duminică, mai 27, 2012

?

Nu mai stiu exact unde am ramas, dar cred ca o sa continui sarind niste etape.

sâmbătă, mai 05, 2012

Noi nu ne-am spus niciodată ''bună''.

Te-am zarit pentru intaia oara probabil intr-o dupa-amiaza ciudat de frumoasa pentru o zi de toamna pe cand ma indreptam grabita spre facultate. Eu- studenta in primul an la Politehnica, tu proaspat absolvent la Litere, ieseam in albastru, intr-un alt tip de aglomeratie, strecurandu-ne printre dintii portilor de fier ale monstruasei guri de metrou. Nu ma intreba statia. Astazi e posibil sa iti spun ca am coborat in Unirii dar maine voi fi ferm convinsa ca m-am impiedicat in Grozavesti, asa cum ieri ti-am spus, dar nu m-ai crezut ca ne-am incrucisat privirile in Eroilor.

Era expozitia aia de pictura de strada, careia eu nu ii ofeream niciodata atentie desi tu ma credeai artista. Aveam bretonul in ochi si incercam sa nu imi sucesc picioarele pe trotuar. Mereu razi de mine ca reusesc sa cad pe loc drept. Tu aveai camasa mototolita in pantaloni si in mana doar un pix si un caiet plin cu mazgalituri.

Pe atunci scriai la romanul tau. Ziceai ca o sa fie ceva unic, ceva ce ii va uimi pe toti. Am stat cu tine ore in sir, sambata de sambata ba in Cismigiu, ba in Izvor, pe cate o geaca sau un pardesiu puse pe iarba pe post de patura. Ma plictiseai teribil. Trebuia sa stau si sa te privesc cum scrii, sa te vad cum rozi creionul in capat atunci cand te gandesti, sau cum trasezi cine stie cate liniute paralele, oblice, hasururi ciudate intr-un colt de pagina. Tineai mortis sa stau cu tine ca sa te "inspir", ca sa iti zic cate-un nume de personaj ciudat care urma sa se indragosteasca de o Cosanzeana moderna si sa moara in vreo batalie imaginara cu un asasin intergalactic.

Ciudat e ca imi placea sa vad cum te chinuiai sa creezi ceva nou din nimic. Fiecare cuta pe fruntea ta ii aducea parca ceva nou chipului tau cu fiecare incruntare in parte iar ochii-ti miopi, ascunsi in spatele ramelor ochelarilor, reuseau probabil sa focalizeze intr-un final ceva ce tot incercasei sa localizezi dar cu repetate esuari.

Ce mi-a placut la tine cel mai mult in ziua aia a fost faptul ca, spre deosebire de mine, nu incercai sa iesi in evidenta cu nimic. Vorbeai, ca si acum, putin, dar reuseai (intr-o maniera ciudata ce imi este si in momentul acesta necunoscuta) sa acidizezi orice conversatie. Tu nu atragi atentia; de obicei apartii decorului, esti ascuns undeva in fundal si nu te faci remarcat in mod special, decat daca exista cineva care vrea sa vorbeasca cu tine. Eu nu sunt asa. Eu vreau sa impresionez, vreau sa vorbesc, vreau sa arat tuturor ce pot, iar ce nu pot vreau sa para totusi ca imi reuseste, ca nu cumva sa par mai prejos decat altii.

Eu lupt. Nu ca tu nu ai lupta, dar tu esti mai linistit. Sa zicem ca daca am fi in razboi, tu ai reusi sa ma pacalesti prin calmul tau, in timp ce eu te-as dezorienta cu agitatia mea.

Mie imi place sa fiu in centrul atentiei, iar tu te pricepi sa asculti, desi niciodata nu mi-a pasat prea mult daca te-ar interesa cu adevarat subiectul. Mai stii ca de fapt mi-ai cerut prietenia intr-un mod invechit pentru standardele societatii moderne? Lucrul asta m-a atras si mai mult la tine. Era dupa seminarul ala ciudat la care nu stiu cum ai ajuns si tu, cand trebuia sa scri un articol despre subiectul XYZ pe care il studiam eu la momentul respectiv. Nu pricepeai nimic, ce prost am crezut ca esti. Dar m-am luptat cu celelalte maini ridicate in aer si mi-am oferit ajutorul pentru ca stiam ca pot cu usurinta sa te fac sa ma placi. Nu stiam insa ca si tu puteai sa ma faci sa simt la fel, tot atat de usor.

Te-am subestimat de multe ori. Imi place sa fac pe sefa si sa vad cum te scufunzi in taceri si necunoscuturi, ramanand la suprafata doar sclipirile alea negre din privirea ta. Dar de multe ori tu ma sagetezi. Incep sa cred ca stai in umbra si astepti ca eu sa fiu mai slabita pentru a ma ataca in forta cu cele mai puternice arme ale tale slefuite in timpul asediului meu.

Tu n-ai stiut niciodata ce sa ceri de la viata, iar viitorul iti e ambiguu. Ai incercat de la cifre la economii si acum o incerci cu literatura. Spui ca viata e prea scurta ca sa o pierzi in ciclul monotoniei si ca totul e interpretabil (de la oameni la ganduri, decizii, actiuni), mult prea interpretabil pt stiintele studiate de mine.

Ai vrut sa fugim in lume, cu doua-trei zdrente intr-o boccea si-un portofel gol. Ai vrut s-o pornim de la zero, sa incepem ceva impreuna. Mie mi-a fost teama. Nu am fost si inca nu sunt in stare sa renunt la tot ce am muncit o viata, riscand sa pierd totul pentru o distractie. Iar lipsa garantiei de a te avea alaturi oricand, frica de a fi parasita intr-un moment de raspantie ma determina iar,si iar, la fiecare curs la intrebarii, sa spun "nu".

Am fugit totusi la mare. Mai stii vacanta aia la Constanta? Ne simteam bine pe atunci. Aveam nisip in par, iar gatul tau gust de sare. Uitam de noi printre valuri si ne trezeam apoi, in culori de asfintit, singuri in nebunia aia de necunoscut civilizat. Ne trezeam in racoare de vara in timp ce marea se zgribulea pe noi. Trupul tau avea acum gust de frig si parea a cere atingerea buzelor mele pentru un schimb de caldura.Am descoperit pe pielea ta constelatii. Pe atunci ma invatai sa fiu romantica.

N-ai reusit. N-ai reusit sa ma faci sa iubesc asa cum n-ai reusit sa ma faci sa iti inteleg hobby-urile. N-am iubit niciodata si nici nu planuiesc a experimenta asta prea curand. Insa cu tine am simtit emotie, cu tine am simtit caldura. Cu tine am fugit prin lanul de secara si cu tine mi-am inaltat euforia spre cer, ca pe un zmeu.

Acum totul e diferit. E ciudat cum acum nu imi mai pot "ingropa ziua in parul tau". Nu mai pot,dar nici de-as mai putea n-as mai face-o. Nu-ti mai pot mirosi cartile si nici gusta din cerelalele de dimineata, iar tricoul tau (ce l-am purtat pe dos de fiecare data) sta acum aruncat printr-un oarecare dar anume geamantan rosu pe dulap.

E totul confuz si parca nu-mi mai amintesc nimic. Nimic in afara de ziua aia in care te-am cunoscut. Te-am intalnit atunci, in acea dupa-amiaza ciudat de calda de toamna. Daca nu, nu-mi aminesc. Sau sa fi fost iarna, printre aburi de cuvinte?
 
Black Rounded Template by Totul despre Blogger