Cuvinte
Nu stiu, de fapt, sa scriu. Insirui doar cuvinte goale: pe o coala alba de hartie, cu cerneala albastra, cu litere rotunde si spre stanga inclinate, cu spatii de dimensiuni neglijabile intre ele; alteori apas fara sfiala,cu o aparenta lipsa de afectiune, pe tastele goale de insemnari ale unei tastaturi uzate, invechite de vreme. Sunt doar un truditor in arta scrisului, incercand sa redau lumea prin cuvinte, in timp ce degetele mele par a avea propria lor minte. Insir cuvinte fara sens pentru cei ce au poate nenorocul de a le citi: simple si comune, mult prea folosite de cei pe langa care trec in fiecare zi. Simple cuvinte, ca si "casa", "incapere", "prieten", "suflet", "cana", "caiet" si asa mai departe. Cuvinte ca "dor" si "putere", dar si ca "frica" si "slabiciune". Uneori doar cuvinte de care sunt oarecum legata spiritual. Alaturate doua cate doua, apoi grupate chiar si mai multe, ajung sa formeze ceva, un anume ceva al meu, aflat in stransa legatura cu mine si universul alb ce incerc sa il umplu, permitandu-mi astfel sa ma eliberez din inchisoarea trupului.
Mi-as dori sa fie diferit. Sa smulg un zambet de pe fetele cititorilor si auditoriului. Sa fac mintile sa planga. Sa imi explorez propriu-mi univers in timp ce timpul isi pierde existenta si devine egal cu sine insusi, relevand astfel lucrurile ce merita cu adevarat stiute.
Si poate ca atunci cand albastrul va predomina, iar greseli nu vor mai fi, nici taieturi, nici hartii ghemotocite pe podea, poate ca atunci voi incepe sa invat, exprimandu-mi cu adevarat trairile. Pana atunci - doar copilarii ce imi calauzesc drumul spre reusita.
