Lacrimi pentru natura

Nu credeam vreodata ca voi ajunge sa imi doresc mai mult decat orice sa fiu afara. Sa simt senzatia aceea de exterior, de libertate, si ca ochii sa imi fie orbiti de o lumina puternica, solara. Dorinta de a avea plamanii invadati de un aer nou, chiar si imbacsit de sute si mii de poluanti. Dorinta de a fii afara, printre monstrii de metal plimbatori pe cauciuc, printre uriasi ce se hranesc cu oameni si lucrurile lor apropiate, printre fieratanii lungi a caror extremitate superioara presupune ca lumineaza in planul nocturn. Dorinta de a ma pierde intr-o masa de oameni grabiti, cu privirile indreptate spre pamant, avand ca scop sa ajunga intr-un loc atat de cunoscut dar totodata atat de strain lor. Dorinta de a auzi, pe langa sunetul metalizat al orasului, suspinele unui mal ce este lovit la nesfarsit de catre un val infuriat ce isi doreste sa iasa din cotidian.
Insa deocamdata raman izolata intre patru pereti de culoarea piersicii ai unui apartament situat exact in mijlocul acestei jungle artificiale in care cine stie cand voi iesi din nou..

Clipa

Ai din cand in cand cate un moment in care se naste ceva inauntrul tau. Clipa aceea infima iti pare ca dureaza vesnic, si simti cum acel ceva din tine creste cu fiecare secunda in parte. Si pulseaza, pulseaza, pulseaza. O simti ca o inima secunda inauntrul tau, o inima straina, dar totusi a ta, ce vrea sa ti-o inlocuiasca pe cea actuala. Si totul depinde de tine si de vointa ta. Numai tu stii ce preferi cu adevarat. Uneori simti ca ai putere si reusesti sa inlaturi aceasta forma de viata, departe de interiorul tau. Dar alteori simti ca nu mai ai pic de forta, ca puterile ti-au secatuit complet, iar aceasta inima falsa creste suficient de mult incat ti-o inlocuieste pe cea reala, inlocuindu-ti totodata si adevaratele sentimente si trairi sufletesti, asemenea unui demon ce iti acapareaza pe nesimtite intreaga fiinta.
Si atunci ce faci? Iti lasi sufletul ascuns in umbra pentru eternitate, amintindu-ti din cand in cand cateva fragmente din trecutul ce iti pare acum atat de departe, uitand intr-un final de cum erai odata cu adevarat? Sau iti pastrezi intr-un coltisor ultimile forte si le pregatesti in secret hranindu-le cu speranta ca intr-o zi vei avea nevoie de ele pentru a porni la un atac interior, si vei reusi sa iti recuperezi adevarata identitate, odata pentru totdeauna? Sau, cel putin pana la urmatoarea clipa de ezitare..