eu,tu,noi.

Asa am devenit eu.
Eram doua, dar ne-am contopit in una. Eram doua caractere diferite, dar acum suntem unul singur.Eram diferita cu fiecare persoana in parte, priveam cu alti ochi in fiecare zi. Anjunsesem in asa fel incat nu mai stiam cine era, ce vroiam si ce faceam. Ma trezeam dimineata intrebandu-ma daca a fost vis sau chiar s-a intamplat. Nu mai faceam diferenta dintre cele doua de mine. Nimani nu isi dadea seama daca Ralu nu era cea care se bucura de fiecare moment in parte, sau cea care privea totul din umbra. Sau era Amy? Nimeni nu stia. Nici macar eu.
Acum sunt eu. M-am regasit. Cele doua parti s-au contopit intr-una singura. Asa am devenit Erca. De fapt, tu m-ai vfacut sa fiu asa. Tu m-ai ajutat, m-ai indrumat in viata. Chiar daca tu nu stii asta. M-ai invatat ce inseamna sa traiesc cu adevarat, m-ai invatat ce e aia emotie, ce e ala tremur. Tu imi luai pamantul de sub picioare cand aveam nevoie de el,dar tot tu ma ridicai la nori pentru ca era mai bine acolo. Tu m-ai invatat sa inot prin viata, sa nu ma inec in minciunile si inselaciunile celorlalti. Tu m-ai invatat despre varsta, despre diferente si asemanari, despre prietenie si dragoste. Chiar daca nu am simtit-o niciunul dintre noi niciodata. Ai incercat, am incercat.
Dupa o zi simteam ca te cunosc de luni de zile, dupa cateva luni am simtit ca te cunosc de ani buni. Acum, dupa mai mult de un an, simt ca nu te mai cunosc deloc.
Am pierdut tot. Comunicare, zambete, atingeri si priviri pe furis.
Poate ca le-am pierdut, dar au ramas pastrate intr-o amintire, intr-un tinut de mana tremurat, intr-un dans, intr-o seara de vis, intr-o poza, in doua pupicuri pe obraz, intr-o semnatura, intr-un nume.
Si voi ramane aceasta eu cat timp vei ramane tu alaturi de mine. Amintirea ta. Si cand am sa te uit,atunci voi fi poate cea de altadata. Desi nu imi doresc asta.
Dar nu te voi uita. Promit.

O picatura. Doua. Trei.

O lumina puternica strapunge cerul. Il despica in doua si face ca noaptea sa para zi, chiar daca doar pentru cateva clipe. Un zgomot puternic, grav, rasuna in vazduh. Sute, poate mii de picaturi imi uda fereastra. Ploua, tuna, fulgera. Marea se agita iar valurile se izbesc puternic de stabilopozi.
Orasul doarme. Se trezeste cu un tresarit la fiecare fulger si tunet. Tresare, suspina si ofteaza, dupa care adoarme iar. Sau cel putin incearca.
Vantul pare a-si dori sa distruga orice obstacol in cautarea sa de a atinge absolutul. In urma sa, crengi de copaci si panouri de publicitate izbesc pamantul. Natura se lupta pentru supravietuire, in timp ce noi privim totul de pe geam. Ce altceva am putea face? Parintii isi linistesc copiii speriati. Bebelusii plang. Batranii se roaga. Altii privesc, cu calm, dezastrul de dupa draperiile din camera.
Putine masini pe strada. Putine felinare. Putine case cu luminile aprinse din care sa se simta caldura. Toti se refugiaza. Orasul inoata in apa.
Ploua. Ploua. Ploua. Plange cerul. Si tuna iar. Si fulgera din nou. Si se repeta la nesfarsit.
Abia acum incepe cu adevarat.

litoralul romanesc.

Stateam pe plaja azi. Soarele ardea si tot ce vroiam era sa ma mai inegresc putin.
Si vroiam sa aud sunetul marii, sa aud valurile si sa vad copii facand castele.
Dar ghiciti ce?
Copiii nu mai faceau castele, ci se dadeau cu skijetul sau cu barca in forma de banana sau tipau ca vor acasa.
Langa mine erau tipe care mai de care facand topless, incercand sa se expuna cat de mult puteau, in timp ce salvamarii se dadeau la el.
Un tip trecea sa vanda porumb, facand niste rime care mai de care mai perverse si mai fara gust
Un tip vorbea la telefon urland cat de tare putea pentru o problema de la munca. Desi se presupune ca la mare iti uiti toate problemele.
Dar cel mai deranjant lucru era muzica. M-am saturat de atatea terase cu muzica la maxim, cu un house idiot cu acelasi ritm care vibreaza peste tot. Cica e muzica care ii place oricui. Frate nu putem multumi pe toti, dar atunci de ce o mai pun?
N-am fost niciodata la mare in alte tari sau la ocean su pnm, dar chiar nu cred ca in alta parte e muzica data la maxim asa cum e la noi. Si o muzica de prost gust. Si o atmosfera atat de ciudata.
Sa traisca house-ul si manelele pe plaja, alaturi de fetele cu silicoane si remarcile salvamarilor, laolalta cu copiii care au uitat de bucuria castelelor cu nisip.
De data asta, "in ochii tai plange marea" in loc sa rada.