Vis

Ma vezi pentru prima data. Multi ar spune ca nu ma cunosti, dar tu ma stii de mult. Desi indirect, stii totul despre mine, iar eu simt ca ne cunoastem de o viata intreaga. Daca nu mi-ar tremura glasul cand as incerca sa iti spun ceva uitandu-ma in ochii tai,nu mi-ar fi greu sa iti vorbesc. Dar ai tu felul tau de a fi in care ma faci sa uit tot. Imi cuprinzi mana in a ta si ma indrepti cu pasi usori spre gradina. Nu canta nicio pasare,nu se aude niciun greiere. Din cand in cand,sunetul unei maisni pe sosea strabate linistea. Iar noi doi stam sub mar,pe banca aramie. Nu ne uitam la nimic,si totusi vedem totul. Vedem mai mult decat e posibil, depasim barierele realului. Iar eu nu am mai facut asta niciodara; doar acum, cu tine.
Si in timp ce ma cuprinzi de mijloc si imi sprijini corpul de al tau, o lacrima incepe sa-mi alunece pe obraz. Ne-am dorit atat de mult sa ne intalnim, si iata-ne acum unul langa altul, plutind prin vise.
Si trec zile, trec nopti. Si parca universul se aseaza dupa noi. Timpul se dilata si toti cei din jur dispar. Cu tine pot sa rad, cu tine pot sa discut despre orice. Pentru ca in mine sta ascunsa cealalta latura a ta,si viceversa. Pentru ca amandoi ne-am aseza in acelasi mod cartile in biblioteca,pentru ca amandoi am ascunde acelasi lucruri in acelasi dulap. Pentru ca ne gandim la aceeasi melodie in acelasi timp, pentru ca am putea trai in stilul asta mereu.
Numai tu imi fredonezi in cel mai romantic mod de pe pamant. Numai tu imi canti seara inainte de culcare. Tu esti singurul care ma tine in brate pana sa adorm, si doar tu imi mangai parul in timp ce ma privesti in ochi.
Si ochii tai lucesc si se inrosesc de lacrimi oprite in timp ce imi mirosi parfumul si imi spui ca nu vrei sa plec. Iar eu iti spun ca poate iti vei gasi pe alta daca nu o sa ma mai vezi, si tu te superi zicand ca nu am incredere in tine si ca poate de fapt eu sunt cea care ar vrea sa incheie totul. Si acum eu ma supar, si urc in camera mea si ma trantesc in pat. Inchid ochii si adorm, dar ma trezeste un scartait de usa, urmat apoi de niste pasi usori pe podea. Te asezi langa mine si imi spui cat de rau iti pare pentru tot. Eu inchid ochii incercand sa opresc lacrimile in timp ce ma las cuprinsa in bratele tale. Si ma saruti, in timp ce mana ta calda imi mangaie fata. Imi spui ca nu vrei sa ma pierzi. Iar eu tac si te privesc fix in ochi si as vrea sa ramanem asa o eternitate.
Niciun "te iubesc".Asta ma face sa te plac si mai mult. Nu vreau sa o aud, vreau sa o simt. Vreau ca tu sa imi spui asta fara cuvinte.Si chiar asta faci, de fiecare data cand imi vorbesti, cand ma privesti,cand imi zambesti.
Nu ne expunem in public, nu trebuie sa ne vada toata lumea, desi toti stiu ca e ceva intre noi.
Timpul trece, iar fiecare zi petrecuta cu tine mi se pare mai frumoasa ca cea de ieri.
Imi place la tine ca ma iei in brate si nu vrei sa mai imi dai drumul, imi place ca imi vorbesti despre orice. Imi place ca ma gadili in felul tau incat nu ma pot opri din ras nici dupa o ora. Imi place cum ma tachinezi,cum ne ciondanim si cum alergam unul dupa altul ca sa ne cerem scuze. Imi place cum imi zambesti, cum imi canti, cum stai langa mine si ma incurci cand iti fac de mancare.
Imi plac toate defectele tale. Tie ce iti place la mine?
Imi place sa stau in camera ta,sa iti asez lucrurile. Ma joc cu chitara ta iar tu, cu o rabdare uimitoare imi arati cateva acorduri.Nu reusesc sa le invat, ma oftic si vreau sa ies din camera.Dar tu arunci cu perna dupa mine si apoi incepi sa ma fugaresti. Iar eu alerg prin casa,iar tu dupa mine. Si mama ta rade si ne priveste cum ne prostim, dar eu continui sa fug. Si tu ma prinzi intr-o patura si ma infasori ca pe un copil mic. Si urci scarile cu mine in brate infasurata asa pana la tine in camera, in timp ce eu dau din picioare si rad si strig ca vreau jos. Ma asezi pe pat, incepi sa ma gadili si ne prostim asa ore intregi, fara oprire.
Nu ma fortezi. Ai inteles prea bine ca nu sunt pregatita acum si imi respecti alegerea. Cel putin asa pare. Si ma tachinezi si ma gadili in continuare, iar eu rad pana la lacrimi. Nu vreau sa se termine, vreau sa ramanem asa. Hai sa oprim timpul! Vrei?
Si iar trec zile, trec nopti. Eu trebuie sa plec,iar tu vrei sa ma inchizi in dulap si sa nu ma lasi sa ies de acolo, sa nu fiu departe de tine.Si ma duci la aeroport, cu speranta ca zborul sa fie anulat, sau sa aibe macar o intarziere. Dar totul merge bine, iar minutele trec, trec. Zborul meu e anuntat; tot ce trebuie sa fac e sa ma desprind din bratele tale si sa ma indrept in directia opusa. Dar nu pot, nu vreau. Reusesc totusi sa fac asta. Ma indrept spre domnul acela imbracat la costum care imi cere biletele, dar te vad intorcandu-te din drum alergand inspre mine, strigandu-mi numele. Si atunci las bagajele jos si fug si eu inspre tine. Ma las stransa in brate si te sarut ca pentru ultima data.Imi promiti ca ne vom vedea curand, ca vei veni dupa mine, ca nu am cum sa scap de tine. Nici nu vreau sa scap. Apoi zborul este anuntat din nou si ma indrept cu pasi tremurati in incaperea aceea mare, plina cu oameni obositi, asteptand avionul.
Si totusi e ireal. A fost ireal. Deschid ochii si sunt in patul meu, cu lacrimi pe fata.E doar un vis ce se repeta iar si iar de cateva nopti incoace, de parca ar vrea sa imi spuna ceva. Dar nu are ce,pentru ca tu nu esti.

Fotografie.Ramas bun.

Se ascunde in spatele obiectivului, cu mainile mangaind usor marginile aparatului. Focalizeaza elementul principal,incercand sa evite micile neclaritati ce i-ar putea distruge reusita.
La fel cum Ansel Adams imbina fotografia cu muzica, asa ea pluteste pe o linie melodica numai de ea cunoscuta in timp ce surprinde in simple imagini cele mai frumoase momente din viata ei.
Determinand expunerea corecta, masoara partea intunecoasa si luminoasa din cadru dupa care numara numarul de trepte din diafragma intre cele doua parti. Se distreaza exersand. Imbina utilul cu placutul.
Totul a inceput cand si-a dat seama ca tot ce are mai de pret dispare; ca toate intamplarile importante raman doar amintiri.Avand nevoie de o dovada pentru ea insasi, dorind sa isi demonstreze ca totul s-a intamplat, ca nu e doar imaginatia ei,s-a hotarat sa surprinda aspectele vietii in mici bucati dreptunghiulare de hartie lucioasa,pastrate in cateva albume intr-un sertar. Numai asa isi da seama ca nu a fost o iluzie, numai asa poate face diferenta intre real si vis. Pentru ca ea viseaza mereu, iar visele ii par atat de reale incat ajunge sa nu isi mai recunoasca viata.
Si sunt momente cand isi aduce aminte si din playlistul calculatorului ei isi alege melodia specifica. Si incepe sa cante incet in timp ce se lasa usor in genunchi. Si atunci deschide sertarul si rasfoieste albumele. Si vede pozele cu ei, cu el, cu ele,cu ea. Da incet,incet pagina cu pagina, in timp ce lacrimile i se preling pe obraz ca niste picaturi de roua. Nu e nevoie decat de cateva poze pentru ca filmul sa i se deruleze in minte. Nu are in album emotia de a nu fi prinsa, nu are sentimentul de vinovatie, nu are rasetele din parc, nici mirosul sau sunetul valurilor marii spargandu-se in stabilopozi. Nu are acolo nici emotia primului sarut, nici fiecare intalnire cu persoanele importante pentru ea, nici dansul ce a facut-o sa pluteasca, nici emotia acelui tinut de mana ascuns pentru a nu fi observati, nici macar lacrimile amare de cand si-au luat ramas bun in gara. Dar in album are dovada ca totul s-a intamplat. Gaseste acolo imaginea parcului unde s-au intamplat atatea..
Gaseste poze cu ei doi razand fara grija, gaseste marea impreuna cu chipurile lor, il vede pe el in costum zambind larg, vede coridorul in care s-a petrecut una din povestile sale, vede camera ce tine ascunsa in ea atatea secrete; are o poza cu el privind-o profund, are fotografii din locul in care "dragostea se naste din romane".
Si atunci nu mai are nevoie de nimic. In cateva clipe filmul se deruleaza, in cateva momente isi retraieste toata viata. Sta intinsa pe covor privind paginile ori uitandu-se in gol si in timp ce incepe sa planga retraieste emotia descoperirii, teama de nou. Ii simte mana calda si buzele moi,briza marii ii atinge pielea si le aude tipetele de bucurie, de extaz. Se simte gadilata si pusa la pamant,ii simte mana pe sold invaluiti de muzica.Il aude strigand-o si fuge cu el de mana fara nicio problema, ii simte focul din priviri si parca o arde. Se si vede plimbandu-se noaptea cu ei pe strazi, povestind si razand,apoi o mana cuprinzand-o de umeri si strangand-o in cele din urma puternic la piept.
Apoi inca o strangere in brate, un sarut inofensiv, impreuna cu un "imi va fi dor de tine" spus din tot sufletul.
Si din toate astea nu i-a mai ramas nimic. Doar speranta de a ii revedea si de a rade din nou impreuna. Doar dorinta de a adormi din nou in bratele lui. Un film in minte, niste fotografii intr-un sertar, cateva melodii intr-un calculator si un dulce-amar ramas bun.

Need for a change?

Totul se schimba.
Fie ca alergi prin visele tale, fie ca alergi prin ale altuia. Fie ca te indrepti spre o usa noua, fie ca incerci sa deschizi una veche. Fie ca privesti infinitul neclar din jurul tau, fie ca incerci sa te concentrezi asupra lucrurilor marunte ce iti afecteaza fiecare secunda, minut, ora, zi, saptamana, luna, an din viata.
Totul se schimba.
In timp ce unul moare, altul se naste in acelasi timp. In timp ce sufletul strabate necunoscutul, intelectul atinge si strabate universul deja stiut,incercand sa il aprofundeze. In timp ce inima se lupta orbeste, mintea uita sa mai gaseasca un rationament logic.
Sau invers.
Actiuni, lucruri, sentimente.
Ganduri, prietenii, idealuri.
Totul se schimba.
Si suntem la un momentdat nevoiti sa facem o alegere , iar pe parcurs ne intrebam daca am ales ceea ce trebuia. Dar inapoi nu putem da. Ne ramane deci doar sa incercam sa deviem cursul actiunii, sa indreptam lucrurile asa cum ne-am fi dorit de fapt.
Deci tot la schimbari ajungem. Fie ele intentionate sau neintentionate.
Si e greu sa le acceptam, desi altceva nu avem de facut. Decat sa luptam. Desi uneori este in zadar.
Si dureaza ceva timp pana sa iti dai seama de asta, si doare cand realizezi ca de fapt schimbarea e si in tine, nu numai in ceilalti si ca trebuie sa inveti in primul rand sa te accepti pe tine insuti decat pe altii.
Ceea ce e mai mult decat greu.