Trebuie..

Mi-am pus casca pe cap. Cateva fire imi atarna pe fata, altele se incurca printre suvitele mele de par. Mi-e frica. Simt o vibratie ciudata in cap. Instinctiv ma sprijin de perete.
-Stai nemiscata, Amelia, altfel vei strica totul!
Incerc sa ma concentrez si sa imi controlez reactiile. Trebuie sa am incredere in el. De obicei fratii mai mari obisnuiesc sa isi tachineze surorile, mai ales cand acestea au numai doisprezece ani; dar el mereu a fost atent cu mine si a stiut sa imi ofere ceea ce era mi bun incat stiu ca nimic nu poate fi periculos.
-Odata ce incepi, timpul se va opri aici. Nu conteaza daca dupa Bariera vor trece ore, zile sau saptamani - noi, restul, nu vom simti nimic. Esti cea mai tanara jucatoare care vrea sa treaca Dincolo. Esti pregatita?
-Sunt gata! am raspuns cu o voce sigura si am inchis ochii.
Deodata simt cum ma ridic. Simt cum ma indepartez, mai usoara, parasindu-mi corpul. O ceata densa, intuneric bezna si apoi un frig cumplit. Nicio stea, nicio licarire. Se aude slab sususrul unei ape. Il urmez. Pe masura ce inaintez, sunetul se intensifica si o umezeala se simte in aer. Cred ca hoinaresc prin intuneric de cateva ore, cand simt ceva ud la picioarele mele. In orice directie m-as indrepta este la un moment dat apa.
Inaintez. Volumul apei creste cu fiecare pas pe care il fac, pana cand intreg corpul imi este scufundat. Sunt nevoita sa inot, insa imi este greu sa imi misc mainile in apa rece ca gheata. Incerc sa prind avant din picioare: cine stie cat voi rezista fara sa respir?
Nu mai am forta. Inot de minute bune. Spre surprinderea mea, corpul nu cere oxigen. Doar ca nu mai am putere. Inot din ce in ce mai incet, iar la suprafata nu ma pot ridica. E ceva tare, metalic, care ma impiedica sa ies de aici. Ma simt ametita si incep sa cred ca nu mai pot continua. Inchid ochii si ma las invaluita de o senzatie placuta, de caldura, in timp ce o voce groasa, joasa, se aude ca dintr-un fundal indepartat: "Sfarsitul primei vieti!"
Deschid ochii ca dupa un somn adanc. Ma aflu intr-un fel de padure ciudata cu stejari si fagi batrani, cu tulpini groase si zgrunturoase. E seara. Am senzatia aceea ciudata cum ca as fi urmarita de cineva. Nu mi s-au dat instructiuni. Nu stiu ce trebuie sa fac, incotro sa ma indrept. Doar simt, atat. Simt ca tot ceea ce trebuie sa fac este sa supravietuiesc.
Ma avant in desisul padurii. Odata cu trecerea timpului, cerul se intuneca din ce in ce mai mult iar senzatia ca cineva este in spatele meu se intensifica. De pe o creanga din dreapta mea, o bufnita ma priveste fix. Se aude un fosnet de undeva din spate iar aceasta zboara scotand un sunet ciudat. Creanga pe care a stat asezata cade cu putere la doar cativa centimentri de piciorul meu. Ma intorc si sunt ingrozita: o femeie goala, fara chip si cu un trup atletic ma strange puternic de brat. Tip, dar nu ma aude nimeni. Isi apropie mana de fata mea insa stiu ca trebuie sa opun rezistenta. Ripostez, dandu-i mana la o parte.Ii simt energia, dar simultan o simt si pe a mea. Cand o ating, mainile imi frig si o ard. Nu stiu de ce, dar simt ca daca ma concentrez o pot face din nou. Mi-am ridicat mainile in aer. Scantei de foc tasnesc din ele. Le indrept inspre ea si intregul corp i se lumineaza. Se fereste. Se pare ca nu ii place lumina si aldura. Ma apropii de ea. O vad cum se pregateste sa ma atace, sa ma transforme intr-un cub de gheata. Dar eu sunt opusul ei. Am sansa sa o inving, stiu asta. O strang in brate in timp ce ea tipa: "Vroiam doar un chip nou, elibereaza-ma!" insa o las sa sufere in continuare. Suntem amandoua cuprinse de flacari. Flacara creata este atat de puternica incat totul se lumineaza. Dupa cateva clipe, intre bratele mele nu se mai afla nimic. Pe jos - doar cenusa. S-a terminat.
Vocea cea groasa se aude din nou: "A doua viata este salvata!".
In dreptul meu apar doua carari. Pe un panou virtual, aparut din neant, este scris un mesaj cu niste litere ciudate pe care, spre surprinderea mea, le inteleg: "Alege stanga pentru infruntarea Dragonului fara inima sau dreapta pentru intalnirea cu Oracolul." Mai jos, cu litere minuscule, scrie: "Decizia este rezultatul jocului".
Nu mai vreau o alta lupta. Nu sunt in stare, nu este de mine. Aleg cararea din dreapta. Din nou totul se intuneca in timp ce vocea misterioasa raspuna din nou, mai puternic decat pana acum: "Ai pierdut. GAME OVER"
Deschid ochii in camera cu cei patru pereti albastri ai fratelui meu. Cad in genunchi. Nu pot sa cred cele auzite. Imi dau casca jos cu miscari lente,in timp ce cateva lacrimi imi curg pe obraz. Emi se aseaza langa mine.
-Nu esti pregatita. Mai este nevoie de timp si de exercitiu pentru a reusi, pentru a castiga, pentru a trece testul. Nu este doar un joc, Amelia, este o lectie de viata.
Iese din camera cu pasi marunti. Privesc casca cu atentie si mi-o asez din nou pe cap. Apas butonul calculatorului si inchid ochii. "De data asta voi reusi. Trebuie, pentru a fi ca ei. Trebuie.."