O lumina puternica strapunge cerul. Il despica in doua si face ca noaptea sa para zi, chiar daca doar pentru cateva clipe. Un zgomot puternic, grav, rasuna in vazduh. Sute, poate mii de picaturi imi uda fereastra. Ploua, tuna, fulgera. Marea se agita iar valurile se izbesc puternic de stabilopozi.
Orasul doarme. Se trezeste cu un tresarit la fiecare fulger si tunet. Tresare, suspina si ofteaza, dupa care adoarme iar. Sau cel putin incearca.
Vantul pare a-si dori sa distruga orice obstacol in cautarea sa de a atinge absolutul. In urma sa, crengi de copaci si panouri de publicitate izbesc pamantul. Natura se lupta pentru supravietuire, in timp ce noi privim totul de pe geam. Ce altceva am putea face? Parintii isi linistesc copiii speriati. Bebelusii plang. Batranii se roaga. Altii privesc, cu calm, dezastrul de dupa draperiile din camera.
Putine masini pe strada. Putine felinare. Putine case cu luminile aprinse din care sa se simta caldura. Toti se refugiaza. Orasul inoata in apa.
Ploua. Ploua. Ploua. Plange cerul. Si tuna iar. Si fulgera din nou. Si se repeta la nesfarsit.
Abia acum incepe cu adevarat.
2 comentarii:
frumos scris ^_^ .. doar k nu vreau sa`mi amintesc de seara aia :-L ..am o mare frica de tunete sh fulgere :D
Si ploua, ploua, ploua peste inima mea...
Mi'e dor de tine.
Trimiteți un comentariu