Baby

Baby, imi pare rau ca am fugit, dar stii bine ca nu reusesc sa infrunt astfel de situatii. Stii bine ca incerc sa evit durerea, desi niciodata nu reusesc. Si stii la fel de bine ca nu am intentionat sa te fac sa te simti asa..
Tare mult as vrea sa nu mai fug. Sa nu te mai las singur pe banca in timp ce eu ma indrept spre nicaieri fara sa privesc inapoi inspre tine. La fel de mult as vrea sa te vad zambind, sa te vad fericit.
Nu stiu sa provoc fericirea aia absoluta pe care o cauta toata lumea. Ai incercat sa ma inveti, insa nu ai reusit. Mai bine ai lasa-o balta, e spre binele tau.
Serios. Nu vreau sa dramatizez si nici sa joc teatru cu tine. Stii ca nu pot iubi. Stii ca nu pot fi romantica si ca nu pot fi ca celelalte fete. Iar tu cauti acel ceva pe care eu nu il voi putea avea vreodata.
Eu plec in lume. Am sa fug departe si nu planuiesc sa ma intorc prea curand. Vreau ca tu sa ma uiti. De tot. Sa-mi uiti numele, chipul, vocea. Eu nu te merit, iar tu nu meriti sa te tratez ca inainte. Incearca sa crezi ca a fost doar un vis urat.
Eu nu te voi uita.
A ta, Amelia.

Tablou (Iuliana)

- Cum te simti acum?
- E ca atunci cand alergi pe nisipul ud, cu vantul in par si haine, cu mirosul marii umplandu-ti plamanii, pana cand realizezi ca alergi singura..
- Atunci imagineaza-ti un tablou si descrie elementele pe care ti le dau. O sa te cunosti mai bine dupaia..
- Ok..
- Cum e nisipul tau?
- Nisipul e ud si inchis la culoare. E rece,si parca se joaca sub talpile mele..
- Iti ofera vreun sentiment?
- De melancolie. Nu-mi dau seama daca e vesel sau trist. Ma face sa ma gandesc, ma face sa sper. Cu fiecare pas ma cufund in el, si totodata in visare.. Nu-mi dau seama..
- Vezi vreo piramida?
- Nu..e mai degraba o imagine cu plaja, cu nisip, cu mare..
- Dar vreo scara ai?
- Da, dar nu e din lemn. E din noduri de pescari, din franghie. E de un alb murdar si are cateva alge pe ea.
- Si e rezistenta?
- Era candva, dar s-a cam degradat in tip. Totusi, e inca functionabila..
- Apare vreun cal?
- Cred.. desenat pe o piatra, pe un stabilobod. Ca si cum ar alerga..
- Frumos..Pacat ca nu ai stabilopod.
- Atunci alearga inspre mare, cu un puternic sentiment de libertate. E maroniu,cu o coama superba..
- Ultimul element este o floare.
- Sunt mai multe, undeva intr-un colt jos, crescute salbatic prin nisip. Sunt mici de tot si albe.
- Imagineaza-ti acum ca vine o furtuna. Ce au suferit elementele tale?
- Nisipul s-a udat mai rau,racindu-mi picioarele. Scara este acum pe sfert in apa, iar calul a incercat sa opuna rezistenta incercand sa se adaposteasca.
- Si a fugit?
- De-a lungul malului, urmand sa isi continuie drumul la oprirea furtunii.
- Cu floricelele ce s-a intamplat?
- Ele au ramas,sunt prea micute ca sa se rupa. S-au cam..sifonat. Dar imi zambesc in continuare.
- Stii..nisipul reprezinta copilaria ta. Piramida este cunoasterea propiei personalitati. Scara este tendinta de cariera iar calul un viitor partener. Florile reprezinta dorinta de a avea copii.
- Dar furtuna?
- Un necaz, o problema..

vina.

E atunci cand vrei sa scri ceva, dar nu ai nici cea mai vaga idee despre ce.
Cand e martie iar afara ninge cu fulgi mari, mari, de inalbesc orizontul.
Si in loc sa dai vina pe tine, ca nu te concentrezi indeajuns, ca nu depui efort suficient, spui ca fulgii ti-au acoperit ochii, ca din cauza lor nu mai poti scrie niciun rand, nicio fraza.
Dai vina pe altceva. Pe altcineva. Nu conteaza cat de neinsemnat este. Cert e ca nu iei niciodata atitudine, nu vrei sa recunosti ce ai facut. Pentru ca iti e greu.
Spui ca a plecat pentru ca e prost si nu a tinut la tine, nu pentru ca l-ai izgonit tu.
Spui ca si-a pierdut increderea in tine pentru ca a crezut in altcineva, nu pentru ca tu ai mintit.
Spui ca totul merge prost pentru ca destinul nu vrea sa tina cu tine, nu pentru ca ai gresit.
De ce? Pentru ca asa esti tu.
Adica eu.

alt capitol terminat.

-De ce pleci?
-Pentru ca te urasc.

Si inchise usa. Facu cativa pasi si se opri la intrarea din bloc. Statu sprijinita de perete cateva minute ce parura ore. El nu veni dupa ea. Dezamagita, isi aprinse o tigara si se indrepta spre faleza. Marea o privea, o chema, o calma. Inchise ochii si isi lasa capul usor pe spate. Vantul inota in parul ei.

"Te urasc pentru ca din cauza ta am uitat ce era mai important pentru mine. Am vrut sa trec peste amintiri,intamplari, am vrut sa il uit pe el, cel care m-a dezamagit, am vrut sa uit de un alt el care chiar a tinut la mine, dar l-am respins pentru binele lui, pentru a nu il rani. Si am reusit. Cu ajutorul tau. Si da, e bine ca am reusit, dar am crezut ca imi vei fi alaturi in continuare. Am crezut ca iti pasa, ca tii la mine, ca se va intampla ceva.
Dar nu.
Mereu imi fac iluzii, mereu am impresia ca lucrurile merg in alta directie decat merg de fapt. Si imi fac sperante si incep sa cred in mine, dar de fapt cad plasa propriilor mele iluzii.
Asa e si in cazul tau. Am crezut ca daca faci toata astea..inseamna ceva. Am crezut ca esti altfel. Dar esti doar prost.
Te urasc si nu vreau sa te mai vad.. niciodata.."

Isi stinse tigarea de piatra pe care statea. Se ridica in picioare, si se indrepta spre casa. Simtea, regreta, ura.
E doar inca un capitol inchis.

boys' feelings.

Imi pun perna peste fata la primele raze ale diminetii. Mai vreau un minut, o ora, inca putin somn. Telefonul suna iar. Ii inchid. Nu vreau sa ii raspund, sa vorbesc cu ea, sa o aud din nou cum imi spune ca ii e dor de mine si ca ar vrea sa fim ca inainte.
"Silent Mode".
Hotarasc intr-un final sa ma ridic din pat, sa iau o gura din cafeaua fierbinte a mamei,sa imi prajesc o felie de paine si sa fug la scoala. Sa ma intalnesc cu baietii la colt, sa fumam o tigara si sa fluieram fetele de pe strada.
Ai mei probabil inca dorm. Drept urmare, cafeaua nu e facuta. Ma enerveaza trezitul asta de dimineata. Torn laptele peste cereale, infulec in graba,dupa care iau banii de pe masa si plec.
Baietii ma asteapta peste drum. Ii aud foarte bine cum rad si vorbesc intre ei. Dam noroc si ne continuam drumul cu pasi adormiti spre liceu.
Ea e acolo, in curte, cu parul drept dat dupa ureche, cu cararea intr-o parte. Cu fusta-i ridicata de vant si capul aplecat se aproapie de mine. Ridica privirea si se uita la mine cu o privire fixa. Ochii ei profunzi, inlacrimati,parca imi vorbesc. E frumoasa. Si tenul ei fin si alb parca cere a fi mangaiat..
Ii cuprind fata in palmele mele si o sarut. Ea se lasa,si imi spune ca i-am lipsit. Ca ma iubeste. O sarut din nou.
"Trebuie sa ne despartim" ii spun dintr-o data.
Imi strange mainile si tremura. Se uita la mine fix. Clopotelul suna de intrare.
"De ce?"
"Am nevoie..de o pauza".
Vechea poveste cu pauza. Nu stiu ce sa ii spun. Cum sa ii explic ca nu o mai vreau, ca m-am plictisit de ea, ca nu duc lipsa de companie feminina?
Ii las rece manilie in jos. Ma intorc fara sa ma mai uit in ochii ei,pentru a nu ceda din nou.
O alta fata ma striga pe nume. Ma indrept inspre ea, o apuc de mijloc, ii simt pielea dezgolita de sub camasa descheiata provocator in zona buricului.
Si stiu ca ea se uita acum la noi cum ne indreptam spre clasa,si stiu ca o doare.
Si asta ma face sa ma simt bine.

acum.

Pastrez in cateva pagini ingalbenite de vreme,de ani, gandurile si amintirile tale.
Pastrez intr-o sticluta parfumul parului tau,iar in alta respiratia ta calda.
Pastrez intr-un sertar cateva obiecte ce imi amintesc de ce obisnuiam noi sa fim.
Ai fost gandul ce m-a intarit cand eram coplesita de probleme. Ai fost memoria ce mi-ai dat speranta si forta sa imi continui drumul. Ai fost glasul ce m-a indrumat in intuneric, in labirintul orasului asta parca pustiu,lipsit de viata,de cand ai plecat. Ai fost tu, prezent mental, spiritual, desi nu erai decat o imagine proiectata de subconstientul meu. Pentru ca de fapt tu nu te-ai intors. Esti tot departe, nu stiu unde. Poate intr-o alta lume,sau intr-o alta galaxie. Poate intr-o alta tara sau intr-un alt continent. Intr-un alt oras sau alt judet. Poate pe o alta strada, intr-un alt loc. Nu stiu unde. Important e ca nu mai esti aici.
Nu mai stai intins langa mine, cu fata cufundata in perna alba si cu mana prinsa in a mea. Nu mai sunt cald incatusata in bratele tale, incercand sa imi odihnesc ochii de la cat te-am privit. Nu iti mai aluneca degetele prin parul meu si nici umerii mei nu mai simt imbratisarea ta fierbinte. Nu mai e nimic.
Regret ca te-am gonit. Am crezut ca te vei intoarce,asa cum pasarile calatoare o fac in fiecare primavara. Am crezut ca vei adia din nou ca un vant cald si placut. M-am gandit intr-un mod necioplit numai la mine. Nici nu stiu ce ti-ai dorit tu de fapt. Dar daca te-ai intoarce,ai mai imparti cu mine aceeasi patura, m-ai mai lasa sa iti mananc jumatate din cerealele ce plutesc ca niste mici barci in laptele tau de dimineata?
Daca da,atunci afla ca nu te merit. Pentru ca eu sunt cea care ti-a intors spatele. Eu sunt cea care a confundat un simplu intuneric cu abisul. Am ignorat semnalele de urgenta si nu ti-am apreciat adevaratele valori decat atunci cand te-am pierdut. Si de fiecare data cand mi-am cerut scuze,tu m-ai iertat,insa in timp ti-am interpretat din nou gresit toate actiunile si ti-am intors din nou spatele, pana cand ai disparut,fara urma,intr-un abis ce nu l-am mai confundat de data asta cu nimic.
Dar m-am cufundat apoi seara de seara in amintiri,in ganduri si lacrimi, pedepsindu-ma mental pentru tot,in speranta de a te regasi, de a te intoarce,si de a iti pregati,ca de obicei ceaiul tau preferat. Vreau sa fiu eu apa iar tu zaharul si pliculetul de ceai. Sa imi indulcesti viata si sa imi dai,din nou,culoare.

la fel.

Avea ochii inrositi si inlacrimati. Privea in gol de parca nu avea ceva anume la care sa priveasca. O strafulgerare in cer si cazu pe podeaua rece si tare. Genunchii ei sarutau acum parchetul, in timp ce mainile ei se imbratisau. Voia sa planga sau sa tipe, insa puterea de a se exprima era inexistenta. Lua din nou scrisoarea de pe noptiera si o reciti mut, fara nicio expresie pe chip. Apoi imaginile ii fuzionare in minte. Timpul se dilata, camera in care se afla se invarti ametitor de cateva ori pana se transforma intr-un salon imens. Si acolo erau toate buchetele de flori, primul cadou, canapeaua, amintirile. Acolo erau toate pozele si fragmentele din viata ei. Si simtea in aer mult prea cunoscutul sau parfum si se lasa cuprinsa in mrejele amintirilor, dar fumul din jurul ei era atat de dens incat ii incetosa privirea. Si se intuneca totul si se trezi intinsa pe jos, pe aceeasi podea rece, imbracata in aceeasi rochie alba. Scrisoarea ii cazuse din mana, cu motivul scris pe o simpla bucata de hartie, cu literele albastre lungi si aplecate privind tavanul. Si el o gasi a doua zi acolo, tot intinsa, tot fara expresivitate pe chip. Ii zambi,si pleca. Inchise usa pentru ultima data, plecand pentru totdeauna.

secretul vietii.

Poate din cand in cand e bine sa renunti la lupta. Sa lasi armele jos si sa dai totu dracu. Sa uiti de razboi,dar si de persoana cu care te-ai luptat. Pentru ca sunt momente cand nu se merita. Degeaba ai impresia ca e vorba de destin, de soarta, de stele. Cand nu ai timp de gandire, actioneaza pe moment. Chiar daca o sa regreti dupa. Uita,iarta,fugi, asteapta. Fa ceva. Si daca faci si e in zadar,las-o balta. Sa se mai sacrifice si altii,nu numai tu.

(nu stiu daca cred in postul asta)

psiholog

De ce in Romania sunt atat de putini oameni care se duc la psiholog?
In alte tari,ajoritatea oamenilor se duc. Considera ca este un lucru normal, ca orcine are nevoie de consiliere, de indrumare. La noi, cine se duce e nebun sau ratat. De ce? Difera in vreun anumit fel? Poate doar felul de a gandi al nostru..sau de a nu gandi.
Traim intr-o societate in care nu vrem sa admitem faptul ca din cand in cand trebuie sa ne exteriorizam sau sa cerem ajutor din exterior. Ar fi fost un lucru bun asta daca ne-am fi ambitionat sa reusim si singuri, dar noi nu numai ca respingem ajutorul,dar ne este lene sa facem ceva individual,si bine. Ce putem de fapt?

esuat.

Cum sa te uit,daca tu nu ma lasi?
Mi-am propus sa nu imi mai pese. Sa las in trecut toate amintirile,toate zambetele si lacrimile noastre. Sa nu imi mai peste de tine,de mine,de noi. Chiar daca tin la tine cum n-am mai tinut la nimeni. Chiar daca tu m-ai invatat sa simt, sa rad si sa risc, chiar daca tu mi-a largit orizonturile.
Vreau sa te urasc. Ca apoi sa te uit. Pentru ca nu mai suntem asa cum obisnuiam sa fim, pentru ca devine din ce in ce mai greu. Pentru ca simt ca nu mai putem continua asa.
Si ma supar, fara sa vreau,din nimicuri, iar tu ma lasi sa cred ce vreau,fara sa dai absolut niciun semn. Iar eu ma decid sa nu iti mai raspund niciodata la salut,sa nu te mai vad vreodata,sa nu mai imi pese de tine. Si cand sunt ferm convinsa ca am reusit, ca am trecut peste,vi inspre mine, ma iei in brate si imi spui ca a trecut prea mult timp de cand nu ai mai facut asta. Iar eu cedez,pentru ca sunt o fraiera,pentru ca de fapt mi-a fost dor,dar nu am vrut sa recunosc.
In scurt timp o luam de la inceput. Ne certam,ne indepartam,dupa care imi spui tot ce vreau sa aud ca sa ne impacam, iar eu cedez si te cred de fiecare data.
Cum sa te uit,daca tu nu ma lasi?


daughtry-used to
Asculta mai multe audio Muzica

iar dor?

Si poate ca imi lipsesc imbratisarile tale si cuvintele tale cu ajutorul carora ma inveseleai.
Poate ca imi e dor sa ma tachinezi,sa ma gadili, sa ai grija de mine.
Poate ca imi e dor sa radem, sa ne certam,sa ne impacam si sa fugim de nebuni tinandu-ne de mana.
Poate imi e dor de tine.
Iar ma? Parca tocmai ce imi trecuse..

2009.

-am luat-o de la inceput, am incercat sa las trecutul in urma.
-am gresit,lasand in urma ce era de fapt mai important.
-am cunoscut persoane ce mi-au schimbat cu adevarat viata.
-mi-am facut prieteni noi.
-am ras in cele mai dificile momente.
-am fost mut prea..euforica..atunci cand trebuia sa fiu cu picioarele pe pamant.
-n-am facut nimic din tot ce mi-am propus.
-am ras cu fiecare ocazie.
-am profitat din plin de orice.
-mi-am pierdut cele mai importante persoane.
-am incercat sa le recuperez.
-am reusit partial,in rest am renuntat definitiv.
-am invatat ce inseamna sa traiesti.
-am privit lucrurile dintr-o alta perspectiva.
-am cunoscut din nou persoane noi.
-am inceput diverse activitati noi.
-am lasat in urma tot ce nu mi-a convenit.
-pe scurt: am ras,am plans,am incercat sa nu mai dau inapoi. am pierdut,nu am recuperat,am incercat sa uit,am plecat, am inchis ochii si am luat-o de la inceput.

Must do pentru 2010? Nu. Anul asta va fi mai spontan decat oricare altul. Anul asta este anul meu!

niciodata

Avea ochii inlacrimati si privea pe fereastra,in gol. Afara nu era nici ploaie,nici soare. Nu parea sa fie nici frig,nici cald. Cateva cupluri se indreaptau spre faleza, tinandu-se de mana. Cu fiecare pereche ce inainta, cu fiecare suras ce il prindea parca din zbor, inchidea ochii si se lasa purtata intr-o lume a ei, necunoscuta de nimeni altcineva.
Voia sa stie cum e. Voia sa tina si ea pe cineva de mana, sa fie stransa in brate si sa ii fie soptite cuvinte dulci la ureche. Dar sa fie adevarate. Sa le simta,asa cum nu reusise sa simta nimic pana atunci.
Pentru ca stelele cazatoare sunt sirete. La fel ca pestisorul de aur,iti indeplinesc dorinta, intorcand-o apoi impotriva ta.
Tot ce si-a dorit s-a indeplinit insa,pe urma, a avut de suferit. A avut parte de primul tinut de mana special cu cel cu care isi dorea asta,insa intr-un joc stupid. Primul sarut,desi mult asteptat, s-a dovedit a fi o gluma. Pana si primul prieten,atat de mult visat,s-a dovedit a fi doar cineva care cauta doar amuzament. Apoi unul dupa altul,an dupa an. Povestea s-a repetat de nenumarate ori: el - spunandu-i usor un "te iubesc",avand doar placeri trupesti in minte, ea - credula,acceptand. Apoi un iute "imi pare rau,sper sa ramanem prieteni".
A incercat,deci,sa nu ii mai pese. Si-a gasit prieteni in sticle de whiskey si tequila,ce incepeau sa se goleasca odata cu venirea serii. Inchidea ochii si se lasa purtata de val, stiind ca nu mai avea pentru ce sa spere.
La inceput inca il astepta pe el,baiatul cu ochii patrunzatori ce aveau sa ii spuna dintr-o simpla privire ce gandea el de fapt. Dar in timp a renuntat la orice vis si si-a incatusat orice speranta.

Habar n-are ca el acum o cauta.Nu a lasat niciun semn pentru a fi gasita, in afara de sticlele goale si lacrimile de pe pervaz. Pentru ca ocazional,desi nu vrea sa admita asta,inca il cauta si ea. Dar, de frica, se va ascunde mereu iar el nu o va gasi..niciodata.

Holding hands.

Şi atunci a apucat-o de mână şi i-a spus privind-o fix că orice ar fi, nu îi va da drumul niciodată. Şi au trecut săptămâni, luni, ani, şi exact când ea se simţea cu adevărat fericită şi în siguranţă, când credea că după atâta timp nimic nu i-ar mai putea despărţi, mâna lui se desprinse uşor dintr-a ei, izbindu-se cu putere de corp. Niciunul nu ar fi crezut că unul dintre ei ar obosi din acel dans numai de ei ştiut, că unul dintre ei avea să abandoneze drumul lor împreună spre eternitate. Când i-a dat drumul i-a părut rău, dar nu a spus nimic. A lăsat-o să creadă că nu o mai vrea, că nu înseamnă nimic pentru el. A lăsat-o să creadă ce a vrut ea, părând extrem de nepăsător şi arogant. Ea a încercat să lupte. A vrut să înainteze spre eternitate dar, făra el de mână să o ghideze, drumul îi părea necunoscut. S-a învârtit ca în cerc prin cărările necunoscutului, neştiind ce era mai bine să aleagă. Şi a ales, cu părere de rău, să renunţe la el, pentru că şi el renunţase la ea. Şi a încercat să ardă pozele, să amuţească vorbele şi melodiile, inundând amintirile. Credea că are parte de un început mai bun de fiecare dată când işi orienta privirea spre ceva nou, dar nu işi dădea seama că defapt acel nou era o copie de-a lui. Încerca, in mod inconştient, să îl înlocuiască, deşi nu voia să admită că îi lipsea şi că orice lucru mărunt îi amintea de el. Între timp, el s-a îndepărtat uşor şi a apucat-o pe o altă cărare, neştiind unde ducea defapt. Şi a căutat pretutindeni ceva ce îi lipsea,dar nu conştientiza că de fapt ea era ceea ce căuta. I-a trebuit mult timp să işi dea seama de asta, şi atunci a pornit în căutarea ei. De găsit a fost usor să o găsească pentru că ea simţise că el avea nevoie de cineva să îi fie alături, de cineva ca ea. Dar le era frică amândurora şi se temeau de faptul că se apropia clipa în care trebuiau să înfrunte adevărul şi să vorbească despre ce se întâmplase atunci. Fiindu-le frică, au avut o oarecare reţinere prostească şi puerilă, fapt ce le-a îngreunat situaţia şi mai mult. Nu mai mergeau ţinându-se de mână, dar măcar işi continuau drumul, deşi într-un mod tăcut, umăr lângă umăr. Însă frica asta i-a determinat să lărgească spaţiul dintre ei. Ea îi mai adresa din când în când câte o întrebare. El răspundea mai mereu evaziv. Când reuşeau să se reapropie pentru câteva momente, vorbeau despre el. Ea nu avea nicio problemă cu asta. Îi plăcea să ştie ce îl frământă şi încerca să îl ajute.Dar faptul că era închis capitolul destinat ei, faptul că ea se temea să i se confeseze, îi indepărta din nou. La prima răscruce de drumuri au luat-o în direcţii opuse. El nu părea să observe asta, ea însă privea în urmă cu lacrimi în ochi. În timp, a încercat să danseze dansul lor, dar paşii nu se mai potriveau ritmului noii melodii, cea ca a unei păsări pehonix ce işi ia adio de la cineva drag. El, însă, continua să meargă drept înainte, cu pas apăsat, cu privirea în jos şi cu mâinile în buzunare, fără să se mai gândească la nimic. La absolut nimic. Dar între timp ei i se făcu dor şi, văzând că el nu se mai întoarce, decise să îl caute ea. Nu îi mai păsa de nimic, tot ce ştia era că avea nevoie de el acolo. Dar nu l-a găsit, oricât l-a căutat. S-a întors din drum, a urmat cărarea lui, însă nu îi putea da de urmă. Şi încă îl caută, după atâta timp, pentru că ştie că el e singurul lucru bun ce i s-a întâmplat vreodată. Ştie că s-r putea să nu îl mai găsească deloc, sau să îl găsească complet schimbat. Dar vrea să încerce, să ştie că a făcut tot ce i-a stat în puteri. Pentru că încă mai are speranţă. Deocamdată.

sarbatori.dulciurile copilariei.

E timpul povestilor.
E timpul povestilor si al mirosului de brad.
E timpul povestilor,al mirosului de brad si al colindelor.
Nu va fi un post despre importanta sarbatorilor de iarna.Nici despre cadouri, zapada sau vacanta. Va fi despre ce eram noi acum un deceniu.
Toate pregatirile astea m-au facut sa ma gandesc la prima faza a copilariei,pentru ca da,inca mai suntem copii,doar ca am mai crescut putin. M-au facut sa ma gandesc la aceasta prima etapa,si la toate emotiile care ma cuprindeau atunci. Am incercat sa imi comprim cat mai multe amintiri,pentru ca apoi sa le povestesc intr-o forma noua. Dar nu am reusit.
Pentru mine,fiecarei perioade din viata ii corespunde o melodie,sau un miros. Si zilele trecute am simtit acest miros din ce in ce mai des, ceea ce e placut,dand o senzatie euforica de nedescris.
Si mi-am adus aminte de cutiutele mici asemanatoare celor de lapte pentru cafea,umplute cu gelatina colorata si aromata. Cat imi placeau cele cu aroma de struguri sau de fructe de padure! Si cand colindam,mereu primeam astfel de "recipiente", alaturi de o portocala sau o mandarina.
Nu stiu ce parfum sau spray de camera foloseste vecinul meu,insa de fiecare data cand trec pe langa apartamentul sau parca are mirosul acela specific.Sau o fi doar impresia mea. Mi-o fi mie dor de gelatinele parfumate,aromate si gustoase care imi colorau copilaria? DA! Si unde au disparut? Nicaieri nu le mai gasesti. Si erau bune. La fel si serbetul. Cu aroma de trandafiri, lamaine, piersica sau ciocolata. Si il puneam in apa minerala si il mancam cu lingurita. Si ma chinuiam chiar si cate o ora sa il mananc,dar era delicios. Poate ca nu mai sunt pentru ca nimeni nu le-ar mai cumpara. Pentru ca acum copiii colinda nu de dragul de a colinda si de a primi mici astfel de atentii, ci pentru a primi bani,cat mai multi bani, iar sub brad, in locul unei papusi din carpe sau al dulciurilor,prefera jucarii cat mai multe,cat mai avansate tehnologic,si cat mai scumpe.
Ce vreau eu de sarbatori?Macar odata de acum pana la batranete sa mai gasesc si sa mananc gelatina colorata cu aroma de struguri sau de fructe de padure.Si serbet. Doar atat,si prima etapa a copilariei mele ar reinvia.
Pentru totdeauna.

ps: tocmai ce am mancat serbet. si nu mai este deloc, absolut deloc la fel.

Imi pare rau.

Da, chiar pentru tine e scrisa asta. Poate ca te intrebi de ce. Sau poate nu. Poate nici macar nu citesti. Nu-mi pasa. Sau cel putin, asa vreau sa para.
Am gresit si eu,si tu. Dar eu macar imi recunosc vina. Tu ce faci?
Uite, imi pare rau pentru tot ce am facut. Imi pare rau ca nu am fost alaturi de tine asa cum te-ai asteptat sa fiu, dar crede-ma ca am facut tot posibilul.Imi pare rau ca nu am stiut cum sa ma impart si cum sa gasesc un echilibru intre voi. Imi pare rau ca nu am reusit sa te fac sa intelegi adevarul, ca nu ti-am explicat indeajuns de mult pana sa intelegi care era de fapt situatia. Imi pare rau ca tu ai fost cea care a suferit pana la urma, dar daca ai fi avut incredere in mine,tu ai fi fost cea care ar fi castigat razboiul. Imi pare rau ca te-am judecat dupaia si ca nu am fost alaturi de tine cum trebuia. Nu mi-am dat seama,nu am vrut, a fost peste puterile mele..nu stiu. Imi pare rau ca acum tu ai o parere despre mine si nu imi oferi nicio posibilitate pentru a te face sa ti-o schimbi, ca nu imi oferi nicio portite de evadare in speranta de a te gasi si de a incerca sa incerc sa iti explic ceva. Imi pare rau ca nu ma lasi acum sa fiu alaturi de tine, ca incerci sa te reculegi in alte lucruri si ca nu mai sunt eu cea pe care sa o suni cand ai vreo problema. Imi pare rau ca m-ai uitat, ca ne-ai uitat, ca nu mai existam noi si ca probabil nu vom mai exista niciodata.
Am vrut sa stii asta. Promite-mi doar, te rog, ca peste ani nu vei uita tot ce a fost. Asta daca a contat macar putin. Sa stii doar ca eu sunt aici,oricand ai avea nevoie de mine. Chiar daca tu ma urasti, chiar daca te urasc.

Hai sa..

Hai sa reducem totul la o soapta, la un cuvant,la o litera, la un sunet.
Hai sa reducem totul la un suras, la un zambet din priviri, la un tinut din mana, la o atingere.
Hai sa reducem totul la o dorinta,la un impuls,la un indemn.
Hai sa reducem totul doar la doi ochi verzi sau caprui.
Hai sa reducem totul. Viata,gandurile, sentimentele. Orice ne face sa nu mai gandim coerent, orice ne indreapta spre o carare noua. Sa reducem totul pana devine o particula din fiinta noastra,sa facem asta doar pentru a incapea mai multe.
Pentru ca vrem mai multe. Pentru ca vreau mai mult.
Mai mult decat o simpla soapta,mai mult de un suras, mai mult de o dorinta. Mai mult de o litera,mai mult de o privire,mai mult de un simplu gand.
Vreau ceva, dar nu stiu ce.
Caut acel ceva care imi lipseste,dar pe care l-as putea gasi oricand fara sa constientizez asta. Si probabil trec peste,intrebadu-ma de ce nu gasesc ceea ce caut.
Ajuta-ma sa caut! Hai sa cautam impreuna! Si putem sa luam totul de la capat. Pe mine nu m-ar deranja. Pe tine?
Hai sa facem ceva in legatura cu mine,cu tine,cu noi. Poate ca eu caut ceva legat de asta. Poate ca inainte de un raspuns, caut o intrebare. Pentru ca raspunsul cred ca l-am gasit. Cred ca il tii tu ascuns,undeva in buzuunarul blugilor tai si astepti sa mi-l dai atunci cand voi gasi intrebarea. Si atunci ma vei completa din nou. Ca intotdeauna. Pentru ca stii bine ca fara tine nu as reusi.
Vrei sa ma ajuti?
Vei raspunde indemnurilor mele?
Ma vei lua de mana si vei alerga din nou cu mine in necunoscut si ma vei invata ce trebuie sa fac si ce nu? Ma vei invata sa traiesc,sa simt?
Stii, fara tine m-as pierde. Cred ca am nevoie de ajutorul tau acum mai mult ca orice. Altfel risc sa ma pierd si sa nu gasesc niciodata drumul de intoarcere.
M-ai mai ajutat si in trecut. Si ai fost langa mine mereu. Poti sa o faci in continuare?
Sau ar fi mai bine sa reducem totul la o amintire?
Nu. Hai sa reducem la prezent.

DA sau NU?

Desi nu vrem sa admitem asta, intotdeauna deciziile pe care le luam pot influenta nu numai viitorul nostru, ci si pe al celor din jur. Dar de unde stim cand facem alegerea corecta? Ne dam noi seama asa cum trebuie cand ar trebui sa spunem DA si cand NU?
Pentru ca totul tine de decizii, pentru ca viata e o decizie, si pentru ca deciziile noastre se invart in jurul unor 2 posibilitati monosilabice.
Adeseori spunem DA unei vieti fericite. Spunem DA lucrurilor benefice noua, persoanelor ce reprezinta ceva important pentru noi, care se apropie de noi si ajung sa ne cunoasca atat de bine si la care apelam mereu cand avem nevoie, numindu-i prieteni; spunem DA in majoritatea cazurilor adevarului, banilor, activitatilor placute pentru recreare.
Desi nu ar trebui, spunem deasemenea DA destul de des alcoolului, drogurilor, violentei. Spunem DA inselaciunilor cand nu avem altceva de ales, mintitului sau furtului; spunem DA uitarii sau lasarii balta, atunci cand de fapt ar trebui sa spunem NU.
Toate astea ne pot afecta. Alegem ce e mai bine pe moment pentru noi, fara sa ne gandim la viitor, fara sa ne gandim la altii, fara sa gandim deloc defapt.
Ce este de facut atunci?

Vis

Ma vezi pentru prima data. Multi ar spune ca nu ma cunosti, dar tu ma stii de mult. Desi indirect, stii totul despre mine, iar eu simt ca ne cunoastem de o viata intreaga. Daca nu mi-ar tremura glasul cand as incerca sa iti spun ceva uitandu-ma in ochii tai,nu mi-ar fi greu sa iti vorbesc. Dar ai tu felul tau de a fi in care ma faci sa uit tot. Imi cuprinzi mana in a ta si ma indrepti cu pasi usori spre gradina. Nu canta nicio pasare,nu se aude niciun greiere. Din cand in cand,sunetul unei maisni pe sosea strabate linistea. Iar noi doi stam sub mar,pe banca aramie. Nu ne uitam la nimic,si totusi vedem totul. Vedem mai mult decat e posibil, depasim barierele realului. Iar eu nu am mai facut asta niciodara; doar acum, cu tine.
Si in timp ce ma cuprinzi de mijloc si imi sprijini corpul de al tau, o lacrima incepe sa-mi alunece pe obraz. Ne-am dorit atat de mult sa ne intalnim, si iata-ne acum unul langa altul, plutind prin vise.
Si trec zile, trec nopti. Si parca universul se aseaza dupa noi. Timpul se dilata si toti cei din jur dispar. Cu tine pot sa rad, cu tine pot sa discut despre orice. Pentru ca in mine sta ascunsa cealalta latura a ta,si viceversa. Pentru ca amandoi ne-am aseza in acelasi mod cartile in biblioteca,pentru ca amandoi am ascunde acelasi lucruri in acelasi dulap. Pentru ca ne gandim la aceeasi melodie in acelasi timp, pentru ca am putea trai in stilul asta mereu.
Numai tu imi fredonezi in cel mai romantic mod de pe pamant. Numai tu imi canti seara inainte de culcare. Tu esti singurul care ma tine in brate pana sa adorm, si doar tu imi mangai parul in timp ce ma privesti in ochi.
Si ochii tai lucesc si se inrosesc de lacrimi oprite in timp ce imi mirosi parfumul si imi spui ca nu vrei sa plec. Iar eu iti spun ca poate iti vei gasi pe alta daca nu o sa ma mai vezi, si tu te superi zicand ca nu am incredere in tine si ca poate de fapt eu sunt cea care ar vrea sa incheie totul. Si acum eu ma supar, si urc in camera mea si ma trantesc in pat. Inchid ochii si adorm, dar ma trezeste un scartait de usa, urmat apoi de niste pasi usori pe podea. Te asezi langa mine si imi spui cat de rau iti pare pentru tot. Eu inchid ochii incercand sa opresc lacrimile in timp ce ma las cuprinsa in bratele tale. Si ma saruti, in timp ce mana ta calda imi mangaie fata. Imi spui ca nu vrei sa ma pierzi. Iar eu tac si te privesc fix in ochi si as vrea sa ramanem asa o eternitate.
Niciun "te iubesc".Asta ma face sa te plac si mai mult. Nu vreau sa o aud, vreau sa o simt. Vreau ca tu sa imi spui asta fara cuvinte.Si chiar asta faci, de fiecare data cand imi vorbesti, cand ma privesti,cand imi zambesti.
Nu ne expunem in public, nu trebuie sa ne vada toata lumea, desi toti stiu ca e ceva intre noi.
Timpul trece, iar fiecare zi petrecuta cu tine mi se pare mai frumoasa ca cea de ieri.
Imi place la tine ca ma iei in brate si nu vrei sa mai imi dai drumul, imi place ca imi vorbesti despre orice. Imi place ca ma gadili in felul tau incat nu ma pot opri din ras nici dupa o ora. Imi place cum ma tachinezi,cum ne ciondanim si cum alergam unul dupa altul ca sa ne cerem scuze. Imi place cum imi zambesti, cum imi canti, cum stai langa mine si ma incurci cand iti fac de mancare.
Imi plac toate defectele tale. Tie ce iti place la mine?
Imi place sa stau in camera ta,sa iti asez lucrurile. Ma joc cu chitara ta iar tu, cu o rabdare uimitoare imi arati cateva acorduri.Nu reusesc sa le invat, ma oftic si vreau sa ies din camera.Dar tu arunci cu perna dupa mine si apoi incepi sa ma fugaresti. Iar eu alerg prin casa,iar tu dupa mine. Si mama ta rade si ne priveste cum ne prostim, dar eu continui sa fug. Si tu ma prinzi intr-o patura si ma infasori ca pe un copil mic. Si urci scarile cu mine in brate infasurata asa pana la tine in camera, in timp ce eu dau din picioare si rad si strig ca vreau jos. Ma asezi pe pat, incepi sa ma gadili si ne prostim asa ore intregi, fara oprire.
Nu ma fortezi. Ai inteles prea bine ca nu sunt pregatita acum si imi respecti alegerea. Cel putin asa pare. Si ma tachinezi si ma gadili in continuare, iar eu rad pana la lacrimi. Nu vreau sa se termine, vreau sa ramanem asa. Hai sa oprim timpul! Vrei?
Si iar trec zile, trec nopti. Eu trebuie sa plec,iar tu vrei sa ma inchizi in dulap si sa nu ma lasi sa ies de acolo, sa nu fiu departe de tine.Si ma duci la aeroport, cu speranta ca zborul sa fie anulat, sau sa aibe macar o intarziere. Dar totul merge bine, iar minutele trec, trec. Zborul meu e anuntat; tot ce trebuie sa fac e sa ma desprind din bratele tale si sa ma indrept in directia opusa. Dar nu pot, nu vreau. Reusesc totusi sa fac asta. Ma indrept spre domnul acela imbracat la costum care imi cere biletele, dar te vad intorcandu-te din drum alergand inspre mine, strigandu-mi numele. Si atunci las bagajele jos si fug si eu inspre tine. Ma las stransa in brate si te sarut ca pentru ultima data.Imi promiti ca ne vom vedea curand, ca vei veni dupa mine, ca nu am cum sa scap de tine. Nici nu vreau sa scap. Apoi zborul este anuntat din nou si ma indrept cu pasi tremurati in incaperea aceea mare, plina cu oameni obositi, asteptand avionul.
Si totusi e ireal. A fost ireal. Deschid ochii si sunt in patul meu, cu lacrimi pe fata.E doar un vis ce se repeta iar si iar de cateva nopti incoace, de parca ar vrea sa imi spuna ceva. Dar nu are ce,pentru ca tu nu esti.

Fotografie.Ramas bun.

Se ascunde in spatele obiectivului, cu mainile mangaind usor marginile aparatului. Focalizeaza elementul principal,incercand sa evite micile neclaritati ce i-ar putea distruge reusita.
La fel cum Ansel Adams imbina fotografia cu muzica, asa ea pluteste pe o linie melodica numai de ea cunoscuta in timp ce surprinde in simple imagini cele mai frumoase momente din viata ei.
Determinand expunerea corecta, masoara partea intunecoasa si luminoasa din cadru dupa care numara numarul de trepte din diafragma intre cele doua parti. Se distreaza exersand. Imbina utilul cu placutul.
Totul a inceput cand si-a dat seama ca tot ce are mai de pret dispare; ca toate intamplarile importante raman doar amintiri.Avand nevoie de o dovada pentru ea insasi, dorind sa isi demonstreze ca totul s-a intamplat, ca nu e doar imaginatia ei,s-a hotarat sa surprinda aspectele vietii in mici bucati dreptunghiulare de hartie lucioasa,pastrate in cateva albume intr-un sertar. Numai asa isi da seama ca nu a fost o iluzie, numai asa poate face diferenta intre real si vis. Pentru ca ea viseaza mereu, iar visele ii par atat de reale incat ajunge sa nu isi mai recunoasca viata.
Si sunt momente cand isi aduce aminte si din playlistul calculatorului ei isi alege melodia specifica. Si incepe sa cante incet in timp ce se lasa usor in genunchi. Si atunci deschide sertarul si rasfoieste albumele. Si vede pozele cu ei, cu el, cu ele,cu ea. Da incet,incet pagina cu pagina, in timp ce lacrimile i se preling pe obraz ca niste picaturi de roua. Nu e nevoie decat de cateva poze pentru ca filmul sa i se deruleze in minte. Nu are in album emotia de a nu fi prinsa, nu are sentimentul de vinovatie, nu are rasetele din parc, nici mirosul sau sunetul valurilor marii spargandu-se in stabilopozi. Nu are acolo nici emotia primului sarut, nici fiecare intalnire cu persoanele importante pentru ea, nici dansul ce a facut-o sa pluteasca, nici emotia acelui tinut de mana ascuns pentru a nu fi observati, nici macar lacrimile amare de cand si-au luat ramas bun in gara. Dar in album are dovada ca totul s-a intamplat. Gaseste acolo imaginea parcului unde s-au intamplat atatea..
Gaseste poze cu ei doi razand fara grija, gaseste marea impreuna cu chipurile lor, il vede pe el in costum zambind larg, vede coridorul in care s-a petrecut una din povestile sale, vede camera ce tine ascunsa in ea atatea secrete; are o poza cu el privind-o profund, are fotografii din locul in care "dragostea se naste din romane".
Si atunci nu mai are nevoie de nimic. In cateva clipe filmul se deruleaza, in cateva momente isi retraieste toata viata. Sta intinsa pe covor privind paginile ori uitandu-se in gol si in timp ce incepe sa planga retraieste emotia descoperirii, teama de nou. Ii simte mana calda si buzele moi,briza marii ii atinge pielea si le aude tipetele de bucurie, de extaz. Se simte gadilata si pusa la pamant,ii simte mana pe sold invaluiti de muzica.Il aude strigand-o si fuge cu el de mana fara nicio problema, ii simte focul din priviri si parca o arde. Se si vede plimbandu-se noaptea cu ei pe strazi, povestind si razand,apoi o mana cuprinzand-o de umeri si strangand-o in cele din urma puternic la piept.
Apoi inca o strangere in brate, un sarut inofensiv, impreuna cu un "imi va fi dor de tine" spus din tot sufletul.
Si din toate astea nu i-a mai ramas nimic. Doar speranta de a ii revedea si de a rade din nou impreuna. Doar dorinta de a adormi din nou in bratele lui. Un film in minte, niste fotografii intr-un sertar, cateva melodii intr-un calculator si un dulce-amar ramas bun.