Fals.

Sa fie oare acesta ultimul capitol din cartea noastra, sau primul? Totul se termina acum, sau oare abia acum incepe? Ne-am schimbat cu totii,da, dar putem noi sa uitam chiar tot ce a fost? Oare toate momentele cand am ras si am plans impreuna, cand am fugit de rau si ne indreptam inspre bine, spre lumina, cand vorbeam si iar radeam si depanam amintiri si le aratam tuturor ca o prietenie mai stransa decat a noastra nu poate exista.. oare toate momentele astea trebuie aruncate, lasate intr-un sertar undeva, a carui cheie probabil o vom pierde si nu il vom mai putea deschide niciodata?
Regret ca ti-am intors spatele cand ai avut nevoie de mine. Poate nu trebuia sa plec si sa las totul in urma dar stii, am facut tot ce am putut ca sa ne fie bine, sa ne fie la fel.. Nu ti-ai dat seama de cate ori mi-ai intors si tu mie spatele? Nu am crezut vreodata ca te vei schimba atat de mult in rau. Si spui ca e felul tau de a fi si ca eu nu te inteleg. Da, poate ca nu te inteleg. Poate ca nu vreau sa o fac. Poate pur si simplu nu pot admite faptul ca nu mai esti langa mine in orice ora din zi sau din noapte, ca nu mai esti umarul pe care sa ma sprijin cand am nevoie; poate ca sunt geloasa pentru ca stiu ca in locul meu e altcineva acum. Ca acum e altcineva care te face sa razi si care iti e alaturi mereu, ca faci pe altcineva sa zambeasca, si aceea nu sunt eu. M-am schimbat din cauza ta. Tu de ce ai facut-o? Ti-a pasat macar putin ca nu mai sunt acolo? Imi simti absenta?? Ma vrei tu oare inapoi? Nu o sa aflu niciodata, asa cum nu pot sa aflu nici de ce esti atat de distanta cu mine. Asa cum nu o sa aflu niciodata de ce, nepasandu-ti de cei din jur, faci orice ca sa atragi atentia prin noul tau fel de a fi. de ce vrei sa pari mai rebela decat esti? De ce iti bati joc de cei din jur doar pentru propriu amuzament? De ce nu te intereseaza ce este dragostea - nu crezi ca daca ai incerca sa o simti, te-ai apropia mai mult de adevarata ta fata? De ce cat timp eram de nedespartit nu mi-ai zis niciodata ce insemn pentru tine? Stiu ca totul trebuie sa se simta si nu sa fie exprimat in cuvinte, dar in momentele cand eu aveam nevoie de tine, cand ceream ca ajutor un sfat, o alinare, orice.. de ce schimbai subiectul si vorbeai despre cat de super este sa fi trendy si la moda si sa umbli cu multi baieti si sa te destrabalezi prin cluburi? De ce acum, de fiecare data cand ne vedem ma privesti asa ciudat de simt uneori ca vezi prin mine, ca sunt transparenta? Ti-ai imaginat vreodata cat doare, cat MA doare? Si spui ca o sa imi treaca. Pentru ca acum, pentru tine, totul trece. Asta e motto-ul tau acum. Nimic nu isi pune amprenta, totul se duce, nu te afecteaza nimic, totul e frumos din moment ce nimic rau nu se intampla. Pentru ca nu iti pasa. Dar cum va fi atunci cand tot raul pe care l-ai alungat se va intoarce si se va napusti asupra ta, sufocandu-te? Vei mai avea tu timp de baieti, cluburi si alcool? Ma vei striga? Da chiar, iti vei mai aduce aminte de mine? Sau poate tu deja m-ai uitat, poate ca tu ai aruncat cheia sertarului de mult. Si poate asa ar trebui sa fac si eu. Dar nu, nu pot. Pun cheia intr-un buzunar si in fiecare clipa o pipai, verific daca mai e acolo. Si cand o simt, respir usurata: e inca acolo. E a noastra, era, va fi, chiar daca pentru tine nu mai e. Dar e la mine, iar eu nu voi putea sa uit niciodata de ea. Nici de cheie, nici de sertarul pe care il deschide, nici secretele si amintirile ce se ascund acolo. Pentru mine, amintirea e vesnica. Nu vrea sa uit, nu o pot lua de la inceput. Voi continua de unde am ramas. Viitorul e continuarea prezentului, respectiv a trecutului. Cel putin, viitorul meu, "presarat cu amintiri". Te las acum cu gandurile tale, eu raman la ale mele.
E doar o poveste care s-a terminat nu tocmai cu un happy ending, poveste pe care o voi retrai toata viata. SFARSIT.