alt capitol terminat.

-De ce pleci?
-Pentru ca te urasc.

Si inchise usa. Facu cativa pasi si se opri la intrarea din bloc. Statu sprijinita de perete cateva minute ce parura ore. El nu veni dupa ea. Dezamagita, isi aprinse o tigara si se indrepta spre faleza. Marea o privea, o chema, o calma. Inchise ochii si isi lasa capul usor pe spate. Vantul inota in parul ei.

"Te urasc pentru ca din cauza ta am uitat ce era mai important pentru mine. Am vrut sa trec peste amintiri,intamplari, am vrut sa il uit pe el, cel care m-a dezamagit, am vrut sa uit de un alt el care chiar a tinut la mine, dar l-am respins pentru binele lui, pentru a nu il rani. Si am reusit. Cu ajutorul tau. Si da, e bine ca am reusit, dar am crezut ca imi vei fi alaturi in continuare. Am crezut ca iti pasa, ca tii la mine, ca se va intampla ceva.
Dar nu.
Mereu imi fac iluzii, mereu am impresia ca lucrurile merg in alta directie decat merg de fapt. Si imi fac sperante si incep sa cred in mine, dar de fapt cad plasa propriilor mele iluzii.
Asa e si in cazul tau. Am crezut ca daca faci toata astea..inseamna ceva. Am crezut ca esti altfel. Dar esti doar prost.
Te urasc si nu vreau sa te mai vad.. niciodata.."

Isi stinse tigarea de piatra pe care statea. Se ridica in picioare, si se indrepta spre casa. Simtea, regreta, ura.
E doar inca un capitol inchis.

boys' feelings.

Imi pun perna peste fata la primele raze ale diminetii. Mai vreau un minut, o ora, inca putin somn. Telefonul suna iar. Ii inchid. Nu vreau sa ii raspund, sa vorbesc cu ea, sa o aud din nou cum imi spune ca ii e dor de mine si ca ar vrea sa fim ca inainte.
"Silent Mode".
Hotarasc intr-un final sa ma ridic din pat, sa iau o gura din cafeaua fierbinte a mamei,sa imi prajesc o felie de paine si sa fug la scoala. Sa ma intalnesc cu baietii la colt, sa fumam o tigara si sa fluieram fetele de pe strada.
Ai mei probabil inca dorm. Drept urmare, cafeaua nu e facuta. Ma enerveaza trezitul asta de dimineata. Torn laptele peste cereale, infulec in graba,dupa care iau banii de pe masa si plec.
Baietii ma asteapta peste drum. Ii aud foarte bine cum rad si vorbesc intre ei. Dam noroc si ne continuam drumul cu pasi adormiti spre liceu.
Ea e acolo, in curte, cu parul drept dat dupa ureche, cu cararea intr-o parte. Cu fusta-i ridicata de vant si capul aplecat se aproapie de mine. Ridica privirea si se uita la mine cu o privire fixa. Ochii ei profunzi, inlacrimati,parca imi vorbesc. E frumoasa. Si tenul ei fin si alb parca cere a fi mangaiat..
Ii cuprind fata in palmele mele si o sarut. Ea se lasa,si imi spune ca i-am lipsit. Ca ma iubeste. O sarut din nou.
"Trebuie sa ne despartim" ii spun dintr-o data.
Imi strange mainile si tremura. Se uita la mine fix. Clopotelul suna de intrare.
"De ce?"
"Am nevoie..de o pauza".
Vechea poveste cu pauza. Nu stiu ce sa ii spun. Cum sa ii explic ca nu o mai vreau, ca m-am plictisit de ea, ca nu duc lipsa de companie feminina?
Ii las rece manilie in jos. Ma intorc fara sa ma mai uit in ochii ei,pentru a nu ceda din nou.
O alta fata ma striga pe nume. Ma indrept inspre ea, o apuc de mijloc, ii simt pielea dezgolita de sub camasa descheiata provocator in zona buricului.
Si stiu ca ea se uita acum la noi cum ne indreptam spre clasa,si stiu ca o doare.
Si asta ma face sa ma simt bine.

acum.

Pastrez in cateva pagini ingalbenite de vreme,de ani, gandurile si amintirile tale.
Pastrez intr-o sticluta parfumul parului tau,iar in alta respiratia ta calda.
Pastrez intr-un sertar cateva obiecte ce imi amintesc de ce obisnuiam noi sa fim.
Ai fost gandul ce m-a intarit cand eram coplesita de probleme. Ai fost memoria ce mi-ai dat speranta si forta sa imi continui drumul. Ai fost glasul ce m-a indrumat in intuneric, in labirintul orasului asta parca pustiu,lipsit de viata,de cand ai plecat. Ai fost tu, prezent mental, spiritual, desi nu erai decat o imagine proiectata de subconstientul meu. Pentru ca de fapt tu nu te-ai intors. Esti tot departe, nu stiu unde. Poate intr-o alta lume,sau intr-o alta galaxie. Poate intr-o alta tara sau intr-un alt continent. Intr-un alt oras sau alt judet. Poate pe o alta strada, intr-un alt loc. Nu stiu unde. Important e ca nu mai esti aici.
Nu mai stai intins langa mine, cu fata cufundata in perna alba si cu mana prinsa in a mea. Nu mai sunt cald incatusata in bratele tale, incercand sa imi odihnesc ochii de la cat te-am privit. Nu iti mai aluneca degetele prin parul meu si nici umerii mei nu mai simt imbratisarea ta fierbinte. Nu mai e nimic.
Regret ca te-am gonit. Am crezut ca te vei intoarce,asa cum pasarile calatoare o fac in fiecare primavara. Am crezut ca vei adia din nou ca un vant cald si placut. M-am gandit intr-un mod necioplit numai la mine. Nici nu stiu ce ti-ai dorit tu de fapt. Dar daca te-ai intoarce,ai mai imparti cu mine aceeasi patura, m-ai mai lasa sa iti mananc jumatate din cerealele ce plutesc ca niste mici barci in laptele tau de dimineata?
Daca da,atunci afla ca nu te merit. Pentru ca eu sunt cea care ti-a intors spatele. Eu sunt cea care a confundat un simplu intuneric cu abisul. Am ignorat semnalele de urgenta si nu ti-am apreciat adevaratele valori decat atunci cand te-am pierdut. Si de fiecare data cand mi-am cerut scuze,tu m-ai iertat,insa in timp ti-am interpretat din nou gresit toate actiunile si ti-am intors din nou spatele, pana cand ai disparut,fara urma,intr-un abis ce nu l-am mai confundat de data asta cu nimic.
Dar m-am cufundat apoi seara de seara in amintiri,in ganduri si lacrimi, pedepsindu-ma mental pentru tot,in speranta de a te regasi, de a te intoarce,si de a iti pregati,ca de obicei ceaiul tau preferat. Vreau sa fiu eu apa iar tu zaharul si pliculetul de ceai. Sa imi indulcesti viata si sa imi dai,din nou,culoare.

la fel.

Avea ochii inrositi si inlacrimati. Privea in gol de parca nu avea ceva anume la care sa priveasca. O strafulgerare in cer si cazu pe podeaua rece si tare. Genunchii ei sarutau acum parchetul, in timp ce mainile ei se imbratisau. Voia sa planga sau sa tipe, insa puterea de a se exprima era inexistenta. Lua din nou scrisoarea de pe noptiera si o reciti mut, fara nicio expresie pe chip. Apoi imaginile ii fuzionare in minte. Timpul se dilata, camera in care se afla se invarti ametitor de cateva ori pana se transforma intr-un salon imens. Si acolo erau toate buchetele de flori, primul cadou, canapeaua, amintirile. Acolo erau toate pozele si fragmentele din viata ei. Si simtea in aer mult prea cunoscutul sau parfum si se lasa cuprinsa in mrejele amintirilor, dar fumul din jurul ei era atat de dens incat ii incetosa privirea. Si se intuneca totul si se trezi intinsa pe jos, pe aceeasi podea rece, imbracata in aceeasi rochie alba. Scrisoarea ii cazuse din mana, cu motivul scris pe o simpla bucata de hartie, cu literele albastre lungi si aplecate privind tavanul. Si el o gasi a doua zi acolo, tot intinsa, tot fara expresivitate pe chip. Ii zambi,si pleca. Inchise usa pentru ultima data, plecand pentru totdeauna.