regret ce a fost, pt ca a fost frumos. dar te regret pe tine. mi-ai aratat ce e viata, cum e viata, insa am ajuns sa simt acum alte doua cuvint,e pentru tine: te urasc.