sâmbătă, februarie 06, 2010

acum.

Pastrez in cateva pagini ingalbenite de vreme,de ani, gandurile si amintirile tale.
Pastrez intr-o sticluta parfumul parului tau,iar in alta respiratia ta calda.
Pastrez intr-un sertar cateva obiecte ce imi amintesc de ce obisnuiam noi sa fim.
Ai fost gandul ce m-a intarit cand eram coplesita de probleme. Ai fost memoria ce mi-ai dat speranta si forta sa imi continui drumul. Ai fost glasul ce m-a indrumat in intuneric, in labirintul orasului asta parca pustiu,lipsit de viata,de cand ai plecat. Ai fost tu, prezent mental, spiritual, desi nu erai decat o imagine proiectata de subconstientul meu. Pentru ca de fapt tu nu te-ai intors. Esti tot departe, nu stiu unde. Poate intr-o alta lume,sau intr-o alta galaxie. Poate intr-o alta tara sau intr-un alt continent. Intr-un alt oras sau alt judet. Poate pe o alta strada, intr-un alt loc. Nu stiu unde. Important e ca nu mai esti aici.
Nu mai stai intins langa mine, cu fata cufundata in perna alba si cu mana prinsa in a mea. Nu mai sunt cald incatusata in bratele tale, incercand sa imi odihnesc ochii de la cat te-am privit. Nu iti mai aluneca degetele prin parul meu si nici umerii mei nu mai simt imbratisarea ta fierbinte. Nu mai e nimic.
Regret ca te-am gonit. Am crezut ca te vei intoarce,asa cum pasarile calatoare o fac in fiecare primavara. Am crezut ca vei adia din nou ca un vant cald si placut. M-am gandit intr-un mod necioplit numai la mine. Nici nu stiu ce ti-ai dorit tu de fapt. Dar daca te-ai intoarce,ai mai imparti cu mine aceeasi patura, m-ai mai lasa sa iti mananc jumatate din cerealele ce plutesc ca niste mici barci in laptele tau de dimineata?
Daca da,atunci afla ca nu te merit. Pentru ca eu sunt cea care ti-a intors spatele. Eu sunt cea care a confundat un simplu intuneric cu abisul. Am ignorat semnalele de urgenta si nu ti-am apreciat adevaratele valori decat atunci cand te-am pierdut. Si de fiecare data cand mi-am cerut scuze,tu m-ai iertat,insa in timp ti-am interpretat din nou gresit toate actiunile si ti-am intors din nou spatele, pana cand ai disparut,fara urma,intr-un abis ce nu l-am mai confundat de data asta cu nimic.
Dar m-am cufundat apoi seara de seara in amintiri,in ganduri si lacrimi, pedepsindu-ma mental pentru tot,in speranta de a te regasi, de a te intoarce,si de a iti pregati,ca de obicei ceaiul tau preferat. Vreau sa fiu eu apa iar tu zaharul si pliculetul de ceai. Sa imi indulcesti viata si sa imi dai,din nou,culoare.

1 comentarii:

laura spunea...

la un moment dat.....cred ca vei gasi acea keie pe care singura ai pierduto....keia cu care ti ai inkis sentimentele. Nu altcnva trebuie sa faca asta ci kiar tu..

Trimiteți un comentariu

 
Black Rounded Template by Totul despre Blogger