Dor

Imi e dor de voi. E ciudat sa spun asta tocmai eu. Tocmai eu, aia care nu a spus-o niciodata cuiva. Dar asta simt. Si e ciudat iar. E atat de urat sa iti fie dor de cineva. Sa vrei sa fie totul ca inainte, sa fie perfect din nou. Si cand stii ca acum nu mai este si ca nu a ramas decat o amintire tot ce eram noi candva. Ei bine, cand constientizezi ca totul e trecut acum, doare. Si eu am ajuns la stadiul in care constientizez asta. Poate imi dau seama de lucrul asta mai mult ca oricand, mai mult ca oricine, mai mult decat tine, mai mult decat voi. Doamne si ce frumos mai era.Eram doar noi, mai tineti minte? Poate nu eram un grup fix ca in majoritatea cazurilor, dar stiti, eram NOI. Cel putin, din punctul meu de vedere. Numai voi contati pentru mine. Tot ceea ce faceam era datorita voua. Am reusit in final sa devin eu, alaturi de voi chiar ma simteam cineva. Si era atat de frumos. Sunt atatea intamplari, amintiri, zambete, lacrimi, si iar amintiri. Si mi se napustesc toate in minte si nu mai stiu ce vreau sau ce simt, si de ce totul e atat de urat acum. De ce nu mai putem sa fim ca inainte? Oare ne-am schimbat? Asa, cu totii dintr-o data? Sau e vina mea? Sau ce? Sau cum? Frate, pur si simplu nu stiu. Parca am uitat de pe ce planeta sunt. E totul prea confuz. Si va vreau iar pe voi. Dar nu va mai am. Sunteti aproape dar mult, mult prea departe pentru mine. Sunt oare prea posesiva? Poate da. Poate ma gandesc numai la mine. Dar totusi, cine mai are grija acum de mine? Pe cine mai pot suna atunci cand vreau sa aud vocea cuiva drag, pe cine mai plang atunci cand mi se intampla ceva, pe cine mai ascult cand are ceva de povestit si pe cine mai fac eu sa rada? Si cine ma mai asculta cand vreau sa zic ceva cuiva, si cine imi mai e alaturi acum, cine ma mai inveseleste, si cine imi mai trimite mesaje in timpul noptii fara a ma lasa sa dorm? Unde sunt toate vremurile alea,de ce au trecut? Nu le cer inapoi, stiu prea bine ca nu exista vreo posibilitate pentru a le recupera. Dar nu putem noi sa incercam sa o luam de la inceput? Nu putem sa ne mai vedem din cand in cand si sa povestim si sa radem si sa plangem si iar sa povestim si sa ne sfatuim si sa nu ne mai certam? E chiar atat de greu? Chiar atat de mult cer? Si incerc, incerc sa schimb ceva cat de mult pot, insa nu stiu cum. Imi e frica. De ce- nu stiu. Oricum nu am ce sa pierd mai mult decat acum. M-am indepartat de toti din cauza ca nu va mai am pe voi. Nu mai am incredere in nimeni, cu fiecare minut ce trece imi e din ce in ce mai dor de voi. Si pozele astea imi fac atata rau.. Sunt singurele lucruri care mi-au mai ramas, singurele dovezi ale prieteniei noastre. Nu stiu ce sa mai zic. Din nou gandurile mi s-au amestecat in minte si parca imi explodeaza capul si nu mai vad nimic si imi aduc aminte de tot.

Erau versurile alea de la Bitza: "Aminteste-ti de ce-ti spun acum. O sa ramanem doar poze intr-un album." Ei bine, cred ca deja am ramas asa. xoxo

"Cu alti ochi"

In labirintul roscat al soaptelor de cristal…
Nu e de mirare ca totul pare un vis…
Parca ieri pasea cu frica, cu sfiala pe frunzele aramii intinse in tot orasul..
Parca acum cateva ore privea pentru prima data lucuruile cu alti ochi..
Parca nu trecusera decat cateva minute de cand doctorul i-a dat jos bandajul alb si moale din jurul ochilor, de cand a vazut din nou lumina..
De atunci, viata i se schimba radical..
Nu stia ca el este cel care i-a suflat in aer praful fericirii, ca el este cel care i-a daruit acea pereche de ochi verzi-albastrui.
De fapt, ea nici macar nu stia de exisenta lui. Nu stia ca, inainte de accident, el o privise mereu din departare, cu frica si timiditate, fara sa aibe curaj sa i se adreseze. Poate ca ea ii zarise chipul doar de cateva ori, insa prea putin pentru a il avea intiparit in mine. Prea putin pentru a fi insemnat ceva pentru ea in trecut…
Isi dorea atat de mult sa stie cine este el.. Recitea iar, si iar, randurile aceleiasi scrisori, primite la nu mult timp de la iesirea din spital:

“Mi-as dori atat de mult sa ma cunosti asa cum te stiu eu. Dar poate ca nici eu nu te cunosc precum cred.. Insa trebuie sa recunosc ca am fost fermecat de felul tau de a fi. Sper ca nu m-am inselat in privinta ta, te consider o fata speciala. Eram gelos pe soare cand iti putea mangaia parul cu razele lui. Nu am indraznit sa iti spun ce simt, steam ca il placi pe el. Nu am vrut niciodata sa te pun in incurcatura. Tot ce imi doresc este sa fi fericita.
Altcevanu stiu ce sa spun..Niste cuvinte asternute pe o foaie de hartie nu rezolva nimic. Iti daruiesc iochii mei, pentru a vedea din nou. Sper sa iti fie de folos. Imi doresc, ca asa, sa ma tii minte pentru totdeauna.
Cristi.”

Reciti scrisoarea. O impaturi cu atentie si o aseza in rucsac.
Pe fata-i rozalie se rostogolira lacrimi de cristal.

“Nu..nu vreau sa iti fac ochii sa planga…Tot ce vreau sa sa te pot intalni..Vreau sa stiu cum iti pot multumi.. Sa stiu unde esti..Sa te pot vedea.. Nu imi pasa daca tu esti orb acum.. Ai facut-o pentru mine..Cristi..”

“Inceput de jurnal”

toamna-iarna 2007

reala candva, ireala in prezent


“De la un timp prefer sa ma inchid in mine. Stiu ca nu asta era solutia rezolvarii situatiei in care ma aflu, insa simt ca nu mai detin puterea necesara pentru a ma exterioriza. Am inceput sa cred ca, tinand cat mai mult totul in interiorul meu, ii voi feri pe cei din jur de plictiseala intamplarilor mele si de emotionarea celor sensibili.

Emotiile… dupa parerea mea, actiuni de nedescris. Nici marii psihologi nu au reusit sa defineasca acest termen decat ca << orice agitatie sau tulburare mintala, sentimentala sau pasionala; orice stare mintala acuta sau tensionata >> (Dictionarul Oxsford). Insa pentru mine, semnificatia cuvantului variaza, neputand relata sau descrie o actiune sau o stare unica. Emotia se simte. Emotia se traieste.

A trai… Poate ca emotiile sunt singurele lucruri pe care le-am trait cu adevarat in viata.. Pentru ca fiecare dintre noi traieste in felul sau : regretand sau acceptand, sperand sau renuntand, atinganu-si scopul sau lasanduse pagubas. Cel mai important, insa, este sa ai pe cineva alaturi, orice stare spirituala ai avea ; sa ai alaturi pe cineva care sa te inteleaga, sau, daca nu este capabil de asta, atunci macar sa incerce sa te aduca pe drumul autocunoasterii, al acceptarii propriilor trairi si sentimente; daca nu te poate vindeca de boala suferintei, atunci sa te vindece de singuratate; de nu, sa te ajute sa devii tu doctorul propriului tau suflet. Astfel de oameni se numesc prieteni adevarati.

Dar cine are parte de ei?

Am petrecut atatia ani drept o victima a prieteniilor false.. Mereu aveam impresia ca eram fericita, mereu imi spuneam ca in momentul respectiv gaseam persoana in care puteam avea incredere..Persoana care avea sa ma invete ce inseamna sa simti cu adevarat, caruia ii puteam impartasi orice secret ascuns al sufletului meu…Prieten..

Dar ma inselam.

De fiecare data ramaneam singura si cu propriile-mi “secrete” divulgate. Cu totii si-au gasit parteneri de comunicare mai buni decat mine. Apoi au ajuns sa ma trateze intr-un stil josnic, confundandu-ma cu nivelul parchetului. Am fost umilita, tradata, iar apoi, uitata.

Poate ca exagerez… poate ca doar incerc sa-mi fac amintirile mai dureroase pentru a-i impresiona pe altii… Insa, in acest fel exagerat m-am simtit eu atunci. Fiecare privire atintita asupra mea ma facea sa ma simt dispretuita, fiecare vorba jignitoare ma facea sa cred ca toti din jur nu ma suporta.

Nu mi-au ramas decat prietenii simpli. Persoane cu care puteam comunica.. discutii simple si neimportante.. Insa ii faceam pe cei de acasa sa creada ca ma simt bine, ca am gasit fericirea adevarata a copilariei.

Insa deveneam observata doar pentru ca obisnuiam sa ma situez langa fetele cele “tari” din clasa mea. Genul de fete cu bani si cu fite, care obtin tot ceea ce isi doresc, doar pentru ca parintii lor sunt nustiu ce persoane importante sau detin “pile” la diferite institutii.

Mereu am fost in umbra unor astfel de persoane. Mereu am fost acceptata pe langa grupul lor doar datorita aptului ca eu eram cea care nu ezita nicio clipa cand era vorba de scoala sau de diverse teme de gandire. As exagera daca as spune ca am fost folosita, insa cuvantul cautat este asemanator acestuia.

Poate ca a fost vina mea… Poate ca toate lucrurile rele mi se intampla din cauza faptului ca stau cam prost cu socializarea.

Am si eu, bineinteles, grupul meu de prieteni. Insa nu pot spune ca ma simt mereu excelent in interiorul sau. De multe ori prefer sa stau retrasa intr-un colt si sa ii privesc pe cei din jur cum reactioneaza la diferite provocari ale vietii.

Ultimii ani mi i-am petrecut ascultand problemele celorlalti si incercand sa gasesc o cale de a le remedia. Am fost astfel considerate de catre unii dintre ei drept psihologul lor. Am petrecut atata timp ascultandu-i si intelegandu-i, pentru a imi da seama intr-un final ca de fapt nu ii cunosc deloc. Cu fiecare cuvant ce apropie de obicei pe majoritatea dintre noi, pe mine ma indepartau, fara sa is idea seama.

Nimeni nu stie ca defapt, in spatele mastii de fata vesela si multumita de viata sa, se afla o cu totul si cu totul alta persoana. O persoana care nu isi poate arata adevarata fata in public, pentru ca cei din jur nu ar placea-o.

Nu detin omnipotenta.. deci, nu ii pot controla sa imi accepte adevaratele sentimente, desi asa imi doresc defapt. Adevarat, nu pot avea acest zambet mereu. Asa ca, de fiecare data cand sunt melancolica in public, primesc diferite remarci suparatoare:

- De ce esti asa? Crezi ca lumea se invarte doar in jurul tau?
- Lasati-o mai in pace ! Nu vedei ca ea are voie sa fie suparata, dar voi nu?
- Ce stii tu? Tu ai o viata perfecta! Mereu ti-a fost bine, asa ca nu te mai preface ca esti suparata, ca nu tine!

Si tot felul de vorbe asemanatoare. Am incercat sa nu le pun la suflet si sa nu le raspund.

Am decis, astfel, sa nu incerc sa ma plang lor. Oricum nu m-ar intelege, deci as irosi si timpul meu, si pe al lor. A trebuit, astfel, sa invat sa devin sloboda; lucru ce nu am reusit sa il fac. Nu pot avea parte de acea stare omeneasca de a putea face ce doresc eu. Am trait mereu intr-o lume ciudata, in care mi s-au impus o multime de reguli. Desi nu imi plac, nu pot renunta la ele. Din nefericire, am ajuns sa respect regulile altora. Pentru ca, desi ii las in pace, atunci probabil ma vor lasa si ei sa respir in voia mea.

Probabil ca tot ceea ce contine acest caiet este aglomerat de material faptic neesential. Poate ca ar fi cazul sa ma opresc… Sa nu mai scriu. Insa am impresia ca scriind aici, imi linistesc sufletul. Am impresia ca fiecare litera scrisa ma indreapta catre ceva cautat.. Imi pare ca, daca voi continua sa scriu, atunci voi gasi la un moment dat sensul vietii pe care il caut de atata timp

Literele…

Asezate, nu intamplator, unele langa altele, literele compatibile intre ele formeaza un intreg, cuvantul. Un simplu cuvant poate crea un infinit de stari de spirit, dar daca asezam diefrite cuvinte unele langa altele, acestea vor da nastere unei fraze dureroase sau placute. Aceasta alipire de cuvinte si de ganduri, venita din partea a doi sau mai multi interlocutori, realizeaza comunicarea, atat de necesara fiecaruia dintre noi.

Mereu am incercat sa fiu o persoana cat mai volubila, desi nu acela era adevaratul meu character. Poate ca din cauza faptului ca am incercat sa fiu cine nu eram, cei din jurul meu s-au obisnuit cu falsa eu. Si poate din aceasta cauza le este mult prea greu sa imi accepte adevarata personalitate.

Deci este vina mea.

Insa si ei ar trebui sa fie mai intelegatori.

Pentru ca, din cate ii cunosc, fiecare are povestea sa. Multe asemanatoare, insa fiecare dintre ele doare. Nu ii condamn, imi dau seama ca majoritatea dintre ei au ceva pe suflet. Si ii inteleg mai bine decat isi inchipuie, deoarece mereu am ras si am plans alaturi de ei, traindu-le povestile. Stiu cum se simt. Insa cel mai de apreciat ar fi se le pese de mine. Sa imi demonstreze ca sunt langa mine si cu sufletul, nu doar cu trupul… Macar o singura data sa ma pot plange cuiva, iar apoi conversatia sa se termine cu indemnuri, nu cu intamplari si plangeri referitoare la ei.

Recunosc, sunt persoane care m-au ascultat. Dar doar atat. M-au ascultat, insa nu au priceput nimic. Nu au stat sa ma si inteleaga. Iar apoi am regretat ca le-am spus, pentru ca mi-am dat seama ca mai bine ar fi fost sa tac. A urmat invadarea cu sentimente de tristete.

Am primit, la urma, remarca:
-Esti egocentrista.

Lucrul acesta m-a facut sa ma gandesc ca cel mai bin ear fi fost daca eram o persoana introvertita. Insa nu aveam sa imi impugn acest lucru. Nu. Daca as ajunge asa, as ajunge fara sa imi dau seama, nu pentru ca asa as avea eu chef. Tentatia de a-i observa pe altii, de a urmari ce se petrece in jurul meu ar fi mult prea mare.

Insa, daca privim totul de undeva de sus, vom observa ca totul este fals in lumea asta. De la lumina la intuneric, de la persoanele din jurul nostrum, pana la cei apropiati; totul de la viata pana la moarte.

M-am intrebat de multe ori : de ce traim? Si de ce este considerata sinuciderea un pacat? Personal, consider ca orice om are dreptul de a pune punct vietii sale atunci cand doreste. Suna ciudat, stiu, insa nimeni nu ne intreaba daca vrem sau nu sa apartinem acestei lumi. Ne nastem din dorinta a doua persoane ce se iubesc (in cel mai bun caz); este visul lor de a da nastere cuiva, nu visul celui nascut de a trai in aceasta lume nedreapta si cruda. Daca oricaruia dintre noi nu ii convine viata sa, atunci sa i se ofere macar dreptul de a-si pune singur capat zilelor, atunci cand doreste.

Poate ca am exagerat din nou. Ar trebui aici sa ma axez asupra intamplarilor mele reale, nu aspura unor idei ciudate, pentru unii fara inteles. Insa jurnalul meu va ramane secret. Nimeni nu va sti de el. Astfel, voi putea impartasi ceea ce simt cuiva care chiar ma intelege, care pretuieste gandurile mele, oricat de caudate ar fi.

Voi incheia pentru ziua de azi. Data viitoare cand imi voi simti din nou sufletul incarcat nu voi ezita sa mai adaug aici cateva fraze. Voi spune, zambind cu adevarat “Salutari, jurnal!” , caci iata, in el mi-am gasit un prieten adevarat. “

Divelor, cu drag.

Nu observi in ce hal ai ajuns? Nu te-ai saturat sa iti placa de baieti pentru cateva minute, ore sau zile si dupaia sa iti treaca? Si nu numai asta, sunt atatea faze. Zici intruna ca te f*te colectivul clasei tale, ca nu iti suporti colegii, ca nu stiu ce. Zici mereu ca chiulesti ca nu ai chef, dar te-ai gandit vreodata dupaia de ce ai probleme daca chiulesti intruna? De ce iei note mici si absente si note scazute la purtare? Si zici ca profii au ceva cu tine. Ca nu ai chef de ore. Pai cine are frate chef de ore? Dar asta ne e treaba, cum ai nostri se duc la servici, noi trebuie sa mergem la scoala. si fita o sa se duca la scoala si tot asa. Ca asa e viata ce sa-i faci. Ca altfel te duci sa sapi groapa la tanti Maricica in curte sau cine stie unde.
Adica nu vreau sa fiu nesimtita, dar nu ti se pare ca s-au schimbat mult prea multe in ultimul timp? Si cu baietii la fel. Ba iti place de unu, ba de altu. Si cum ti se pune pata pe unu, pac, numai ala conteaza. Si faci asa o obsesie,de parca totu in viata e numai caterinca. De parca altceva numai conteaza.
Nu stiu de ce zic toate astea. De ce sunt atat de serioas ain ultimul timp. Poate pentru ca viata e serioasa? Sa o crezi tu ca o sa obtii ceva in viata daca o sa razi intruna si o sa o ti numai cu caterinca si cu totul pe dos. E adevarat, suntem prea mici sa ne gandim inca de acum la viitor. Mai avem mult pana atunci. Dar nu ne formam noi acum? De ce sa te gandesti ca "nu ma grabeste nimeni, mai am timp"?
Bine frate. Nu te gandi la viitor absolut deloc. Chiuleste, stai cu unu, ba cu altu. Da-te la toti tipii posibili, fraiereste-i pe toti, cat mai multi posibil. Linge-te cu cat mai multi tipi, daca nu faci asta cu o suta pe saptmana nu esti cool sa stii. Fa un milion de absente ca sa intri in cartea recordurilor. Pierde-ti toti prietenii, ca nu iti pasa. Si cand o sa vina vremea sa te gandesti al viitor, contacteaza-ma sa vedem cum ti-a decurs totul.

Si nu, asta nu e scrisa pentru cineva anume. E pentru toate tipele care ajung dive de liceu, care ajung sa uite cine erau la inceput, care s-au schimbat mult prea mult in rau. xoxo. O viata placuta!

Fals.

Sa fie oare acesta ultimul capitol din cartea noastra, sau primul? Totul se termina acum, sau oare abia acum incepe? Ne-am schimbat cu totii,da, dar putem noi sa uitam chiar tot ce a fost? Oare toate momentele cand am ras si am plans impreuna, cand am fugit de rau si ne indreptam inspre bine, spre lumina, cand vorbeam si iar radeam si depanam amintiri si le aratam tuturor ca o prietenie mai stransa decat a noastra nu poate exista.. oare toate momentele astea trebuie aruncate, lasate intr-un sertar undeva, a carui cheie probabil o vom pierde si nu il vom mai putea deschide niciodata?
Regret ca ti-am intors spatele cand ai avut nevoie de mine. Poate nu trebuia sa plec si sa las totul in urma dar stii, am facut tot ce am putut ca sa ne fie bine, sa ne fie la fel.. Nu ti-ai dat seama de cate ori mi-ai intors si tu mie spatele? Nu am crezut vreodata ca te vei schimba atat de mult in rau. Si spui ca e felul tau de a fi si ca eu nu te inteleg. Da, poate ca nu te inteleg. Poate ca nu vreau sa o fac. Poate pur si simplu nu pot admite faptul ca nu mai esti langa mine in orice ora din zi sau din noapte, ca nu mai esti umarul pe care sa ma sprijin cand am nevoie; poate ca sunt geloasa pentru ca stiu ca in locul meu e altcineva acum. Ca acum e altcineva care te face sa razi si care iti e alaturi mereu, ca faci pe altcineva sa zambeasca, si aceea nu sunt eu. M-am schimbat din cauza ta. Tu de ce ai facut-o? Ti-a pasat macar putin ca nu mai sunt acolo? Imi simti absenta?? Ma vrei tu oare inapoi? Nu o sa aflu niciodata, asa cum nu pot sa aflu nici de ce esti atat de distanta cu mine. Asa cum nu o sa aflu niciodata de ce, nepasandu-ti de cei din jur, faci orice ca sa atragi atentia prin noul tau fel de a fi. de ce vrei sa pari mai rebela decat esti? De ce iti bati joc de cei din jur doar pentru propriu amuzament? De ce nu te intereseaza ce este dragostea - nu crezi ca daca ai incerca sa o simti, te-ai apropia mai mult de adevarata ta fata? De ce cat timp eram de nedespartit nu mi-ai zis niciodata ce insemn pentru tine? Stiu ca totul trebuie sa se simta si nu sa fie exprimat in cuvinte, dar in momentele cand eu aveam nevoie de tine, cand ceream ca ajutor un sfat, o alinare, orice.. de ce schimbai subiectul si vorbeai despre cat de super este sa fi trendy si la moda si sa umbli cu multi baieti si sa te destrabalezi prin cluburi? De ce acum, de fiecare data cand ne vedem ma privesti asa ciudat de simt uneori ca vezi prin mine, ca sunt transparenta? Ti-ai imaginat vreodata cat doare, cat MA doare? Si spui ca o sa imi treaca. Pentru ca acum, pentru tine, totul trece. Asta e motto-ul tau acum. Nimic nu isi pune amprenta, totul se duce, nu te afecteaza nimic, totul e frumos din moment ce nimic rau nu se intampla. Pentru ca nu iti pasa. Dar cum va fi atunci cand tot raul pe care l-ai alungat se va intoarce si se va napusti asupra ta, sufocandu-te? Vei mai avea tu timp de baieti, cluburi si alcool? Ma vei striga? Da chiar, iti vei mai aduce aminte de mine? Sau poate tu deja m-ai uitat, poate ca tu ai aruncat cheia sertarului de mult. Si poate asa ar trebui sa fac si eu. Dar nu, nu pot. Pun cheia intr-un buzunar si in fiecare clipa o pipai, verific daca mai e acolo. Si cand o simt, respir usurata: e inca acolo. E a noastra, era, va fi, chiar daca pentru tine nu mai e. Dar e la mine, iar eu nu voi putea sa uit niciodata de ea. Nici de cheie, nici de sertarul pe care il deschide, nici secretele si amintirile ce se ascund acolo. Pentru mine, amintirea e vesnica. Nu vrea sa uit, nu o pot lua de la inceput. Voi continua de unde am ramas. Viitorul e continuarea prezentului, respectiv a trecutului. Cel putin, viitorul meu, "presarat cu amintiri". Te las acum cu gandurile tale, eu raman la ale mele.
E doar o poveste care s-a terminat nu tocmai cu un happy ending, poveste pe care o voi retrai toata viata. SFARSIT.

"Sentiment inselator"

E sec, sec, mult prea sec. Nu mai are logica nimic, nu mai simt ca pot face ceva, nu mai stiu ce e cu mine, sau cu ea, sau cu el, cu ei, cu ele, cu voi, cu noi, cu intreg universul. Am fost noi, si ne-am separat. Suntem diferiti acum, dar incercam sa ne lipim la loc. Dar ramane crapatura aia care se poate largi in orice moment, care ne poate indeparta oricand, eliminand orice cale de a ne lipi perfect din nou. Poate chiar cateva bucatele din intregul nostru au cazut, si datorita lor, puzzel-ul nostru nu ma fi niciodata complet. Pentru ca asa a fost sa fie.
Si incerc sa povestesc cuiva ce simt, dar nimeni nu intelege. Poate ca incearca, dar nu reusesc. E complicat totul, prea complicat pentru mine. Si ca sa uit tot si sa trec peste, sa ma razbun sau sa ma regasesc in altceva imi pun sperantele in cineva si toate astea doar pentru un moment, pentru o singura fractiune de secunda, dupa care regret tot si vreau sa dau timpul inapoi pentru ca stiu ca acum inca o persoana va suferi si nu stiu ce sa fac. Si totul e iar nonsens si acum chiar nu ma mai intelege nimeni. Si sunt prea multe ganduri de exprimat in cuvinte si e si teama aia ciudata in genul ca cineva cunoscut se poate prinde daca va citi asta, iar eu nu vreau sa afle, dar aici e locul unde ma descarc, pentru ca doar prin litere ma exteriorizez cel mai bine. Si raman la concluzia ca mai bine ii spun pe net uneia din persoanele in care am incredere, care ma asculta cand am nevoie si cand trebuie.
Si sunt iar ganduri, iar senimente, iar amintiri iar lacrimi, rasete, amintiri. Toate care au inceput de la el. Ce inseamna de fapt el cu adevarat ?

Tocmai ce am primit o leapsa :) o dau mai departe tutror celor care doresc.


Stii tu care este...

Ziua cea mai frumoasa?- cand rad si radem.

Cel mai mare obstacol?-Noi insine.

Cea mai mare greseala?-Uitarea

Radacina tuturor relelor?-Nepasarea

Distractia cea mai placuta?-Cu prietenii.

Cea mai mare infrangere?-Adevarul

Cei mai buni profesori?-Noi.

Prima necesitate?-Libera gandire.

Ceea ce te face cel mai fericit?-Sa fiu alaturi de ei.

Cel mai mare mister?-Viata

Persoana cea mai periculoasa?-Oricine

Cel mai rau sentiment?-Dezamagirea

Cel mai bun cadou?-Dragostea

Lucrul cel mai de valoare?-Sentimentul

Calea cea mai rapida?-Amintirea

Sentimentul cel mai placut?-Impacarea.

O protectie efectiva?-Nepasarea

Cel mai bun remediu?-Ciocolata

Forta cea mai puternica?-Increderea

Persoanele cele mai necesare?- Cei ce ne sunt alaturi

Lucrul cel mai placut dintre toate?- Zambetul adevarat.