Scrisa: 19 iunie 2008, in jur de 7 seara
Am deschis ochii adormiti dupa un somn profund. Patul era gol. El plecase. Adormisem in bratele lui calde, parfumul sau il aveam impregnat in piele. Inca ii mai simteam atingerea fina pe umerii mei, pe fata mea, pe intregu-mi corp.
M-am apropiat de fereastra.Am dat draperiile la oparte si am privit in gol. De atunci numai asta fac. Oare cum pot zambi sau rade cu o bucurie adevarata, daca privesc cum ploaia curge cu atata putere de Sus, de parca cerul ar plange in locul meu?
Am visat nu? Ma intreb asta din momentul in care m-am trezit. Nu poate fi adevarat. desi in momentul cand somnul ma parasise in gand aveam numai bucuria celor intamplate..ma intreb daca a fost real. In ultimul timp am avut atatea halucinatii, atatea voci am auzit, incat nu mai stiu ce este adevarat si ce nu.
- ma mut la
de atunci aceste cuvinte imi rasuna puternic in minte. Ma intreb daca peste ani isi va aminti de mine. Ma intreb daca toate momentele ce eu le-am considerat perfecte din punct de vedere al atmosferei, emotiei, sentimentelor..din punct de vedere la orice.. Ma intreb daca el si le va mai aminti. Dar oare pentru el conteaza? Sau, oare pentru el au contat?
E clar..chiar am visat.. Vreau sa pot face diferenta dintre vis si realitate din nou.. Vreau sa fie ca inainte, ca inainte sa il cunosc. M-am indragostit dintr-o prostie, l-am cunoscut din plictiseala, l-am intalnit din curiozitate, l-am placut din dorinta de a simti ceva si am ajuns sa sufar din nimic.
Totul e un non sens. Ochii lui negri ascund ceva misterios, in ciuda zambetului sau fericit. M-am imbatat cu aer de fiecare data cand il priveam, inca din prima clipa. Inca din momentul cand a trecut prin fata mea, cand m-a privit in ochi, incremenit in zapada alba. inca din momentul cand toti carora m-am confesat au spus ca el nu este de mine, cand toti incercau sa ma convinga ca nu asta este ceea ce imi trebuie.
am trecut peste..peste tot..nu mi-a pasat de nimeni si de nimic. am facut tot posibilul pentru a petrece cat mai mult timp imprena..
Ploaia s-a oprit. Cineva, probabil o alta pustoaica nefericita sta pe banca de langa blocul meu. Versurile si suntele suberbe iesite din telefonul ei imi accentueaza starea de melancolie.. "All of my memories keep you near, in silent moments I imagine you in here".. Poate ca are dreptate.. "I pray to the gods, let him stay".
Oare am nevoie de o minune?Trebuie sa.. sa ma rog? la ceruri, la ape, la suflete, la orice? doar pentru a il face sa ramana?
Dar el ar fi fericit asa? Poate isi doreste un viitor..Un viitor in care nu neaparat sa nu am eu..ci doar unul in care sa ii fie indiferenta prezenta mea.. Desi, ma intreb daca pana acum prezenta mea nu i-a fost tot indiferenta. Desi de fiecare data cand il priveam in ochii inmarmuream.. A acceptat toate ideile mele negandite, toate actiunile fara logica, fiecare gest al meu nepotrivit...
Poate ca..trebuie sa te las sa faci ce vrei... Ce crezi tu ca e mai bine.. Dar spune-mi, Marius, iti vei aduce aminte de mine?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu