E sec, sec, mult prea sec. Nu mai are logica nimic, nu mai simt ca pot face ceva, nu mai stiu ce e cu mine, sau cu ea, sau cu el, cu ei, cu ele, cu voi, cu noi, cu intreg universul. Am fost noi, si ne-am separat. Suntem diferiti acum, dar incercam sa ne lipim la loc. Dar ramane crapatura aia care se poate largi in orice moment, care ne poate indeparta oricand, eliminand orice cale de a ne lipi perfect din nou. Poate chiar cateva bucatele din intregul nostru au cazut, si datorita lor, puzzel-ul nostru nu ma fi niciodata complet. Pentru ca asa a fost sa fie.
Si incerc sa povestesc cuiva ce simt, dar nimeni nu intelege. Poate ca incearca, dar nu reusesc. E complicat totul, prea complicat pentru mine. Si ca sa uit tot si sa trec peste, sa ma razbun sau sa ma regasesc in altceva imi pun sperantele in cineva si toate astea doar pentru un moment, pentru o singura fractiune de secunda, dupa care regret tot si vreau sa dau timpul inapoi pentru ca stiu ca acum inca o persoana va suferi si nu stiu ce sa fac. Si totul e iar nonsens si acum chiar nu ma mai intelege nimeni. Si sunt prea multe ganduri de exprimat in cuvinte si e si teama aia ciudata in genul ca cineva cunoscut se poate prinde daca va citi asta, iar eu nu vreau sa afle, dar aici e locul unde ma descarc, pentru ca doar prin litere ma exteriorizez cel mai bine. Si raman la concluzia ca mai bine ii spun pe net uneia din persoanele in care am incredere, care ma asculta cand am nevoie si cand trebuie.
Si sunt iar ganduri, iar senimente, iar amintiri iar lacrimi, rasete, amintiri. Toate care au inceput de la el. Ce inseamna de fapt el cu adevarat ?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu